Gânduri de noapte scrise uneori ziua..

Prin abandon, nu se câştigă !

>> 25 ianuarie 2010

Am şi eu o întrebare de baraj: oamenii care trăiesc pe timp de criză se cheamă crizaţi? Întrebarea era retorică, biensure, iar răspunsul mi-l dau fără teama de a greşi profund: nu! Dar atunci de ce se comportă de parcă ar fi crizaţi? E vreo modă care a trecut pe lângă mine fără să prind de veste? Sau vreo incapacitate de a gândi constructiv? Acum, din câte mă duce pe mine capul, criza economică nu e chiar tot una cu moartea comerţului, cu toate că dacă arunc o privire în jur, văd că mult popor cam aşa o percepe. E doar un soi de competiţie în care cei slabi cad iar cei pregătiţi înving. Ca-n orice competiţie.Pe vreme de criză e vital să se strângă rândurile şi întregul potenţial creativ şi strategic să se concentreze pe soluţii de trecere prin criză păstrând planurile de dezvoltare şi nicidecum pe ideea de abandon sau soluţii radicale care să piardă din vedere imaginea de ansamblu a dezvoltării companiei. Strategiile de dezvoltare trebuiesc adaptate la noile condiţii, dar nu trebuie în nici un caz renunţat la ele. E clar că o bună şansă de a răzbi se realizează prin eficientizarea cheltuielilor jucătorilor în afaceri, dar asta nu înseamnă scăderea cheltuielilor doar de dragul scăderii lor. Să tai din orice zonă în care sunt bani ce ies din firmă, denotă doar dezorganizare şi imposibilitate de a vedea înainte, denotă lipsa de strategie viabilă, iar în aceste cazuri căderea în glorie este iminentă. Repet, adaptare nu e nicicum echivalent la renunţare. Dintr-o simplă analiză a zilelor de azi, e uşor de văzut că mari economii au gândit companiile că vor face prin reducerea drastică a publicităţii. Pentru unii a părut logic, fiindcă priveau reclama din punctul de vedere al unui contabil şi nu al unui om de afaceri vizionar. "Şansa" crizei de acum este că nu e prima de acest fel, iar şansa oamenilor de afaceri este că soluţii de ieşire din criză au găsit alţii înainte şi le-au şi verificat. Lucrul la îndemâna oricui e să se informeze, sa "fure" din ideile care au funcţionat şi să le adapteze la propriul business şi la condiţiile actuale. Tendinţa de a tăia în primul rând banii de publicitate se manifestă aproape global, dar cei ce sunt pregătiţi ştiu că e cea mai proastă "soluţie". O privire înapoi prin anii de criză 73-75 ne va releva faptul că în acea perioadă s-au lansat afaceri de succes ca revista People, Windows sau serviciile FedEx. Tot în acea perioadă, conducerea Toyota a hotărât să-şi continue planurile de a construi un brand puternic şi a ajuns numarul unu în exporturile de maşini în Statele Unite. Concluzia nu-i grea: cei cu stăpânire de sine (adică fix opusul crizaţilor) şi bine pregătiţi vor răzbi şi vor ieşi din criză cu un brand mult mai puternic, pe când ceilalţi îşi vor linge rănile, dacă nu cumva vor fi gata decedaţi.
Un băiat deştept, spunea cândva: "Să renunţi la publicitate pentru a salva o firmă, e ca şi cum ai opri un ceas încercând să opreşti timpul!"




Read more...

Number one

>> 24 ianuarie 2010

Ştiam eu că trebuie să fiu mândru de neamul din care fac parte, doar că nu găseam motive. Dar uite, azi mă fălesc cu adevărat. Păi puţin lucru să fie ca pe timpurile astea crizate să fii number one? Păi e cineva mai tare ca noi, noi... adică românii? Nu e frate, vă zic eu. Şi încă la ce suntem aşa bengoşi? La export, nene! Le-am luat faţa la toţi, exportăm cu spume, produsele noastre mişună peste tot în Europa de Vest, iar toţi competitorii noştri mai au de învăţat până să ne ajungă. Şi chiar nu e puţin lucru ca la fiecare opt produse expuse unul să fie made in Romania! Da' ce ziceam că exportăm aşa cu foc? Hmm, m-am luat cu vorba şi am uitat subiectul: paraşute exportăm! Ştiu, ştiu, unii care se exprimă mai buruienos decât mine le spun târfe, sau pocnitori, sau japiţe, sau... Dar sunt sigur că v-aţi prins voi despre ce e vorba. Da măi tată, curvele noastre tocesc cu eleganţă trotuarele frumosului continent şi ne duc gloria în lume. Pe timpuri, când practicam cu ardoare sporturile în aer liber cu denumirea şotron, România era cunoscută "pe afară" după Dracula şi Gerovital. Acum toată America ştie că la noi dacă-i joi e violet, iar The Times se simte onorat să titreze “Romania este primul exportator de prostituate”.
E drept, am citit şi eu că reclama, indiferent dacă e pozitivă sau negativă, tot reclamă se cheamă... dar oare chiar aşa trebuie pusă în practică ideea?

Read more...

Răul din jur

>> 23 ianuarie 2010

Citim, privim, încercăm să învăţăm câte ceva din ceea ce vedem în jur, din ceea ce auzim, din experienţele trăite de noi sau de alţii. Sunt lucruri care, dacă nu ni se întâmplă, ne putem socoti norocoşi. Chiar dacă uneori dăm de greu şi chiar dacă de multe ori ne pare că am dat peste cea mai mare problemă din lume, uitându-ne împrejur vom realiza ca nu e. De fiecare dată există ceva mai rău, şi mai rău... şi asta continuă până la nesfârşit. Există întâmplări care declanşează ceva în noi, iar declicul acela ne transformă, uneori, pentru tot restul zilelor.
Nu de mult am citit despre un tânăr de undeva din lumea asta mare care într-o noapte a fost atacat de o bandă de cartier. I-au violat şi omorât iubita iar în el şi-au băgat cuţitele până s-au plictisit. Doar că puştiul a avut zile şi a scăpat cu viaţă. A ieşit din spital după câteva luni şi i-a omorât pe toţi din gaşca de violatori. Partea ciudată este că el nu îşi mai aminteşte nimic: nu ştie că prietena lui e moartă, nu ştie că el a fost înjunghiat iar despre gaşca cu pricina nu pare să fi aflat vreodată. Mintea lui s-a blocat acolo unde încă mai avea o iubită şi o viaţă normală.
Cineva, cândva, a spus: "Viaţa e cel mai groaznic lucru care i se poate întâmpla cuiva".

Read more...

Fight

>> 15 ianuarie 2010

Conceptul de luptă e cumva barbar, învechit şi cu siguranţă brutal. Nu în toate cazurile, doar în majoritatea lor. Aruncând o privire prin istorie, se pare că a fost activitatea preferată a oamenilor încă de cum au coborât din copac. Motive s-au găsit berechet, de la un petec de pământ până la niscaiva averi, de la o bucată de mâncare până la dorinţa de mărire. Acum, multe lupte din trecut pot părea justificate, la fel cum altele cu siguranţă au fost total inutile, dar motivate ori ba au dus "tradiţia" până în contemporan unde conceptul s-a cizelat, modelând şi metodele în acelaşi timp. Se pare că aşa am fost construiţi, dornici de a ne arăta muşchii în fiece împrejurare, gata să sărim la gâtul celor ce îndrăznesc să ne stea în cale sau să nu adere instant la ideile noastre creţe. Doar că, atunci când ne vom apropia de un final de drum prin astă lume unele victorii se vor dovedi a fi de prisos, iar timpul alocat luptelor un timp furat vieţii noastre. Abraham Lincoln spunea odată: "Nu contează câţi ani ai trăit în viaţa ta, ci câtă viaţă e în anii trăiţi".

P.S. Lupta fetei ăsteia merită dusă, la fel cum merită şi fata acultată cântând despre ea.




Read more...

13. Frânturi de.. eu

>> 13 ianuarie 2010

V-am povestit vreodată că de ceva timp m-am hotărât să mă mut... în trecut? Dacă îmi amintesc bine, nu, nu v-am povestit. De ce o fac? E simplu, fiindcă era mai bine. Să n-o luaţi acum în tragic, că doar o parte din mine s-a mutat în zile nu chiar de mult apuse. Că e partea cea mai importantă, asta e de netăgăduit. Dar în acelaşi timp, ca într-un fel de simultan, cealaltă parte continuă să existe în prezent, să mă facă să mă trezesc, să mănânc, să lucrez, uneori să zâmbesc, alteori chiar să mă bucur de cădura unei raze ce mi se joacă pe faţă, să mă plimb printr-un parc, să lenevesc pe o bancă, să-nşir cuvinte la o cafea cu un prieten... Dar când seara revin acasă, mă-ntorc la mine cel de anul trecut şi-ncerc să adorm aşa.



Read more...

Painful

>> 12 ianuarie 2010

A fost o zi ciudată. Dimineaţa m-am trezit de parcă aş fi dormit într-un lighean, cumva boţit şi inapt să găsesc logica zilei ce abia începea. O durere de cap îngrozitoare m-a ţintuit locului într-o incapacitate totală de a face vreo mişcare, cu un soi de teamă conform căreia dacă aş fi mişcat măcar un deget aş fi avut "şansa" să-mi explodeze ţeasta în mii de ţăndări. Nici după cele mai crunte amestecuri de alcol zvârlite pe gât vreodată nu am simţit aşa ceva. Dar măcar pe atunci ştiam de unde mi se trage, pe când acum...
Cumva m-am convins să ma dau jos din pat, era aprope prânz şi trebuia să ajung la servici, cu durerea urmându-mă ca un câine credincios. Ca bucuria să fie maximă, odată biped am încercat şi farmecul senzaţiei de leşin, un fel de stupidă imposibilitate de a mă simţi altfel decât într-un carusel. Am scoborât de pe dulap o cutie cu medicamente şi am început să caut frenetic în ea, neştiind prea bine, oricum, ce sper să găsesc acolo. Amintirea unor cuvinte m-a făcut să mă opresc din scormonit la fel de brusc cum m-am apucat şi mi-am zis că sigur voi reuşi să funcţionez şi fără leacuri. Că nu m-a lovit AH1N1 puteam să bag mâna în foc, că simptomele le-am auzit într-atât în ultima vreme că am să le uit, probabil, atunci când am să uit şi tabla înmulţirii.
Aerul rece care m-a întâmpinat odată ieşit din casă mi-a mai congelat o idee durerea de cap, dar ca tortul să aibă şi o cireaşă în vârf, m-a făcut să simt că crăp de... cald. Dacă aş fi ştiut că nu mă întâlnesc cu nimeni nici pe stradă şi nici pe la servici, aş fi fost în stare să mă întorc acasă şi să mă "costumez" la tricou cu mâneci scurte...
Şi iaca aşa, pendulând cu graţie printre săgeţile ce-mi treceau prin creier, senzaţiile de năduşeală şi cele de prag de leşin am mai petrecut o minunată zi din preafrumoasa viaţă. Dacă v-aţi îngrijorat pentru mine, acum sunt ceva mai ok, cel puţin prin comparaţie cu dimineaţă. Ca dovadă, sunt în stare până şi să scriu...



Read more...

Let's talk about sex

>> 11 ianuarie 2010

Indubitabil, sexul m-a pasionat de când mi-aduc aminte ! Oh... vai... ce oroare... Parcă şi aud cum pudoarea se scurge din unii ca puroiul dintr-un coş...
M-a pasionat la fel de mult, pe cât, la polul opus, mi-a produs greaţă falsa pudoare ! Sunt sătul până în gât de părinţii tembeli care inoculează copiilor frica şi de a discuta despre sex, lăsându-i în felul ăsta să aprofundeze ideea după cursurile ce se predau la colţul blocului sau la şcoala băieţilor de la Paraziţii.
Mă plictisesc de moarte şi femeile care pozează în mimoza pudica, probabil la amintirea poveţelor pline de sevă primite de la bunici, nefăcând minimul exerciţiu de imaginaţie prin care să-şi dea seama cum de bunica îi e bunică dacă nu făcea sex... Cât despre bărbaţii care cred că piscul cunoaşterii e poziţia misionarului, am să-i numesc doar gibonus pateticus şi, dacă nu uit, am să vă povestesc despre ei cu altă ocazie.

În cazul în care rândurile de mai sus au creat ceva nervozitate în spiritele voastre gingaşe, puteţi să vă relaxaţi. Nu am de gând să vă învăţ ce trebuia deja să ştiţi, doar şi pentru faptul că... arta nu se învaţă din scripte. Ba mai mult, fiind un tip grijuliu cu starea de spirit ce animă populaţia în oribilele începuturi de săptămână, am să mă străduiesc să vă descreţesc frunţile cu 10 legi uşor tembele legate de sex:

1. În Bahrain, un ginecolog de sex masculin poate consulta o pacientă, dar îi este interzis să se uite direct la organele ei genitale în timpul controlului. El poate să vadă doar reflexia într-o oglindă. (Şi dacă o vede invers, oare care-i ghişeftul?)

2. Musulmanilor le este interzis să se uite la organele genitale ale unui cadavru. Această lege se aplică şi celor care lucrează la pompe funebre. Organele sexuale ale decedaţilor trebuie să fie acoperite în permanenţă cu o bucată de lemn sau chiar cu… o caramidă. (Şi când mă gândesc că scula lui Terente se află la loc de cinste la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti, îmi dau seama de ce nu suntem pe aceeaşi lungime de undă cu băieţii ăştia..)

3. În Indonezia, pedeapsa pentru masturbare este decapitarea. (Da' la bărbaţi oare care cap cade sub sabie?)

4. În Guam, există bărbaţi al căror job full-time este să călătorească în toată ţara pentru a dezvirgina tinerele care îi plătesc pentru “privilegiul” de a face sex cu ei pentru prima dată. Care este motivul? În Guam, legea le interzice femeilor virgine să se căsătorească. (Pai cu şomajul de pe la noi, cred că s-ar găsi câţiva doritori să aplice pentru job-ul sus menţionat..)

5. În Hong Kong, unei soţii înşelate îi este permis prin lege să îşi omoare soţul adulter, atâta timp cât îşi foloseşte doar mâinile. Femeia cu care a fost înşelată poate fi însă omorâtă în orice mod doreşte soţia. (Şi uite cum revine sclavagismul)

6. Vânzătoarele topless sunt legale în Liverpool, Anglia, dar numai în magazinele în care se vând peşti tropicali. (Atenţie la peştii pe care îi cumperi!)

7. În Cali, Columbia, o femeie poate face sex doar cu soţul ei, iar prima dată când se întâmplă acest lucru, mama femeii trebuie să stea în cameră, pentru a fi martor. (Hmmm...)

8. În Santa Cruz, Bolivia, este legal ca un bărbat să facă sex cu o femeie şi cu fiica ei, în acelaşi timp. (Chiar era o problemă aşa de mare încat trebuia adoptată o lege pentru asta?)

9. În Liban, bărbaţilor li se permite legal să întreţină raporturi sexuale cu… animale, atâta timp cât acestea sunt de sex feminin. Pentru raporturile cu animalele de sex masculin, pedeapsa este moartea. (Are logica, nu?)

10. În Nevada, a face sex fără a folosi prezervativ este ilegal. (Aha... şi poliţia are câte o secţie mobilă la fiecare maternitate ca să-i salte la sigur pe fraierii care vin să-şi vadă odraslele?!..)

Şi din nou nu vă-nţeleg, voi nu aveţi nimic de f..ăcut de staţi să citiţi bloguri? V-am salutat din mers !



Read more...

Napoca. Cluj-Napoca...

>> 10 ianuarie 2010

"Mmm... Ce culori! Ce rezoluţie!" Cam aşa s-a exprimat acum ceva timp un tânar care a ieşit din casă după câţiva ani în care şi-a ucis timpul stând doar în faţa calculatorului. Cam aşa mi-a venit şi mie să spun când cauciucurile mi-au păşit ieri în simpaticul oraş. Forfota străzilor, a magazinelor, "caldul" oraşului, totul cumva, mi-a reîmprospătat bucuria de a mă afla acolo. Şi mai mult, mi-a readus dorinţa de a face parte din peisaj. Simt că am obosit să trăiesc în oraşe liniştite, încep să mă transform în pensionar chiar dacă mai am mult până acolo, îmi lipsesc din ce în ce mai mult viaţa agitată, traiul ca şi competiţie, lumea de noapte...
La sfârşitul săptămânii trecute mi-am sincronizat pulsul cu cel al Iaşi-ului şi am avut acelaşi sentiment ca şi ieri. Doar că, într-o balanţă a alegerii ar câştiga de data asta Napoca, Cluj-Napoca, fiindcă în Iaşi am sălăşuit vreme îndelungată iar prin capitala Ardealului niet. În excursiile din viaţă ca şi în excursia vieţii e ok să-ţi dai şansa de a cunoaşte cât mai mult şi nu de a te transforma în iobag, într-un legat de ceva petec de glie.
Mi-a venit pofta de a bea cafea la 7 dimineaţa altundeva decât într-o benzinărie, m-a pălit dorinţa de a avea din nou unde să înfulec la 4 dimineaţa, mă zgândără dorul de a hălădui pe străzi fără să mă ştie cineva, şi dorul de a adormi cu trepidaţia vieţii în jur şi nu într-o linişte de sat părăsit...



Read more...

Înfipt ori ba...

>> 7 ianuarie 2010

Sunt departe de a fi ipohondru, ba chiar aş putea spune că mă situez la polul opus. Atitudinea asta nu-mi vine din vreun soi de dezinteres faţă de propria persoană, ci doar din plictiseala de a auzi varii bazaconii prin spitalele din frumoasa ţară. La un moment dat am fost într-atât de bine "tratat" pe aici încât doctorii de printr-o altă ţară s-au mirat că mai sunt în stare de funcţionare...

Acum, ce a fost a fost, dar am ajuns la o dilemă şi nu prea sunt în măsură să mă dumiresc ce-o fi bine şi ce-o fi rău. Despre gripa aviară am auzit o grămadă de chestii, unele mai tragice ca alte iar rezultatul final al tuturor îngrijorărilor a fost că au crăpat trei găini... de bătrâneţe. S-a distrat media românească învârtind boala pe toate părţile, poliţia a întins benzi colorate ca să nu picăm în vreo carantină, alţi pinguini au alergat ceva orătănii prin curţile oamenilor, dar în afară de tot circul ăsta s-a dovedit a fi doar un fâs.

Partea mai prostă e că acum nu trece zi de la Dumnezeu fără să aud că au mai murit nu ştiu câţi oameni din cauza gripei porcine, gripei noi sau cum dracu' le-o mai spune. Şi partea şi mai proastă e că unii au dat colţul fiind super bine-merci şi sănătoşi până să se lipească de ei boala în trend, iar alţii şi-au încheiat socotelile cu astă lume fix din marea lor grijă pentru sănătate, şi anume după ce s-au vaccinat. Şi iaca de-aici vine şi sublima mea dilemă: nu lucrez în domeniu ca să am o părere ceva mai avizată iar din ce se spune pe la televizor, prin ziare şi alte zone de media nu reuşesc decât să-mi încâlcesc mintea. Să zicem că la un moment dat aş fi tentat să merg pe mâna Ministerului Sănătăţii care se înghesuie să ne convingă că e beton să ne injectăm, dar în secunda doi îmi amintesc că acelaşi minister a indicat mai voalat sau mai pe faţă spitalelor din ţară să facă ciocu' mic cu privire la numărul cazurilor de îmbolnăviri. Şi tot din practica traiului pe ăste meleaguri nu prea îmi zgândără memoria când i-a mai frecat grija pe cârmuitori de binele plebei, că de câte ori i-a tras-o plebei peste cap îmi vine greu să uit...

Acum revenind de unde am plecat, oare să mă înfig în ac ori ba? Voi v-aţi înfipt, o veţi face sau spuneţi pas? Dacă deja v-aţi "imunizat" şi încă mai suflaţi, făceţi-mi din mână...



Read more...

Stop sportului. Ucide!

>> 5 ianuarie 2010

Bănuiesc că nu vă mai spun o noutate atunci când îmi exprim dragostea faţă de cercetători. De gaşca care s-a prins că bârfa e cam aceeaşi vrăjeală ca şi sexul parcă v-am povestit. De ceilalţi care au declarat cu tărie că îngerii nu pot să zboare, parcă am amintit şi de ei. Dar iaca că s-au mai trezit unii care au decretat că sportul în aer liber în oraşe e la fel de dăunător ca şi fumatul. Ie-te bre, la asta nu m-am gândit. Cine ştie, poate aşa le daţi o idee la genialii din guver să pună accize pe jogging...
Bănuiesc că al meu subconştient s-a prins de şmecheria asta de pe când eram tânar, că doar de aia mi s-a cam rupt mie de sport de pe la un 20 de ani încoace. Cumva ştiam eu că nu am chef să-mi periclitez sănătatea, aşa că încercam de fiecare dată să mă grăbesc încet ca să pot întârzia la timp...

Băi mânca-v-ar tata, dacă tot sunteţi voi într-atât de dăştepţi, de ce nu cheltuiţi voi bănuţii ăia de "cercetare" ca să nu mai crăpăm noi de cancer, par exemple. Saaau, dacă tot crăpăm de varii boli, de ce nu ghiciţi o ecuaţie a cărei rezultat să ne ducă şi pe noi la o viaţă mai bună, fără recesiuni economice, fără guverne impotente, fără dobitoci în trafic, fără grija zilei de mâine, fără şomaj, fără clientelisme de orice fel, fără războaie, fără analfabetism, fără mame cretine care-şi aruncă pruncii la budă, fără oameni care să nu ştie ce e curentul electric, altfel spus fără toate căcaturile astea care ne omoară încă de când suntem vii?! Sunt sigur că veţi mai descoperi o bască de chestii care ne interesează nu, dar sper să-mi daţi de ştire când încetaţi să mai fiţi idioţi şi să mai aruncaţi banii pe imbecilisme. Vă las şi numărul de telefon ca să mă sunaţi când aveţi vreo veste: 074f uck you !



Read more...

Facebook

>> 3 ianuarie 2010

Site-urile astea de socializare în turmă de genul facebook au, neândoielnic, o parte bună, mai ales pentru cei ce le-au creat. Că nu-i de ici colea să faci o reţea socială cotată pe piaţă la 6,5 miliarde de dolari... Bravo lor, băieţi deştepţi, dar nu despre ei vreau să povestesc. Doar despre unii dintre utilizatori. N-or fi mulţi, sau poate or fi, recunosc că nu m-am lansat într-un atare studiu, dar ştiu că unii îs proşti de bubuie.
Eu n-am prea înţeles niciodată conceptul conform căruia dacă ai o tastatură în faţă şi ştii câteva cuvinte în limba natală, te simţi obligat să-ţi faci cunoscute "gândurile". Chestia din ghilimele e folosită impropriu, că ar presupune şi un proces de gândire, dar hai să spunem că... nu am găsit altă rimă...
Am citit mai acum câteva minute un post al uneia de m-a pălit râsul instant, iar postinstant m-a pălit tristeţea. Tristeţea că unii nu-şi dau seama că sunt destul de dobermani şi atunci când tac, că li se simte lipsa gândurilor după privirea tâmpă, după cum respiră, păşesc, sau se scobesc în nas, ci mai şi simt ei nevoia, dragii de ei, să latre. Şi ia auziţi ce frumos a mârâit purtătoarea de fustă: "Fetelor nu uitaţi că senzualitatea e o marfă. Nu o folosiţi doar pentru a fi admirată!" încheie ea cu un semnul exclamării care să dea mai mare profunzime isteţului îndemn. Şi vin eu aşa ca unul care înţelege mai greu şi o întreb: Da' la ce s-o folosească, mamă, să facă nişte lovele pe ea dacă tot e "marfă"?
Doamne, cât de curvă proastă trebuie să fii ca să scoţi aşa ceva pe gură?... Ups, am spus-o... Asta a fost ca: ciupercuţă-ntr-un picior, ghici ciupercă ce-i?!
Noapte bună copii !



Read more...

V-am zâmbit

>> 2 ianuarie 2010

Ultima zi de "stat pe spate"... Debutul anului a fost, dintr-un punct de vedere, mai aiurea decât altele, dar pe de altă parte mi-a readus dorinţa de a face ceva, ceva pentru mine, dorinţă pe care am pierdut-o, cândva, pe drum. Simt un soi de determinare care mă mână înainte şi cunoscându-mă de atâta timp ştiu că nu e ceva de moment. Au fost drăguţe timpurile în care am avut încredere în unii oameni, dar aşa cum am ştiut din totdeauna singurul pe care mă pot baza one hundred procent sunt eu. Poate voi face apologia egoismului, dar câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia, cam aşa se şopteşte pe la mine prin cartier. Aşa că... see you around



Read more...

Anul bowling-ului

>> 1 ianuarie 2010

Analizele superioare şi încărcate de jde mii de ore de chibzuinţă nu sunt chiar lucrurile care mă încearcă la ora asta. E seara fraţilor, şi acum am binevoit a-mi căsca ochii în noul şi minunatul an 2010. Dar totuşi cuget, că nu sunt plantă.

După cum am auzit pe la colţuri, cu doi ani înainte de sfârşitul lumii cică vine anul bowling-ului. Minunatul nume mi-a tunat pe sub freză în timp ce mă jucam cu tastele şi metaforic vorbind, cred că se potriveşte cu ce ni se pregăteşte. Am votat şi am devenit, încă o dată, o ţară de jucători. Ei, votaţii, la serviciu iar noi, votanţii, la primire. Altfel spus ei aruncă bilele şi noi o facem pe popicele.
Îmi închipui că văd tabela de marcaj, dar nu prea mi-i clar scorul la prima aruncare...
Jucătorii au crescut accizele cu vreo 15 %, mai pe româneşte, popicele care erau fumătoare, zâmbeau alcoolului sau cine ştie ce vicii mai aveau, vor trebui să o lase mai moale... măcar cu 15 %. Pe de altă parte, o bilă neînsoţită nu dă bine în societate, aşa că mai are la braţ ceva scumpiri de carburanţi, energie electrică, care duc şi ele la creşterea preţurilor la ceea ce numesc popicele "papa cea de toate zilele". Dar pentru liniştea popicelor de pretutindeni, devine "moca" să-ti tragi un iaht, niscaiva blănuri naturale, ceva bijuterii de aur ori platina... că astea au scăpat din 2010 de accize. Iar dacă îţi ţin de foame armele, bagă mare că se ieftinesc spectaculos!

Aaa... Ce nesimţit pot fi... La mulţi ani, popice conaţionale! Mai povestim, dacă rămânem în picioare!




Read more...

Persoane interesate

About This Blog

Lista mea de bloguri

Faceți căutări pe acest blog

  © Blogger templates Romantico by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP