Gânduri de noapte scrise uneori ziua..

Zile

>> 30 iunie 2009

Una dupa alta, zilele trec fara sansa de a mai reveni. Ora dupa ora isi pune amprenta pe ceea ce sunt. Gandurile parca au pornit un razboi si aproape le simt cum se trantesc unele pe altele prin capul meu. In jurul meu mor oameni, mai buni sau mai putin buni, asa cum au decis sa fie.. Fiecare dimineata in care ma trezesc mi-e cu una in minus din cate au ramas.. Gandesc intunecat in ciuda luminii stralucitoare de afara.. Poate nu-s in "forma", poate doar asa sunt eu, sau poate...



Read more...

Un soi de tristete...

>> 27 iunie 2009

Oare ce e adevarat din "Ce ti-e scris in frunte ti-e pus"? Nu e in puterea mea sa gasesc raspunsul.
Poate ca suntem doar facuti pentru a urma un drum si nu avem puterea de a ne abate de la el, sau dreptul... Poate nu stim sa ne abatem de la el. Poate ca suntem doar niste marionete pe scena teatrului de papusi al vietii...
Cred ca am fost printre ultimii oameni din univers care au aflat de moartea lui Michael. Da, el, adoratul si hulitul, negrul alb cu destin de montagne russe... Iar cand am aflat ca a murit nu gloria, nu problemele lui financiare sau juridice mi-au lovit mintea, ci doar faptul ca era tanar. Si strangerea de inima (ar putea suna ironic in conditiile mortii lui, dar nu e) a realizarii pentru o data in plus ca tot ce suntem azi maine se poate transforma usor in istorie. Si atunci ce ne ramane? Ce imi ramane? Sa fac alegeri? Si care ar fi alea? Care au fost pana acum?

Parintii nu ii alegem, culoarea cu care ne nastem nu o alegem, nici coordonata de pe glob pe care cunoastem intaia data lumina soarelui... Nici rudele, nici casa in care crestem, nici prietenii nu cred ca ii alegem daca e sa ma iau dupa cat de usor ii tradam uneori, nici...
Nici macar de cine ne indragostim nu e alegerea noastra. Singura putere a noastra cred ca sta in felul in care facem lucrurile... Felul in care iubim, felul in care privim o floare, un picur de ploaie, felul in care spunem lucrurile...

Sa-ti fie muzica acolo unde ai ajuns, Michael.


Vezi mai multe video din Muzica



Read more...

Uitatele iubiri

>> 24 iunie 2009

Cu riscul de-a ma repeta, va spun cat de mult am iubit cartile. Si nu cele de poker. Iar pana acum cateva zile mi-am refuzat mult timp mirarea de-a mai descoperi gandurile celor ce chiar stiu sa le exprime. Dar cum de-un timp incoace am hotarat sa nu mai las viata sa fuga pe langa mine si sa ma bucur de fiecare zi ce o mai am, am revenit la randuri. La cele scrise. Iar unele din aste randuri m-ajuta sa nu mai dau importanta gunoiului din jur. Si e destul, stiti si voi bine. Si din pacate e format din oameni, oameni mici la suflet, mici si-n gandire, cu invidii ce nu-i lasa sa-si descopere viata trista si roasa de lipsa puterii de a face ceva, ceva pentru ei nu ceva impotriva altora...

Si ziceti voi daca nu merita sa te cufunzi din cand in cand in ganduri ca cele a le lui Paler:

"Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta şi în stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim."

"Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren..."

Pe-alocuri parerile-mi difera, dar modul cum le-a scris... ma-nclin!



Read more...

Gri

>> 23 iunie 2009

Ziua asta e una din alea in care ma intreb ce sa produc... De dimineata m-am trezit cu un chef nebun pentru nimic, cu o plictiseala cosmica ce-mi spune din zori ca ma voi plictisi de moarte. M-ajuta si vremea. Mohorato-fara-aer, un soi de zapuseala gri inchis, care ma face incruntat fara motiv anume. Incerc exercitiul privitului in fata, in urma, dar lenea ramane. Nu e asta solutia. Dar care sa fie? Pana sa si citesc nu-mi vine. Poate un SPA? Poate imi da cineva vreo idee... Eu chiar nu am!



Read more...

Trasee turistice

>> 21 iunie 2009

Nu va deprimati, ca nu m-a lovit dragostea de geografie. E ceva turism urban asta despre care-mi vine sa scriu si ma mir ca nu exista ceva pliante pentru cei ce sunt doar in trecere printr-un oras. Sau pentru aia mai neiesiti in lume, ca mine.
Da, da, recunosc! Nu-s fix curiosul care bate fiecare lacas de cultura bahica, caci la astfel de locuri am chef sa ma refer, de cum pe un parter de bloc darapanat apare vreo lozinca gen "Cafeneaua la Grigore". Ei, exagerez, ca nu mai e in trend sa zici in tara ta nici nume proprii de-ale locului... totul e pe baza de pleis, strit, feshan...
In cazul meu norocul e sa dau peste unii mai culti ca mine in domeniu si sa-mi mai deschid si eu ochii... Si ieri am avut ocazia.
Am iesit cu o prietena care a ales sa schimbe provincia cu capitala depresivo-anticulturala, leagan al mitocaniei si oaza a lipsei de civilizatie numita Bucuresti, la o cafea. Locul? O terasa simpatica, fara pretentii de buric al targului, terasa pe care am frecventat-o in trecut asiduu. Ei, stiti cum e, asa, de dragul vremurilor trecute... Iar la un moment dat au mai aparut ceva prieteni de-ai prietenei de care ziceam si ne-am teleportat cu totii la un new entry al bodegilor de cartier, dar altfel cu pretentii...
Vai, vai... Amalgamul de idei in materie de decoratiuni interioare era chestia cea mai putin deranjanta. Erau in jur niste cioca-boca, mandri ca si-au scos femelele in lume odata cu treningul cel nou, de am putut sa jur ca odata cu meniul mi se va aduce si mersul trenurilor. Vorba aia, singura chestie pe care o sesizam lipsa era megafonul de la Lehliu Gara... In rest, puteam baga mana in foc ca am ajuns la ceva taverna de peron.

Poate-s eu figurant sau poate n-oi fi, dar mare importanta n-are. Dar daca m-ar baga cineva in seama, as propune chestia cu pliantul. Nu trebuie multe cuvinte. Doar cateva. Gen: local in care esti ca acasa daca tinuta ta are in componenta pantofi scalciati de piele, ciorapi flausati si, la alegere, pantaloni scurti sau de trening, sau blugi Vampum. Zana te vei simti daca paietele iti imbogatesc pana si parul...
Vedeti, asa, pe scurt, ca sa stie poporul cu cine voteaza.




Read more...

Tusesc!

>> 18 iunie 2009

Nu stiu daca am lamurit-o pe aia cu grija mea pentru sanatate, dar in cazul in care am omis, rezolv instant. Din plictiseala, lene, sau prostie, mi se cam rupe de ceva timp incoace daca functionez la parametri optimi ori ba. Si darnic cum sunt, vina o impart si cu minunea de sistem sanitar prin care m-am invartit pana m-a luat ameteala. Nu de la invartit. De la rezultate. Adica, de la lipsa lor.

Mie imi sunt simpatici baietii astia in halate albe de se numesc medici, as sta la o bere cu ei, poate-as manca si-un gratarel, o tabla, o treaba, o poveste despre tineretea agitata, dar ma apuca batzul cand e sa povestim de-ale sanatatii. Si fiindca vreau sa par a sti sa fiu concis, va pun la curent cu problema: bre, din ianuarie incoace tusesc de-mi sare palaria ce nu mi-am cumparat-o! Si nu-i haios, pe bune!
Ca-mi vine si mie sa ma mai exprim si prin viu grai nu doar prin taste si ma apuca tusea! Ca vreau sa beau si eu o oranjada imbunatatita si ma apuca tusea! Ca as mai vrea sa dorm si eu din cand in cand, dar ma apuca tusea!
Oricum, de lasat de cantat sub dus m-am lasat de 6 luni, si ia ghiciti de ce?! Ca ma apuca tuseeeeeeaaaa!!!
Ok, stiu ce va roade...: si-atunci m-apuca tusea!

O luna - doua, tot i-am vizitat. Cum pe cine? Pe doctori, frate! Hmmm... nu prea esti atent! Si unu-mi zice: - Ai pneumonie. - Ok, si ce sa fac? - Pai ia de-aici reteta, indoapa-te si va fi bine. Sanchi, canci, nema... Papat cuminte hapurile si rezultat similar cu al razelor de luna asupra galosilor de guma!
Ma duc la altul. Mai bag o raza-nspre plamani, mai casca altul ochii, si glasuieste: - Pai n-ai avut pneumonie niciodata! Ai alergie! In gandul meu: "Mda, la prosti."
Alte pastile, alta saptamana in care ma dopez, iar rezultatul... Hai ca v-ati prins din nou: tusesc!
Zic: "Stai tati, mai sunt si altii, ca vorba aia, e oras universitar si musteste targul de specialisti." Si dau peste inca un gomos: - Ai pneumonie!
Ce sa mai zic, ca mi s-au ros urechile? Mai baga si asta un tratament in mine, alte pilule, de, cum s-au descurcat si tinerii de la firmele de medicamente cu vreo atentie, o maslina, ceva... Iar eu tusesc!...
Ia mai mergeti voi in s...ufletul meu si mai lasati-ma in tusea mea! M-oi fi calificat pe postul de cobai si nu am prins de veste! Vi s-au gatat testerele si m-ati gasit pe mine...

Si am ajuns de unde am plecat. Cum adica de unde? Voi chiar nu ma bagati in seama... Hei, pay attention to me! Pentru aia ma trogloditi e un fel de cine nu beleste ochii, beleste... punga... Ziceam de unde-am plecat cu postul asta. Mai pe-ntelesul "tutulor" (fie-i tarana usoara inventatorului), de la grija lipsa ce m-a palit de un timp pentru functionarea in parametri.

Da' treaba nu e chiar asa de simpla cand mai exista oameni la care le pasa de tine.
- In jumatate de ora ne intalnim in fata la clinica de pneumologie! imi sporovaie in telefon un glas la care nu pot sa-i spun "Nu!"...
Da-n gandul meu: "Aoleu, nu inca o data..."
Gandu' ca gandul, dar cert e ca m-am conformat. In jumatate de ora nu doar am ajuns, dar eram si in cabinetul noului doritor de a ma tamadui. Simfonie, tati! Prozo-poezie! Eminescu la brat cu Creanga! Moldovean, fratilor. De-al meu, cum s-ar traduce. Fain, haios, cu poantele la el si mustata stufoasa sub nas...

- Ia zi...
- Pai, cam tusesc.. De pe la inceputul anului.. Si unii colegi de-ai dumnevoastra nu s-au hotarat daca am pneumonie, sau n-am, sau sunt alergic... Cert e ca am mancat o farmacie intreaga dar tot... tusesc!
- Ei, oameni suntem. Mai gresim!... Fumezi?
- Cam da.
- De 10-15 ani?
- Sa zicem vreo 20...
- Razi un pachet pe zi?
- Fara stradanii pot chiar si doua...
- Esti ragusit.
- Stiti, tusea...
- O rezolvam! Ne intelegem noi cumva!
Si-mi face semn sa il urmez. Mai bag o radiografie, mai suflu si-ntr-o teava (spirometrie pentru avansati) si revenim in cabinet:
- Bre, da-i musai sa fumezi atat?
- Nu e, dar... imi iese...
- 15! 10 - 15!
- Hmm?
- 10 - 15 tigari pe zi. Hai, ca nu-s de ala care-ti zice sa te lasi, dar atat poti face si tu...
- Pot?
- Poti, poti! Stii si tu! Dar, apa tu bei?
- Din compusi...
- Adica?
- 5-6 cafele... ceva whisky...
- Bine: 3... Adica, trei - trei!
- Hmm?
- Trei cafele si trei litri de apa. Merge, nu? Da'... tie cam ce-ti place sa mananci?
- Io stiu? Gratare cu mujdei si cartofi prajiti si... pate.
- Bre, cartofi mananca taranii. Tu esti boier. Tu manaci gratar cu salata. Multa! Si mujdei cat vrei tu. Gratar, de pui, de vita, mai subtire cu porc, ca-i gripa, stii si tu... Cat despre pate, lasa!... Lasa si painea! Da' lapte bei?
- Nu.
- Bine faci. Nici sa nu te apuci. Aaa... Si lasa sarea in pace, ca nu mai simti gustul mancarii. Iar cafeaua, neagra! Fara zahar! Ca sa-i stii aroma! Zi sincer, nu te chinui, nu? Dar fructe, cate vrei! Si masaj toracic...
- Poftim?
- Iti dau o crema pentru masaj.
Si se intoarce spre "glasul" ce nu demult sporovaia la telefon si-i zice:
- Il masezi, stii tu... Dar sa-i dai si-o bluza, ca mai intai i se va face frig... Dar dupa aia se-ncalzeste...
Face cu ochiul...

Imi venea sa rad dar imi era sa nu ma inteleaga gresit. Tipul era pitoresc cu adevarat. C-o strangere de mana si o reteta in brate ne-am luat ramas bun. Daca n-am sa mai tusesc, va spun eu peste 7 zile, dar intalnirea cu omul asta a facut toate paralele!





Read more...

Noi... scenaristii vietii noastre

>> 17 iunie 2009

Adevarul e, al meu, nu unul general valabil, ca House MD face toti banii. Asta e un fel de chestie citibila de la coada la cap, pe principiul "time is money"... iar atunci timpul petrecut vazand filmul... Hai ca ati prins ideea, ca sunteti destupati la minte!
Iar Greg asta, doctorasul priceput la toate din serial, e un deliciu.
Sa le dea Dumnezeu sanatate scenaristilor isteti si de lucru in gradina la aia mai prosti! Da' astia de l-au conturat asa fain pe House sigur o sa fie sanatosi tun! Ca asa au stiut ei sa mi-l gaseasca nici frumos da' nici urat (dar cu o basca de "come to mama"), nici tanar da' nici batran, nici sanatos da' nici pe moarte, nici...
Si i-au compus unele replici pentru fata lui sarcastica de i-as pupa pe frunte cand i-as intalni!

Acu' tre' sa recunosc ca introducerea a fost cam lunga pana sa ma hotarasc sa ajung la ce mi-a placut asa de tare in episodul pe care tocmai l-am servit.
Cica erau ei doi pustani, frati de-a dreptul, nici unul trecut de 16 ani, iar partea trista in toata combinatia era ca unul avea leucemie si era usor pe moarte. Normal, fratiorul era compatibil pentru niscaiva donare de maduva dar au cam intervenit complicatii si a ajuns si el prin apropierea doamnei cu coasa. Ideea de baza era ca primul l-ar fi putut salva pe cel din urma prin sacrificiul suprem...
Booon! Pana aici nimic spectaculos, dar sa-l asculti pe simpaticul doctor cum ii explica pustiului pe moarte cum si-ar putea salva fratele, e festival... Jur ca a fost un dulce... Suna ceva de genul:
"Medicamentele nu vor ajuta. Esti pe moarte. Nimic nu va schimba asta... 15 ani petrecuti pe planeta asta doar in suferinta... Sa mori inainte sa apuci sa conduci o masina, sa scoti sutienul unei fete, sa bei o bere... Sunt multe lucruri intr-adevar bune pe care nu le-ai facut. Dar viata ta nu trebuie sa fie fara sens. Poti sa-ti salvezi fratele!"

E tragic si e comic, e el, House, Greg House... Si-acum spuneti si voi: nu-s baieti isteti scenaristii aia care intr-o singura propozitie aproape ca au definit, complex - as spune, lucrurile importante din viata unui barbat?! Ho, stiu ca ar mai fi cateva, nu multe, dar totusi... Eu imi scot casca...
Mda, stiu, stiu,... si voi ati gandit propozitia aia doar ca nu ati exprimat-o. La ingineri e de inteles, ca-s baieti destepti dar se exprima greu, dar ceilalti? A... de lene...

Daca ar fi sa le pun in ordine, in mod cert condusul masinii a fost primul "lucru cu adevarat bun" care mi s-a intamplat, si asta fiindca taica-meu m-a lasat de pe la 6 - 7 ani sa conduc masina pe coclauri, la tara. Dar sa nu mai ziceti la nimeni; ramane intre noi. Pe locul doi ma jur ca nu stiu care a fost, berea sau sutienul, si nu fiindca nu as fi dat importanta, dar s-au petrecut cam in acelasi timp si nu am scrijelit in nici o scoarta datele exacte.

Condusul masinii a ramas placere pana in ziua de azi, berea am schimbat-o cu Jack dar mai sunt zile in care-mi racoreste suflarea, cat despre fete...
Daca in seara asta nu as fi stat privind minute-n sir, poate chiar ore, in doi ochi de care nu ma satur, mai mult ca sigur n-as fi scris nimic. Dar uite ca viata, chiar daca in picaturi, are si parti extraordinare si nu e totdeauna de rahat asa cum era cea a pustiului din film.

Apropos, celor care s-au bucurat ca nu mai scriu, va urez "la revedere"! Celorlalti va spun: Bine v-am regasit!







Read more...

La ore de noapte

>> 10 iunie 2009

Dorinta de a mai scrie imi moare. Incet, incet, gandurile isi doresc sa fie din nou doar ale mele. Ale altora, ca cele recitate de Pitis, le impart cu voi.





Read more...

Liniste

>> 9 iunie 2009

Era o piesa extraordinara pe care o ascultam in armata la venirea noptii. Ii spunea Liniste. Cantata la o trompeta, de cineva din garda. Era momentul in care se dadea stingerea. In seara asta vreau si eu liniste. Iar linistea mea de azi e data de muzica. Asa ca, e ora auditiei. Muzica, "decat" muzica...




Vezi mai multe video din Muzica

Vezi mai multe video din Muzica


Vezi mai multe video din Muzica










Read more...

Frica de necunoscut

Nu rar folosesc expresia "evolutie prin involutie" si nu ca joc de cuvinte,ci pur si simplu ca o expresie a dezamagirii. A unei dezamagiri pe care nu am chef sa o exprim concret. Si nu e din cauza ca as incerca sa ma ascund, dar, pur si simplu, uneori nu-mi doresc sa dezvolt subiectul. Niciodata cu oricine...

Din momentul in care aterizam pe lumea asta (probabil ca era mai simplu spus "ne nastem"), organic ne dorim sa stim mai mult. Treptat, nu dintr-o data. Si-ncepem cu un soi de studiu individual in care prima mirare o constituie mainile. Ale noastre, nu ale celor din jur. Ele pot sa mai astepte. Si studiem fiece deget, de pe-o parte pe alta, il indoim, il intoarcem, incercam sa-ntelegem mecanismul lui de functionare, felul in care ne va ajuta in viitor. Si trecem mai departe, caci multe sunt de stiut...
Mi-a venit sa rad de multe ori cand mi s-a explicat ca intr-o prima faza copii nu aud. Ma gandeam ca e o protectie la tampeniile celor din jur de care vom deveni saturati nu mult timp mai incolo.
Dar cand descoperim sunetul, creierasul nostru cu siguranta face un mare salt in fata. Chiar daca pe moment nu stim cat de mult ne va ajuta. Chiar daca nu stim ca uneori ne va ingrozi iar alte ori ne va aduce alinare. De multe ori ne va fi indiferent. Dar e acea chestie dulce amara care ne face legatura cu universul in care traim in momentele in care ne lipseste dorinta de a privi spre el. Iar ele, sunetele, impletite mai mestesugit sau nu ne vor lasa sa ne conectam la oameni si la cat vor ei sa ne dea din gandurile lor. Din muzica lor. Din mirarile, stiinta, curiozitatile sau lucrurile deja aflate de ei.
Partea buna e ca suntem cu totii constienti in necunostinta noastra de ceea ce merita aflat in viata, inca de-atunci, de cand reusim sa schimbam inganatul in primul cuvant rostit. Si nu e "bani", nici "cariera", nici "expunere", nici "succes". E "mama", probabil fiindca "dragoste" ar fi prea lung sau prea complicat a spune.

De mult rontaiam niste popcorn intins pe spate cu ochii lipiti de un ecran de televizor. Ma uitam la un film care a reusit sa mi se lipeasca de suflet si sa ramana acolo. "La vita e bella". Nu ma-ntrebati de ce, fiindca mi s-ar parea stupid. Ar insemna fie ca nu l-ati vazut, fie ca nu a rezonat nicicum cu voi, ceea ce ar duce ireparabil la un raspuns pe care nu l-ati pricepe.
Viata ca joc, jocul cu viata care te omoara... Puterea de-ati petrece zilele cu ochii sclipind ghidus atunci cand ei, ochii, vad lucruri ce pe multi ii doboara...
Asa cum stie viata sa faca. Te-nvata din ce in ce mai multe, te lasa sa interactionezi cu oameni, ti-arata ce au devenit ei, oamenii, la nu asa de multi ani de cand isi studiau o manuta. Uituci cu ce-ar fi trebuit sa retina, alergand dupa te miri ce medalii, increzatori ca le stiu pe toate, cu frica de a li se arata ca nu-i asa.
Dorinta de cunoastere, de a merege inainte se opreste brusc. Chiar daca multi gasesc si-o logica in asta. De-acolo-ncolo nu mai e nimic, in afara de evolutie prin involutie..

Fericirea pe post de curcubeu, de picuri de ploaie amestecati in culori... Fericirea pe post de zmeu dupa care merita sa alergi o viata... Un lucru simplu pe care probabil ca il intelegem mai bine atunci cand rostim primul cuvant si de care, mai apoi, frica de necunoscut ne-ndeparteaza...



Read more...

Fara

>> 8 iunie 2009

“Mă domină ceea ce simt, nu ceea ce gândesc…” a zis candva Octavian Paler. Eu ma intreb de multe ori ce ma domina pe mine. Gandirea? Ceea ce simt? Amandoua? Niciuna? Cu randul? In acelasi timp?... Hmm.. Cred ca raspunsul ar fi "dezordonat". Un fel de miscare browniana. Fara reguli. Ce vreau sa zic e ca nu stiu ce vreau sa zic. Poate doar vreau sa scriu. Asa. Aiurea. Se poate? Am voie? Am, fiindca-mi dau eu! Ar trebui sa mai cer si din alta parte? Ei, da! Poate ca data viitoare.
Ma intreb daca mi-a venit cheful de scris doar fiindca am calcat pe la un targ de carte? Tot ce e posibil. Chiar daca singura asemanare dintre mine si ilustrii scriitori expusi e scrisul. Al meu degeaba, al lor cu folos. Pai da, dar ei aveau ce spune. Eu am doar chef, asa... de pictat cu litere pe un ecran de calculator. Fara noima. Mi se pare dragut ca din cand in cand sa fac lucruri pur si simplu.




Read more...

Bucuresti vs Viena

>> 6 iunie 2009

Daca e sa iti incepi ziua cu o programare la niscaiva medic, si mai ales daca ti s-a intamplat de mai multe ori si s-a mai si nimerit ca acesti medici sa fie unul din Romanica si altul din Austria, iti vine usor greu sa nu faci comparatii.

Pe frumoasele noastre meleaguri, mai precis in Bucuresti, e bine sa ai in vedere ca la orele diminetii 5 km reprezinta o escapada de 1 ora semiblocat in traficul de mare rahat. Iar daca ai tensiunea mica, nu-i bai, ca iti va creste cu siguranta la interactiunea cu o basca de soferi imbecili si "civilizati".
Aventura parcatului in cazul in care n-ai trait-o, cu certitudine n-ai sa vrei sa se repete odata ce o cunosti, asa ca cel mai simplu e sa fii la fel de magar ca aia din jur: intri cu tupeu in parcarea spitalului, ii faci semn la nea bubiguardul ce se infoaie in fata ta si-i bagi din top "Sunt de la ... si ma asteapta profesorul...", bubiguardul se desumfla si mieros te invita sa parchezi la un metru de intrarea in spital.
Ei, si de-aici incepe distractia. Pan' s-ajungi la profesor, te halesc toti lacheii. Doctori si doctorasi de ti se freaca prin fata ochilor facand nimic. Plimband niste hartii de te intrebi daca nu ai nimerit la vreun birou de copiat acte. De vrei sa intrebi ceva se uita asa de urat la tine de ti se face rusine ca ai indraznit sa nu fii sanatos si sa-i deranjezi.
Iar tanti secretara e un adevarat poem. Una de aia apropiata de varsta a saptea dar care crede ca mandrete ca ea nu se mai afla sub soare, cu niste gheare de pradatoare colorate strident, cu ceva margele de dimensiunile unor mine anti-tanc, cu un coc de ti se-nmoaie genunchii de emotie si o rochita din vremea razboiului... De aia, cu broderii... Brrrr... Cat despre condorii din "picioruse", probabil ca miros mai bine decat arata...
Si glasuieste mandretea de muiere: "Domnul profesor e ocupat!" Asta pe post de buna ziua!
Daca esti nesimtit ca mine si ii zici ca ai o intalnire fixata la ora z, ai muscat-o. Poti fi convins ca vei avea sansa sa intri la doctor fix la z + 4 ore!...

Adevarul e ca in timpul petrecut pe holurile spitalului ai toate sansele sa te mai alegi cu vreo boala. Cu una de nervi in mod sigur, vazand ca esti tratat ca un nimeni. Nu tu in special. Toti. Si tu si ceilalti o suta care se rotesc pe cele 10 scaune existente. In cazul in care vrei sa eviti sa incepi sa te dai cu capul de pereti e musai sa-ti gasesti ceva de facut. Dar ce? Poti sa-i asculti pe ceilalti cum interactioneaza. Eu am auzit vreo doua discutii de mi s-a facut parul maciuca. Doamne cum pot sa vorbeasca bucurestenii... Ho, nu-mi sariti la beregata, unii din ei... 99%...
Erau doua tanti pe langa mine la un moment dat, care povesteau din greu gratulandu-se reciproc cu "matale". Pana aici nimic ciudat. E bine sa fii respectuos. Dar cand una din ele a adaugat un genial "bre" pe langa politicosul matale, jur ca era sa lesin de ras... Ciripitul a sunat ceva de genul: Bre matale, de la Municipala pana la Matache? Pai cred ca ai facut 3 ore. Zi bre matale, asa e?...
Uuuuuha! Oare de ce n-au ramas unii la semnele cu faclii?
Alta a mai zis una adanca: Sa mergem decat pe scari. Facem decat niste sport!...
Valeu! Asta e ca bancul ala cu gingasul bucurestean care se duce la piata si ii zice la un nea de la taraba: - As vrea si eu niste cartofi...
- De cat sa fie?
- Decat cartofi!
Mda... Bre matale, impuscati-ma!

La Viena treaba sta putin altfel. Oricat de departe ar fi spitalul de locul unde locuiesti, ajungi cu metroul in 15 minute. In spital te intalnesti cu extrem de putina lume, nu fiindca nu ar exista bolnavi si pe-acolo, doar ca la ei o programare reprezinta ceva, asa ca oamenii vin la ora stabilita, isi fac treaba si pleaca.
Fara asteptat cu orele in fata unui cabinet. Fara secretare pe post de bariere. Ajungi la ora stabilita, te intalnesti cu doctorul care se vede de la o posta ca stie ce vorbeste, care se poarta cu tine de parca ati fi amici, care iti explica pe intelesul tau cum stau lucrurile si care atunci cand iti strange mana la plecare iti transmite automat linistea ca totul va fi ok.
E atat de altfel in normalitatea ce domneste acolo de-ti vine sa-ti dai palme de ciuda ca la tine acasa nu se intampla la fel.

Bre matale, sa fiti sanatosi, sau daca nu sunteti, taiati-o la Viena! In cazul in care voi va descurcati mai bine in spitalele de la noi, nu va lasati: uimiti-ma! Spuneti-mi si mie cum faceti?!





Read more...

Culege... ce vor muschii tai

>> 4 iunie 2009

Nu-i necesar sa fii mare filosof ca sa te prinzi ca viata-i o curva. Ca are ea un apetit aparte pentru a-ti trage cate una peste bot de ficare data cand te vede zambind. Ar fi ceva variante la chestia asta, dar nu bag mana-n foc ca ar si functiona.
Una ar fi, sa zicem, sa mai renuntam la ranjet. Cine stie? Poate nu se prinde ca ne e bine sau ca ne-a reusit ceva ghidusie si ne scuteste pentru moment.
Alta ar fi sa devenim masochisti, iar in acest minunat caz s-ar putea sa o facem sa renunte la bombardatul cu pumni intre ochi vazand ca ne face si placere...
Iar alta, fara pretentia si nici macar dorinta de a defini intreg "spectrul" de variante posibile, ar fi renuntatul la planuri. Vorba aia: no woman no cry. Rahat, n-o luati si voi mot-a-mot, fiti usor inspirati si dati-va seama ca era o adaptare la: nu planuri, nu dezamagiri. Hai ca pe asta o stiati si fara ajutorul meu. Aproape as baga mana in foc ca v-ati semnat macar odata-n viata ca atunci cand nu te obosesti sa mai visezi nici nu mai ai cum sa fii dezamagit. Si daca nu va prindeati chiar singuri, e musai sa fi avut vreo rezonanta prin creierasele voastre chestia de la fizica ce ne povestea despre actiune si reactiune. Dar, nu-i asa, la actiune zero... hai, hai... bravo... asa e: reactiune niet, nulo, zero, ninci, canci...
Nu incercati sa va luati de felul cum scriu unele cuvinte, ca printre putinele chestii de care am prins de veste, e si aia ca pe simpaticile plaiuri mioritice umbla vorba "cum se scrie asa se citeste"... Hmmm, o fi avand ceva legatura cu scrierea fonetica... Habar n-am!
Da' sa nu bat campii cu prea multa gratie si sa ma indepartez de locul de unde-am pornit, la nici doua ore de cand am prins de veste ca e o zi noua, nou-nouta, proaspata de-a dreptul, mi-am zis eu asa, ca un mic filosof ce ma aflu: Buei... ia mai las-o-ncolo cu vrajelile astea de le zice planuri, vise si-alte harfe, si mai fa exercitiul ala de-i ziceau stramosii "culege clipa"... (parol ca imi iesea si in latina, da' n-am vrut sa ma dau mare!)
Este ca mi-am adus aportul de gandire pe ziua de azi? Eu asa consider, drept pentru care ma ambalez si eu frumos, asa ca de iesit in lume, si ma car la o cafea. Cu niste prieteni.

Voi ce mai asteptati? Lasati calculatoarele in pace si postati-va fizicul pe o terasa ceva. Cine stie, poate dati mana cu viata!




Read more...

Iasi

>> 1 iunie 2009

Nu stiu daca am precizat, dar la Iasi nu am fost doar ca sa-i vad pe ai mei. Am fost si la o nunta. A nepotului meu. Hello, luati-o bland, nu-s chiar asa de mosneag, chiar daca nepot ar duce cu gandul la asta.. :)

Ei, dar ca sa ajung la locul faptei a trebuit sa conduc vreo 5 ore. Ore in care, din pacate, mi s-a mai confirmat odata cat de dobitoci sunt unii soferi. Multi! De vreo trei ori era sa zbor de pe sosea fiindca unii au o problema cu apreciatul distantei. Si a resurselor reale ale cojii pe care o conduc. Si crezand ei ca sunt mari piloti de formula 1 si ca ar si conduce niscaiva bolizi, baga baietii depasiri cu rablele din dotare de ma fac pe mine sa verific daca se merge la fel de bine prin santul ce margineste soseaua ca si pe sosea.
Mai sunt si zmeii aia de conduc tir-uri, sau alte chestii de zece ori mai mari decat masina mea. Si e o adevarata bucurie sa-i vezi cum taie toate curbele de parca numai ei exista pe lumea asta. Dar eu, frate, pe unde palaria mea sa mai merg?

Una peste alta, mi-am actualizat repertoriul de injuraturi datorita idiotilor cu care m-am intersectat.
In sfarsit am ajuns. Si uitasem cat de bine arata orasul ala. Si ma intreb din nou cum de reusesc sa ajung asa de rar pe acolo. Parca miroase a tinerete. A miilor de studenti din zona, a tineretea mea petrecuta acolo... Aici trec cu vederea multe. Si hartoapele care-mi incearca suspensiile, si baietii care traiesc cu impresia ca le-a luat cadou mamicuta cate vreo strada cu prioritate.. Am fost ingaduitor pana si cu un prost care mi-a taiat calea, si tot el suparat, prin geamul deschis, a tinut sa ma informeze: Ba mitic de Bucuresti, in orasul meu eu am prioritate...
Nici nu m-am obosit sa ii raspund. M-am uitat la el si mi-am dat seama ca s-a nascut pe intuneric. Ca altfel cum s-ar fi explicat ca-i prost ca noaptea? Eu asa am invatat la scoala, ca prostii nascuti ziua sunt mai zambitori. Iar asta era incruntat.

Si am ajuns acasa. Mama era zambitoare, cu toate ca stia ca vom petrece doar cateva ore impreuna. Ne-am strans in brate si eu m-am simtit din nou copil. E bine sa fii copil, sau cel putin eu as mai vrea sa fiu macar o zi copilul mamei. Ne-am luat cu povestile si aproape ca am uitat de nunta. Dar mi-am reamintit. Ocazie cu care m-am si luat cu mainile de cap cand mi-am dat seama cat de organizat am fost la facutul bagajelor... Nu am uitat multe, doar camasa, si cravata, si pantofii, si... Si ce daca? Doar pentru fraieri ca mine s-au inventat mall-urile. Asa ca, la shopping. Urgent!
Auci, nici nu stiti cat ma enerveaza sa bat magazinele. Rau tare. Dar de-i musai, cu placere! Doua ore am cautat si tot nu eram multumit, dar daca o mai frecam mult nu mai prindeam nimic din fericitul eveniment. Asa ca, luat, plecat, ajuns la marele bairam. Lume faina, neamuri neitalnite de mult, o basca de tinerei necunoscuti, frumosi prin energia lor, putin mai "altfel" la capitolul distractie, si ei, mirii. Frumosi. Fericiti. Emotionati.
Nunta a fost reusita. Eu, singur prin zona, am ocupat un loc la bar si nu m-am prea dezlipit de acolo. Doar pentru un dans cu nepoata-mea. O pustioaica ce s-a casatorit anul trecut si pe care nu o pot uita de pe vremea cand era copil si de fiecare data cand ii vizitam parintii mi se posta in brate si nu se mai dadea jos de-acolo decat cand ma hotaram sa plec.
Partea proasta e ca la urmatoarea nunta va trebui sa mai prestez o tura de shopping. Ca sa-mi ghicesc un alt costum. Pe asta l-am rezolvat usor. Putin scrum pe sacou. Gaura draguta.

Duminica am mai reusit sa schimb cateva vorbe cu ai mei. Prea putine. La fel de putine ca si timpul pe care mai reusim sa-l petrecem impreuna. Am luat-o din nou la pas spre casa. Inca cinci ore de injuraturi. Traiasca Romania. Si mandri sa fim ca-i populata!




Read more...

Persoane interesate

About This Blog

Faceți căutări pe acest blog

  © Blogger templates Romantico by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP