Cu noaptea 'n cap

Cred ca se apropia de 5 dimineata cand am simtit ca nu mai pot respira. Parca aveam un bloc de beton trantit pe piept. Ma uitam buimac in jur si nu pricepeam ce se intampla. Parca nici forta nu aveam sa ma ridic, sau macar sa-mi schimb pozitia. Am reusit. Imi era frig de la transpiratia rece si primul lucru pe care m-a dus mintea sa-l fac a fost sa merg sa descui usa. Cine stie?.. Aerul a binevoit sa-mi intre in plamani si daca nu m-ar fi lovit o tuse fara de sfarsit poate ca as fi incercat din nou sa dorm. Dar gata, s-a dus.
M-am imbracat si am deschis televizorul. Nu v-am spus? Ma uit la Dr. House de ceva timp. Poate fiindca m-am saturat sa plimb toate spitalele fara sa dau peste unul ca el. Dar cum speranta moare odata cu noi...

Am avut "sansa" ca de ani de zile sa cunosc o multime de doctori. Si slava Domnului, sunt de toate felurile. Mai calzi si care iti dau senzatia ca in realitate le pasa, mai piscatori, cu o atitudine de "eu le stiu pe toate", dornici sa te faca bine sau dornici sa scape de tine. Imi vine greu sa uit o chestie monumentala pe care mi-a spus-o cu candoare un sef de spital: "Eu cred ca ati venit prea devreme la medic. Si, oricum, nu mergeti la mai multi doctori: fiecare va va spune altceva."
Ok, si atunci eu napastuitul de soarta care nu am parte de sanatate, ce sa ma fac? Sa aleg eu domeniul in care as vrea sa fiu bolnav si atunci sa ma adresez unui specialist din acel domeniu?

In dr. House e altfel. Acolo exista doar doua variante. Ori nu se mai poate face ceva, ori ai sa fii bine dupa iesirea pe poarta spitalului. Macar stii cum stai. La noi cred ca oamenii se imbolnavesc mai rau in spitale, de la nepasarea din jur, de la omnipotenta unor doctori care se cred buni doar ca n-au chef sa o si demonstreze.

Eu m-am cam saturat si am ajuns la atitudinea tipica resemnatului. Nu mai vreau sa vad spitale sau doctori. O fi cumva. Cine stie, poate se mai intampla si minuni?!