Gânduri de noapte scrise uneori ziua..

Acasa

>> 28 mai 2009

Cu toate ca nu cred ca v-am uimit cu chestia pe care v-o spun, maine e vineri. Adica inceput de sfarsit de saptamana. Iar eu ma car, asa, usor, catre capitala Moldovei, adica spre acasa. Mda, sunteti baieti destepti, fix acolo am vazut eu pentru prima oara lumina zilei. Mai precis a mijlocului de zi. Mmm... stati sa ma gandesc daca era innorat au ba... Culmea, nu-mi amintesc.

Dar marea ghidusie la actiunea "zbor de-asupra unui cuib de cuci" e ca am sa-mi vad parintii. Stiti, oamenii aia care odata ce te-au adus pe lume se pun pe ei pe locul doi, doar ca sa-ti fie tie bine. Cei care se ingrijoreaza, se bucura, vibreaza alaturi de tine atat timp cat Dumnezeu ii mai lasa pe lume. Aceia care de multe ori consideram ca ne limiteaza libertatea, ei nedorind decat sa ne fereasca sa dam cu capul de pragul de sus. Cei pe care uneori ii consideram usor pisalogi, un pic ramasi in urma, cu conceptii usor prafuite. Acei oameni pe care, recunosc, ii sun prea rar, ii vad prea rar si carora de mult prea multe ori uit sa le zic cat de mult ii iubesc.
Stiu, imi gasesc un milion de scuze: ba ca sunt ocupat, ba prea obosit, ba prea dornic sa fiu doar eu cu mine, ba...

Mi-e ciuda pe mine de multe ori ca uit ca fara ei nu as fi fost nimic, nu as fi existat, n-as fi ajuns unde sunt.
N-as fi stiut vreodata ce e aia ploaia si cat de bine e sa te sarute cu stropii ei, n-as fi aflat minunea iubirii si nici agonia unei rupturi, n-as fi trait mirarea dulce nici macar a unui singur dans cu fata iubita in brate, n-as fi stiut nicicand cum se fac ingerasi in zapada, n-as fi descoperit rasaritul, si nici apusul, nici curcubeul, nici atatea si-atatea altele. Mai pe scurt, n-as fi stiut ce-i viata.

Si mi-e ciuda ca-s constient ca intr-o zi am sa-i pierd si-atunci am sa regret amarnic toate clipele pe care le-am fi putut imparti si dintr-un motiv sau altul nu le-am impartit..
Dar maine am sa fiu acolo, acasa, acasa cu A mare, la ei, langa ei, si am sa le spun cat de dor mi-a fost sa fiu in preajma lor.

Hei, nu uitati de parinti, ca ei cu siguranta nu uita de noi nici o clipa...


Asculta mai multe audio Muzica

Recunosc, niciodata nu am reusit sa ascult piesa asta fara ca lacrimile sa-mi tulbure privirea...




Read more...

Caldura mare

>> 27 mai 2009

Ma enerveaza caldura. Dar ma enerveaza rau, nu asa. Si cum primavara asta a picat intr-o miercuri, din joia de dupa eu fac cu nervii.
Nici nu deschid usa ca sa ma teleportez spre servici si parca dau cu capul de un zid. De caldura. Zapuseala. O chestie care arde si e lipiciosa. Bleah, ma enervez si numai scriind despre minunile de senzatii pe care mi le provoaca.
Si ochii mi se mijesc ca la matele alea la care le bagi noaptea lumina in ochi. Senzatia ca transpir face toate paralele. Imi vine din zece in zece minute sa ma car acasa si sa nu mai ies de sub dus.

Ma enerveaza si desteptul ala care s-a umplut de bani cand a ghicit un costum de baie pentru musulmance. Nu putea sa faca si unul cu apa? Rece. Pentru toti suferinzii ca mine care fac cu nervii in perioada in care soarele nu mai are chef sa coboare de pe cer. Evident, de ce l-ar durea pe el in cascheta de mine?

Pfii... si senzatia aia de paine zvarlita in cuptor pe care o resimt la urcarea in masina... Face toti banii. Logic, clima isi face efectul cand parchez in fata frumoasei institutii care se mandreste ca ma are angajat. Si iar cald! Imi vine sa o iau la fuga. Spre polul nord.

Dar, ca in toate cele, exista si o parte plina a paharului. Care are grija de simtul meu artistic, de aplecarea mea catre frumos. E niste fetite pe strazi mai fratioare, si aici ma refer la alea care au si oglinda acasa, care te fac sa-ti zburde mintea oriunde altundeva decat la caldura oribila. Si e imbracate, mai tata, de mari stilisti, de-aia care reusesc ca din ceva mai putin material decat a intrat in cureaua mea sa le creeze vestimentatia... Si e prietenoase unele din ele. E fete bune, si aici intelegeti ce vreti voi...

Hmmm... Ma mai gandesc daca sa fiu foarte strict in a eticheta vara... Ca nici la plaja nu e rau daca berulele te hidrateaza... O singura nedumerire am: nu poate sa se uscheasca soarele si fetele sa-si pastreze costumatia?



Read more...

Distractii de week-end

>> 24 mai 2009

Graba cu care ma imbracam nu avea nimic de-a face cu vreo dorinta de a ajunge mai repede undeva ci, mult mai simplu, avea legatura cu o programare facuta prea devreme pentru gustul meu...
In sfarsit, am ajuns in "buza", am privit curios la cei din jur, cei care fusesera programati mai devreme ca mine, sperand sa vad ca miracolul s-a produs, dar fetele lor nu exprimau mai nimic... Avantul pioneresc mi s-a cam dus in nas iar in timp ce strangeam zambitor maini in stanga si-n dreapta imi ziceam c-am "pus-o" si de data asta... Mi-am aprins o tigara cu sentimentul ca e ultima pe care o voi fuma, un sentiment ciudat, un amestec de fericire si durere, ceva asemanator sentimentului pe care-l ai atunci cand te desparti de un om la care ai tinut mult, dar care te-a si ranit mult...

E drept, programarea o aveam la niste doamne doctor care trebuiau sa ma ajute sa spun adio fumatului. Imi doream si nu-mi doream. Partea rationala din mine era furioasa ca nu am facut-o mai demult, furioasa pe mirosul din casa, din haine... Furioasa pe medicii radiologi care indrazneau sa-mi spuna ca pot sa fumez linistit ca si asa am plamanii curati ca ai unui copil... Furioasa ca nu inteleg ca atunci cand sanatatea se duce dracului e greu sa o mai ai inapoi si ca ar fi mult mai simplu sa am grija de ea... Furioasa ca nu am priceput nimic chiar daca am avut in preajma oameni care s-au dus din cauza tutunului...

Dar mai e si cealalta parte a mea, nici nu stiu cum sa-i zic... As putea sa-i zic pur si simplu cea lipsita de griji.. Sau visatoare.. Sau copilaroasa... Sau razvratita... Oricum, partea care a lasat realismul in grija altora si care functioneaza exclusiv emotional. Partea asta e trista. Trista pentru despartirea de un companion care mi-a fost alaturi 26 de ani. Trista pentru ca renunt la un prieten care mi-a mangaiat cu fumul lui multe rani pe care viata mi le-a pricinuit. Trista si pentru renuntarea la gest, la cel de a aprinde sau de a duce o tigara la gura... Trista pentru un loc gol, in viata mea, langa mine.., locul ocupat pana acum de un pachet de tigari.

Am stins tigara cu sentimentul ca fac ceea ce nu imi doresc de fapt si m-am indreptat catre cabinet. Imi venise randul. Am intrat, am salutat, doamnele fiind unguroaice si nestiind romaneste am ajuns la concluzia ca engleza ne va face sa renuntam la semne si desene, am luat un loc la invitatia uneia dintre ele. Pe masa trona o masinarie cu multe fire despre care am aflat imediat ca se foloseste la "tratarea" dependentilor de droguri. Si cum nicotina e drog, nu-i musai sa fii geniu ca sa te prinzi ca si fumatorii sunt ceva drogati dependenti de pufaitul lor...
Am lasat pe cele doua femei sa imi tot povesteasca si din cand in cand mai dadeam aprobator din cap, cu toate ca gandurile mele zburdau departe de vorbele lor si mai ca nu radeau de cat de credul pot sa fiu daca chiar traiesc cu impresia ca acea sesiune de ionizare cu ajutorul masinariei ma va face sa ma las de fumat cu mare urgenta...
Jumatate de ora a fost toata actiunea, cu electrozi pe piept, pe cap, cu bare de cupru tinute in maini, cu zambete si sfaturi de o parte, cu priviri increzatoare de cealalta parte, cu un final politicos in care eram cu totii incantati ca am aflat de existenta celorlalti pe lumea asta...

Rezultatul e ca nu simt nimic. In afara unui sentiment de "iar nu mi-a iesit", pot spune cu mana pe inima ca acelasi efect l-ar fi avut si o vizita la Gradina Botanica. Sau o tura cu tramvaiul...
Ma chinui sa nu aprind o tigara dintr-un soi de respect pentru propria persoana si pentru faptul ca m-am trezit cu noaptea-n cap ca sa nu intarzii la intalnirea cu utilajul magic. Nu zic ca nu ar avea efect la altii, dar si mie mi-ar fi placut calea simpla, in care masinaria sa rezolve ce eu nu am reusit pana acum!



Read more...

Old friends, old no 7

>> 20 mai 2009

N-apuc eu prea bine sa-mi deschid ochii de dimineata intr-o incercare dureroasa de a ma impreteni cu o noua zi de munca, ca suna telefonul. Cred ca mi-as dori de multe ori sa ma intorc in vremurile cand celularele nu existau nici in faza de proiect... Sa nu ma intelegeti gresit, sunt folositoare in ceva cazuri, dar altadata ma cam scot din minti.
Dar revenind la zbarnaitul din zori si trecand peste "placerea" de a dibui mobilul prin zona, de data asta mi-a placut ca am posibilitatea comunicarii. Era un prieten care ma suna din aeroport... -Hello amice, ghici ce fac? -Hmm, astepti avionul de Londra. -Bravo , prietene, dar... CE fac? -Pai... bei o cafea? A... Stai asa. Urmezi ritualul si te imprietenesti cu un Jack!"
Da, da... Chiar despre acel Jack Daniels Old Time Old No 7 vorbesc. Pentru prieteni just Jack.

Incep sa ma intristez. Nu fiindca imi pleaca prietenii in excursie. Ma bucur pentru ei si sper sa aiba o excursie de neuitat. Ci fiindca de data asta nu merg si eu cu ei. De ani buni de zile ne-am facut concediile impreuna si pot spune ca m-am simtit extraordinar. Nici nu mai stiu cate meleaguri am batut. Cate planuri de vacanta ne-am facut. Cate zile, nopti, ore si saptamani am impartit. Aveam chiar si ritualuri. Iar cel al whisky-ului inchinat la plecarea de pe aeroport si la cazare nu avea voie sa se piarda. Si uite ca, de data asta, prietenii mei pleaca iar eu raman. Inchina ei un Jack si pentru mine dar nu mai e acelasi lucru. Imi vine greu sa nu ma intreb cand voi mai avea sansa sa-mi impart concediile cu ei. Nu pot decat sa sper ca nu voi pierde si asta.

Hei, prieteni dragi, sa va fie bine. Si inchinati un Jack pentru mine cand ajungeti in frumoasa capitala.






Read more...

M-am tavalit...

>> 16 mai 2009

de ras ! Doamne ce tare a fost...

Ajunge si pe la urechile mele ca, vezi Doamne, e mare nunta-n sat. N-o luati si voi mot a mot. Spuneti-i cum vreti: furtuna in pahar cu apa, rascoala printre hartii, ba nu, foi, dar nu de ori si care, veline, de revista de femei... despre femei. Auci. Recunosc, am devenit curios. Ce sa spun? Oi fi si eu vreo curioasa mica...

Si, "frematand" de nerabdare la vreo doua zile dupa ce am aflat de minunatul articol din valoroasa revista de 2 lei, nu, ma scuzati, de 2,5 lei, tastez febril numele publicatiei in google si zbang, ENTER.

Uau! Puuha! Oau!... De odata ma simt mai destept. Am crescut. Am mai aflat ceva. O teorie, nu frate o axioma fatata maret fix pe coperta! Si imi permit sa citez: "Jurnalismul este o lupta pentru adevar". Tiii, cat de adanc! Ma infior cu totul! Aaaa?! Ce? Adevar? Da' cine zice asta? Au, nu cred ca e "adevarat"... Este ca si voi ati picat cu rotile in sus?

Eu, sincer, m-am emotionat. Si-o lacrima mi-a umezit ochisorii. De ras, fratilor. Iuuuhu.. Ha ha ha... Esti nebun? Fu tare... Baietii aia de se rup in ganduri cand ne explica fiecare cuvant din frumoasa limba ar trebui sa plateasca repede drepturile de autor si sa introduca acest rod al unei minti de exceptie in DEX.

Stergandu-mi eu lacrimile emotiei spirituale, zic ca se merita sa caut si fondul la asta mare dezvaluire. Click pe "citeste mai departe" si cad din nou pe spate. Bree, am nimerit fix la capitolul "Personalitati". Si jur ca am mai aflat ceva. Toate personalitatile din asta lume se gasesc intr-o singura curte. Mai sa fie. Eu chiar nu stiu multe...

Dar sa sarim usor peste aste mari dezvaluiri si sa-i dam bataie. Cu cititul fratilor. Ca e multe randuri, e o basca de informatii, e "ganduri" marete, e... bine asa rau. Mai pe scurt e abur cat China.

Ma-nclin si recunosc: nu mi-a ramas nimic in cap. Doar ca am pierdut timpul citind cuvinte. Goale. Dar de ras am ras. Si ca ma credeti ori ba, am avut de ce. Cum ziceam: 2 lei... si cincizeci de bani!

Fratilor, sa o lasam cum a cazut. Ciuliti si voi urechile la ceva care chiar merita. Adica la piesa care urmeaza ;)





Read more...

Superlativul absolut

>> 11 mai 2009

Unii oameni se considera frumosi doar pentru cum arata. Neintelegand cam ce vrea de la viata asta frumusetea unui om. O fi vorba si despre caracter? Si despre frumusete sufleteasca? Nu-i intrebati, nu vor sti raspunsul. Sau daca il vor sti au sa vi-l spuna doar daca da bine la "fatada". Daca nu, puteti uita.

Zbaterea lor de zi cu zi e pozatul in ceva ce n-au sa ajunga niciodata. Dar e important sa para altceva decat sunt. Fiindca le e rusine. De ei. De ceea ce sunt in realitate. Si mint. Mint intr-o veselie. Continuu, doar, doar de se vor convinge si pe ei ca pot fi mai mult. Si culmea e ca isi doresc sa primeasca tot ce nu sunt ei in stare sa dea. De ce? Fiindca "merita".

Dar acum e cam irealist sa imparti lumea in doua: prostii si tu. Adica acel TU scris cu majuscule, piscul piscurilor, superlativul absolut, alfa si omega, inceputul si sfarsitul,...si de cealalta parte prostimea. Aia pe care ii faci din cuvinte in speranta ca "pun botul" la aberatiile emise. Aia la care nu te arati cum esti in realitate de frica sa nu pici de pe piedestal. Un piedestal penibil, de carton...

Voi astia de va simtiti descrisi de randurile de mai sus, luati o pauza. Incercati sa reveniti cu picioarele pe pamant. Nu sunteti ceea ce spuneti ca ati fi, sunteti doar suma lucrurilor pe care ati fost in stare sa le faceti. Si nu mai fiti naivi, fratilor. Prostii nu-s chiar atat de prosti. Iar de primit veti primi fix ce veti merita. Pe masura a ceea ce ati dat si voi. Si lasati-o balta cu aprecierile gen "nedemn" daca voi n-ati facut exercitiul demnitatii. Si nu zbierati in gura mare tot ce aveti chef pretinzand "discretie" de la altii. Cine stie, poate imposibilul va deveni posibil. Poate veti reusi sa-i apreciati pe cei de la care pretindeti apreciere.

In tara asta pana si publicitate e interzis a se face prin comparatie. Vindeti-va produsul "EU" prin ceea ce sunteti capabili nu prin ceea ce credeti ca ati putea fi. Nu prin comparatie. Cereti ce puteti da!
Sunteti capabili? Eu cred ca nu !



Read more...

Prima dragoste

>> 10 mai 2009

E ciudat sa nu retii anul, ziua, ceasul, clipa in care te-ai indragostit. Mai ales daca e vorba de prima dragoste. Si totusi eu nu stiu. Nici macar cu aproximatie. Sa fi avut trei ani, ori cinci, ori sapte?.. Ma jur ca nu mai stiu. Dar stiu ca nu a fost o dragoste la prima vedere. M-am indragostit in timp, clipa cu clipa, mai mult, si mai mult, si uite, si azi continua, mai mult si mai mult...
Si da, se poate sa te indragostesti odata si dragostea asta sa o duci pana la moarte. Si dragostea sa creasca in fiece zi. Va zic, e magic, ea e magica...
Acum, uitandu-ma-napoi, imi dau seama cat de mult am fost impreuna... Si a fost si bine, firesc ca a fost si rau, dar noi am ramas impreuna, nu ne-am certat macar o singura data. La toate petrecerile eram amandoi, si cand plangeam era langa mine, si n-a fost noapte in care sa nu ma imbratiseze de "noapte buna". Si nici vreo dimineata nu a fost fara mangaierea ei... De-atunci, de mult, de cand am cunoscut-o..

Of, nu-mi vine sa cred. Uit si regulile elementare de politete. Iertati-ma, v-am spus, sunt indragostit. Am uitat sa va fac cunostinta.. Ea e minunea sufletului meu: Muzica. Stiu, stiu, nu-mi spuneti... Mai e o lume intreaga indragostita de ea. Si ce? Ar trebui sa fiu gelos? Sa-i intorc spatele si sa plec? Nu! Asta nu se va intampla vreodata. A fost, este si va fi marea mea dragoste. Si nu vreau sa se schimbe asta!

Si-acum sunt singur dar suntem impreuna... De data asta dansam. Ascultati si voi. Nu-i asa ca ma-ntelegeti?





Read more...

Emotii de toamna

>> 7 mai 2009

De cum am iesit din casa am avut senzatia ca e toamna. Cerul inchis, izul de ploaie, vantul suparat... Aproape ca vedeam cum se ingalbenesc frunzele. Oameni imbracati gros zgribulind in statia de autobuz. Soferi circuland cu farurile aprinse. Nu stiu, totul imi zicea ca e toamna. Si nu e.

E curios cum suntem doar un cumul de senzatii. E curios cum aceeasi realitate o filtram prin aceste senzatii si ajungem fiecare la o realitate a noastra. Poate unica. Poate nu. Dar nu a tuturor...

Mie imi place toamna. Poate fiindca e mai ca mine. Sigur de asta. Fiindca soarele se vede printre nori. Fiindca frigul se amesteca cu caldura. Fiindca mi se pare melancolica. Chiar trista uneori, intotdeauna meditativa cumva. Poate si fiindca melodiile care o canta sunt mai putin expansive. Sigur din cauza ploii. Si a miresmei. Poate si fiindca m-am nascut intr-un final de toamna. Poate fiindca atunci cand eram copil iubeam Cenaclul Flacara. Si la mine in oras ajungea de fiecare data cand vara se terminase.

Toamna duce pe "umerii" ei un soi de tristete. Si eu o duc. Si imi place. Nu stiu cum ar fi altfel si nici nu as vrea sa aflu. Dr. House zice ca-si trage energia din nefericirea lui. Eu cred ca o fac din zambetele celor din jur, pastrandu-mi toamna pentru mine.

Nu mai e mult. Va fi ceva mai mult de-o clipa pana se va termina vara. Si va fi toamna din nou...


Asculta mai multe audio Muzica





Read more...

Mare cucoana

>> 2 mai 2009

Ce ti-e si cu lenea asta, dom'le! Lenea sa deschizi ochii, sa duci o cana de cafea la gura, sa gandesti... Ce daca e sambata si-i liber? Mi-e lene si sa-mi fac planuri de "distractie". Noroc ca nu toata lumea e ca mine si unii sunt dispusi sa gandeasca in locul meu pe ziua de azi. Sa faca si planuri. Nu chestii complexe pentru oameni mari, ci mai degraba un gen de plan de copii smecheri care vor sa traga o mica tzeapa, asa, fara rautate, doar de dragul distractiei.
Marea smecherie e mersul la film. In Mall, normal. Doar ca odata ce ne-om vedea intrati mai iesim noi, mai pe seara...
Stiu, stiu... Nu e mare ghidusie. Dar de mai mult nu-s capabil cand ma scald in oceanul asta de lene.
Ma uit la televizor si ma simt mai informat afland despre distractiile romanului mai creativ. Romanul ala de se va intoarce la servici rupt in gura de oboseala. Dar oboseala creativa. Bahica.
Ce sa spun? De data asta am ratat-o. Poate tura urmatoare.
Hai, sa fiti iubiti!


Vezi mai multe video din Vedete




Read more...

1 Mai muncitoresc

>> 1 mai 2009

Mai copii, ce cautati in fata calculatoarelor? Nu va mai gasiti calendarul? Va ajut. E 1 Mai! Zi libera pentru multi norocosi. Si voi nu profitati? Stati in fata unui monitor ca sa cititi ce scriu eu? Hai ca puteti mai mult...

Se zvoneste ca e deranj mare pe litoral. Stiti voi, papagali in masini decapotabile, fetite dispuse la multe pentru un suc si o plimbare cu o trotineta de fite, beutura pentru tot prostu' care nu stie cand sa se mai opreasca... Si va vand un pont: tot la Vama Veche e cel mai cool. Zi-ce-se ca pe acolo isi dau intalnire toti filozofii care se ghideaza dupa "carpe diem". Nu trebuie sa ai bani, nici masina, nici macar nu trebuie sa te ascunzi ca esti tractorist... trebuie sa fii doar acolo si sigur se gaseste si un "suflet" pentru tine.

Nici la munte nu e o idee rea sa te afisezi. Nici acolo nu e prohibitie. Beutura curge-n valuri. Purcelusul, sper eu fara gripa, se-nvarte-n protap. E de bine, ce mai la deal la vale?!

Hai, nu va mai retin! Uscheala! Bagajele si la gara!



Read more...

Persoane interesate

About This Blog

Lista mea de bloguri

Faceți căutări pe acest blog

  © Blogger templates Romantico by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP