Gânduri de noapte scrise uneori ziua..

Hai sa ne lasam...

>> 30 aprilie 2009

De fumat, frate! Dar ce credeai?
Hai sa ne bagam piciorele in ele tigari si sa ne redirectionam viciul. Ca doar suma viciilor ramane constanta, nu?
Eu stiu ca e dragut sa bag un tutun la o cafea, sau doua, sau zece, dar parca m-a lovit curiozitatea sa aflu daca nu cumva e dragut si fara. Stiu, ar putea sa nu fie la fel de bine, dar exista o solutie: ma las si de cafele. Sa vezi ce fericire il paleste pe un nea cardiolog. Cred ca as fi primul care l-a bagat in seama si a renuntat. Iar eu am sa fiu baiat simpatic si am sa-l las sa creada ca el m-a convins.

Acum sincer, la ce palaria mea sunt bune tigarile? Sa-i umfle pe niste smecheri de lovele? Sa mai dea "viata" spitalelor? Sa mentina in top afacerile cu impachetari la doi metri adancime? Sunt sigur ca da, dar parca imi vine sa o fac pe revolutionarul si sa-mi bag picioarele in sustinerea afacerilor la care contribui prin prostie. Nu de alta, dar de un timp incoace, baietii astia pe langa ca imi sufla banu' din buzunar mai si lovesc in simtul meu "artistic". Au niste poze, frate, pe pachetele ale de tigari de-ti vine sa fugi. Tot ce nu ai chef sa vezi, ei iti arata. Si nu ca as fiu eu ceva iubitor de stat ca strutul cu capul in nisip, dar parca e cam mult...

Si-apoi, hai sa devin putin contabil si sa vad la cati banuti am renuntat doar ca sa ma intoxic. Piii... esti nebun? Frate, asa la grosso modo imi ies vreo 190 000 de RON, adica undeva la 44 000 de EURO. Pai mai eram eu dator la vreo banca in ziua de azi? Nu frate, ba mai aveam si cativa leuti pusi deoparte...

Auuu... stai ca asta suna si mai rau 1 423 500... Ce-i aia? E minute! Minute de stat cu paiul in gura. Adica aproape 24 000 de ore. Cam o mie de zile.

Clar sunt cazut in cap. Pai de ce nu mi-am luat si eu o casuta, asa, mai mica, ca sa dea bine la momente de criza, sau o masina, mai spalatica, sa dea bine la imagine? De ce n-am facut si eu ceva mai de Doamne ajuta in alea 1000 de zile in care m-am ocupat exclusiv cu morfolitul unui filtru intre buze?

Buei, azi ma enervezi! Nu tu, doar ala care se uita la mine din oglinda!

Ia, hai, mai bine la sapat decat la fumat. Hai fratilor, ca putem!






Read more...

Unde face Nicu-armata

>> 29 aprilie 2009

Aseara nu imi venea sa merg acasa. Dar deloc. Asa ca, la volan fiind, m-am tot dus. Nu stiu daca chiar aveam o tinta, ba nu, chiar nu aveam, dar stiam ca vreau sa merg si sa ascult muzica. Doar atat. Ma uitam cum serpuieste drumul in lumina farurilor si ma simteam total absent. Parca nu eu conduceam. Ca am ajuns la Sovata, sunt sigur ca nu a fost intamplator, doar ca mintea mea refuza sa faca trasee. Mi-a venit sa zambesc cand am ajuns langa lac: dr. House fuge pe acoperis cand nu ii este bine, eu fug la Sovata..

Nu prea eram imbracat de plimbari in miez de noapte, dar nu a contat. Am coborat din masina si mirosul de sare m-a scarpinat cu finete prin nari. Cald nu era. Am luat-o usor pe drumeagul de langa apa. Ultima data am fost aici intr-o toamna. Si am plecat cu un con de brad in buzunar...
M-am asezat pe o banca si cred ca a trecut ceva timp stand asa. Ma gandeam la un milion de lucruri si parca nu gandeam de loc. Cert e ca simteam un soi de liniste si asta imi facea bine. M-am ridicat si am continuat sa ma plimb alene. Intr-un tarziu tot trebuia sa ma intorc acasa... Am luat-o spre masina si am auzit "ceva". Chiar nu intelegeam ce se intampla. Nu era nici tipenie in preajma dar totusi ce auzisem parea a fi un glas, si unul puternic, cumva amplificat de linistea din jur. M-am uitat inspre lac, atat m-a dus capul sa fac. Normal, nu era de acolo. Si-am auzit glasul din nou, ba chiar de data asta am realizat ca zice ceva in maghiara. Era chiar aproape de mine doar ca nu bagasem de seama ce e.
Va aduceti aminte de Big cu Tom Hanks? Si "chestia" vorbitoare era un fel de Zoltar, doar ca vroia sa para facut din piatra. Si chiar reusea. De aia nu-i dadusem nici o atentie. Acum imi parea interesant capul sub forma de soare, gura larg deschisa care iti inghitea mana pentru cateva secunde citindu-ti "viitorul". "De ce nu?", mi-am zis. Ia hai sa vad "ce imi rezerva viata"...
Cei doi lei au disparut cu gratie in intestinele masinariei, am selectat o limba pe care sa am sansa sa o inteleg si mana mi-a poposit in gura. Hei, nu va ganditi la prostii! Vizionarul a inceput sa baraie, sa-si aprinda beculetele, concentrandu-se cu seriozitate la liniile din palma mea. Cand s-a lamurit cum sta treaba cu mine, a dat verdictul. Frumos tiparit, elegant chiar, cu data, ora, tot tacamul. Si iata ce-am aflat:
1. Nu-ti place sa fii presat.
2. Simti ca in prezent nimic nu-ti reuseste.
3. Iubesti arta si cultura.
4. Dormi si mananci prea putin.
5. Mai ai destul timp pentru lux si bogatie.
6. Reusitele te fac sa fii invidiat. Ai grija la capcanele care ti se intind.
7. Esti prea visator, fii mai rational si risca cu curaj...
8. In jurul tau totul se schimba, vezi si stii ca in scurt timp si viata ta se va schimba.

Deja ma simt mai bine, cu toate ca Zoltar facea chestii magice iar soarele de piatra mi-a luat doar banii. Numai cand am ajuns intr-un final in pat mi-am dat seama cat de frig mi-a fost. Cu toate astea, am sa mai trec pe-acolo.






Read more...

Cu noaptea 'n cap

>> 28 aprilie 2009

Cred ca se apropia de 5 dimineata cand am simtit ca nu mai pot respira. Parca aveam un bloc de beton trantit pe piept. Ma uitam buimac in jur si nu pricepeam ce se intampla. Parca nici forta nu aveam sa ma ridic, sau macar sa-mi schimb pozitia. Am reusit. Imi era frig de la transpiratia rece si primul lucru pe care m-a dus mintea sa-l fac a fost sa merg sa descui usa. Cine stie?.. Aerul a binevoit sa-mi intre in plamani si daca nu m-ar fi lovit o tuse fara de sfarsit poate ca as fi incercat din nou sa dorm. Dar gata, s-a dus.
M-am imbracat si am deschis televizorul. Nu v-am spus? Ma uit la Dr. House de ceva timp. Poate fiindca m-am saturat sa plimb toate spitalele fara sa dau peste unul ca el. Dar cum speranta moare odata cu noi...

Am avut "sansa" ca de ani de zile sa cunosc o multime de doctori. Si slava Domnului, sunt de toate felurile. Mai calzi si care iti dau senzatia ca in realitate le pasa, mai piscatori, cu o atitudine de "eu le stiu pe toate", dornici sa te faca bine sau dornici sa scape de tine. Imi vine greu sa uit o chestie monumentala pe care mi-a spus-o cu candoare un sef de spital: "Eu cred ca ati venit prea devreme la medic. Si, oricum, nu mergeti la mai multi doctori: fiecare va va spune altceva."
Ok, si atunci eu napastuitul de soarta care nu am parte de sanatate, ce sa ma fac? Sa aleg eu domeniul in care as vrea sa fiu bolnav si atunci sa ma adresez unui specialist din acel domeniu?

In dr. House e altfel. Acolo exista doar doua variante. Ori nu se mai poate face ceva, ori ai sa fii bine dupa iesirea pe poarta spitalului. Macar stii cum stai. La noi cred ca oamenii se imbolnavesc mai rau in spitale, de la nepasarea din jur, de la omnipotenta unor doctori care se cred buni doar ca n-au chef sa o si demonstreze.

Eu m-am cam saturat si am ajuns la atitudinea tipica resemnatului. Nu mai vreau sa vad spitale sau doctori. O fi cumva. Cine stie, poate se mai intampla si minuni?!



Read more...

Misogini pe cale de disparitie

>> 27 aprilie 2009

Scarpinand eu internetul din prea multa treaba lipsa, ma loveste un dor de a mai vedea ce mai fac amicii misogini. Huooo, ar striga unii. Huo sa fie, dar imi permit sa continui.
Bag seama ca unii si-au tras si site pe tema asta, doar ca nu prea ii da pe-afara inspiratia. Ba chiar as putea spune ca ala de a "ghicit" misogin.ro a renuntat la zbaterile intelectuale de multa vreme:
"De ce exista mai multe femei decit barbati pe lume?
- Pentru ca exista mai mult de curatat decat de gandit!"...
Ha ha ha ha ha... Opriti-ma, va rog, ca ma prapadesc de ras! Hai ma, doar atat poti?

Au trecut doua ore si ma declar invins. Nimic interesant. Au disparut misoginii sau doar s-au resemnat? Doar baietii de la Vank mai tin steagul sus? Oricum o fi, fetele astea de se actoricesc mai jos merita un 10!








Read more...

Optimism fara frontiere

Oare cineva care crede ca in toate exista o limita se cheama limitat? Fiindca daca e asa, atunci ma autodenunt: sunt limitat!
Limitat in a crede ca optimismul e fara granita! Ooo..., poate fi, dar mie-mi pare ca incepe sa miroase a naivitate. Ba nu, m-am razgandit: pute a tampenie!
Si hai sa va spun de ce am devenit asa de combatant: fiindca m-am plictisit sa aud ca totul se rezolva, ca timpul le rezolva pe toate! CUM le "rezolva", asta nu mai conteaza?!
Aaa..., ca atunci cand pierzi pe cineva drag, atunci cand iti pierzi sanatatea, sau un picior, sau o mana, sau doua, sau toate, ai putea peste un timp sa te impaci cu situatia, asta nu inseamna rezolvare! Poate pentru unii, nu si pentru mine! Ca suna mai mult a resemnare!

Am auzit de un milion de ori ca timpul le rezolva pe toate si culmea, o fi coincidenta sau nu, am tot auzit de la cei la care timpul n-a trebuit sa le rezolve nimic, poate doar cateva fire albe ca sa dea bine la prestanta...
Stiam ca traiesc intr-o lume a criticilor de arta, a analistilor politici, a cunoscatorilor in fotbal si-a specialistilor in moralitate. Ajung sa cred ca e si o lume de filozofi! Si atunci de ce n-as fi si eu filozof ca sa enunt? Exista doar doua categorii mari si late: cei care-au luat-o si cei care urmeaza sa o ia peste bot de la viata! Mmm... si chiar nu ma va pali uimirea vazand cum o gramada de "axiome de viata" vor ajunge intr-un cos odata ce se va intampla.

Mai fratii mei intru plimbare pe acest pamant, hai sa vedem padurea de copaci! Putem?
Eu pot sa fiu optimist si sa cred ca voi fi mai bine platit - si pentru asta trag la caruta cat pot de bine.
Pot sa fiu optimist si sa cred ca voi circula inainte de 100 de ani pe autostrazi in tara asta - si de aia ma duc la vot: fiindca-s optimist ca nu toti din politica or fi de-o teapa.
Pot sa fiu optimist si sa cred ca si la noi exista sansa la civilizatie si pentru aia arunc resturile la cos si-n intersectii nu-mi proptesc mana in claxon...

Dar nu sunt optimist ca "se rezolva" si am sa mai pot povesti cu bunica. Nici cu bunicu.
Si nu-s optimist ca tatal meu va intineri si ma va dobora din nou la skandenberg.
Si nu sunt optimist ca sa cred ca ceea ce pierd e de fapt un lucru bun doar fiindca timpul il va inlocui cu altceva !

Viata le rezolva pe toate si chiar ne "rezolva" cu totul intr-un final, doar ca nu-mi e totuna si CUM o face! Spuneti-mi si mie, se cheama asta pesimism?


Vezi mai multe video din Muzica




Read more...

Dimineata de azi

>> 25 aprilie 2009

Mmm... Ce bine-i sa te-ntinzi.. La propriu. Fac si eu ochi la amaiaza asa cum ii sta bine unui om al muncii intr-o zi de sambata.
Robotul casnic imi zice "Buna dimineata" si imi pune cafeaua sub nas. Normal, cu tot cu doua cornulete si-un fresh de portocale!
Scannerul, sesizand miscarea ochilor, trage draperiile si deschide ferestrele de inaltimea unui perete. Mirosul de primavara invadeaza camera si narile mele. Fara urma de iz de petrol ars, fara un fir de praf.. Atat, aer pur de primavara.
Apa de la dus imi biciuie cu blandete fiecare milimetru de piele iar muzica-cantata in surdina ma face sa zambesc la amintirea a ceea ce-am citit in cartile de istorie...

Cica ar fi existat o perioada in care tarisoara asta era terorizata de-o criza mondiala.
Cica s-ar fi murit de foame. Somerii isi ingrosau randurile iar cei ce mai aveau servici dadeau in branci de frica de a nu ramane si ei pe drumuri.
Cica existau oameni care nu stiau ce e curentul, electric - evident, si care n-au vazut in viata lor un film.
Erau copii care bateau cu pasul kilometri de drum pentru a ajunge la o amarata de scoala. Care invatau la lumanare. Si altii care nu au invatat vreodata.
Cica mureau oameni pe capete asistati de doctori cu diploma de incompetenta. Sau mureau pur si simplu lasati in mijlocul strazii de vreo asistenta grabita.
Cica praful in ochi era sport national iar maneaua aproape ajunsese imn.
Cica dragostea se vindea (sau se cumpara, depinde de ce parte esti...) in cluburi de fitze unde lovitorii cu piciorul in minge si burduhosii cu ghiul pe mana erau zei.
Cica nu erai destul de zmeu (sau zmeoaica) daca nu-ti plimbai fizicul macar cincizeci de ore pe saptamana prin mall.
Mai zice c-ar fi fost si-o basca de televiziuni de nisa, de fanta, de borta, care te informau continuu despre orice in afara de cum sa supravietuiesti. Cica totul se mutase la televizor (sala de spectacol a omului sarac) si nu mai puteai calca pe strada fara sa te impiedici de vreun specialist, analist, sau cine mai stie ce datator cu parerea.
Cica daca nu aveai de unde da spaga puteai sa-ti ingropi toate visele.
Si cica, tot pe-atunci, era pe moarte si cea mai mare si longeviva curva: Speranta!

Ies de la dus invaluit in halat si ma asez pe fotoliul de pe terasa. Arunc o privire si cafeaua ajunge din nou la mine. Bat din palme. Radioul porneste:
"Ultima fabrica de tigarete isi inchide azi portile."
"Cresterea economica estimata este de 67-68%."
"Rata mortalitatii in continua scadere."
"In spitale domneste linistea."
"Un studiu facut pe un esantion reprezentativ din populatie releva faptul ca 98,9% dintre romani sunt fericiti."...




Read more...

No limit !

>> 24 aprilie 2009

Am auzit de cateva ori in viata mea expresia "Eu merg pana in panzele albe". Niciodata nu mi-a "sunat" bine, dar mi-am zis "Ok, poate e un lucru bun". Si-am incercat sa ma edific. Mi-am zis ca ar putea fi bine in cazul in care se refera la studiu, ceva dorinta nestinsa de a sti mai mult, si mai mult... Dar de fiecare data ma impiedicam de o tara, poate, a gandirii mele care ma tragea de maneca si imi zicea: "Prietene, in orice exista o limita. Fara exceptie".

Sunt oameni care nu inteleg asta. Si care, din pacate, aleg sa duca minciuna pana in panzele albe. Nimeni nu se dovedeste pentru ei destul de bun pentru a afla adevarul: nici omul de alaturi, nici prietenii, nici parintii... Nimeni.
E grav cand ajungi la concluzia ca esti mai bun ca toata lumea, ca meriti doar sa primesti, fara a da nimic inapoi. Si-atunci ce-ai inteles din viata asta? Eu cred ca nu prea multe.
Si cum de nu-si dau seama ca transformarea propriei imagini in ceva ireal este echivalentul rusinii de ce esti?!

Mi s-ar parea aiurea sa ma apuc sa dau definitii despre prietenie si despre ce inseamna parintii, dar nu ma pot abtine sa nu zic ca pot reprezenta orice, dar nu si oamenii de care merita sa iti bati joc!

Si-o veste trista: viata nu merge pana in panzele albe, iar prietenii raniti renunta. Cat despre parinti... poate vom intelege cat rau le-am facut mintindu-i cand vom avea la randu-ne copii. Numai ca ar putea fi.. cam tarziu.



Read more...

Cu ochii pe ecran

>> 22 aprilie 2009

Aproape c-am ajuns roboti si unele lucruri le facem cu o dedicare care ar merita o cauza mai buna. Televizorul. Stiti, chestia aia pe care o pornim de cum calcam in casa si la care renuntam cand picam de somn.. Vanzatorul de iluzii. De iluzia binelui prin comparatie. Mai ales prin comparatia cu ce vezi "la ora 5". Dar daca stai sa te concentrezi macar putin, nu e greu sa realizezi ca totul e marketing. Vanzare de ceva, de orice. Ca in reclama aia cu piticii si creditul lor pentru orice. De vise, de imagine, poate si de putina realitate... Putina fiindca tot timpul e impodobita de niste baieti care vor... sa vanda. Si atunci cum de se poate ca o dorinta asa de mare sa duca la... nimic. Si nu, Doamne fereste, nu ma refer la emisiuni, la stiri, la... ce-o mai fi. Ma leg de modul de promovare, la acea chestie care ar trebui pe mine sa ma faca sa-mi lipesc ochii de ecran la o ora anume.
Ma uit cum isi promoveaza unii emisiunile si parca m-ar invita sa ma car la plimbare, la o bere, ca oricum nu e interesant ce difuzeaza ei. O fi murit inspiratia sau doar inspiratii? Se angajeaza sculeri-matriteri la departamentele de promo? E greu sa gandesti? E obositor? Sau s-a blazat artistul, sau cum s-o mai fi automangaind cei ce produc... nimic. Oi fi eu blazat sau cum ati vrea sa-mi spuneti, dar cert e ca unii chiar stiu meseria asta. Si nu pot sa cred ca o singura televiziune i-a adunat pe toti. Mai oameni buni, vreau sa am si eu tabieturi. Vreau si eu sa cumpar ce aveti voi de vanzare. Promit sa devin un cumparator fidel! Dar pentru asta e musai sa faceti ceva pentru mine:
Rupeti-va si voi cateva secunde din viata, deschideti un browser si, in frumosul motor google, pictati cuvantul "trailer". Cine stie, poate va vindecati de suficienta si maine nu ma mai trimiteti la bere...


Read more...

Un inceput de zi

>> 20 aprilie 2009

E greu sa pierzi pe cineva drag. Sa pierzi ireversibil. Tot timpul mai avem ceva de spus. Tot timpul am mai vrea macar o zi. Si daca am obtine ziua? Oare ce-am sti sa facem? M-am intrebat de multe ori, dar ziua aia nu va exista nicicand. Ne mor bunicii, mai apoi parintii.. Candva murim si noi. E mai usor sa mori decat sa pierzi pe cineva. Eu asta cred.
In conditii normale, daca viata nu mi-ar fi fost data peste cap, maine as fi vrut sa fiu altundeva decat unde voi fi. Fac doar ce pot..

Slujba s-a terminat. E liniste. Ma uit in jur. Nu mai sunt oameni. Cred ca am sa vin mai des si nu, nu cred ca-i varsta care ma face sa simt asa.
Un gand, o lumanare, o clipa de liniste.. Manaila.. Zambesc.

Afara-i soare, o zi frumoasa. Iar viata merge inainte si asa trebuie sa fie. De data asta imi promit ceva: n-am sa-mi mai irosesc zilele. Iar pe el, binele, am sa-l gasesc. Exista in orice. Chiar si-n tristetea in care-s cufundat de ceva timp..


Read more...

Cu gandul aiurea

>> 19 aprilie 2009

Ma gandesc ca pot s-o fac. Cand termin am sa stiu.
Vreau ca sa scriu aiurea. Despre greseli. Ale mele. Altii sa si le-asume pe-ale lor.

Cred c-am gresit inca inainte sa ma nasc prin incapatanare. Mama si-a dorit mult sa aiba o fata. Da' eu vroiam sa fiu baiat. Si cred ca nu suportam spitalele. Poate prea mult alb. Am stat cu spatele la fiecare ecografie. Am lasat-o sa spere... Dar am platit: m-a purtat cu parul lung pana tarziu.. Si mai era si vocea. Cred ca treceam in clasa a VII-a cand am scapat de teroarea telefonului: "Buna ziua, domnisoara. Taticul e acasa?" Ok. Ce mai puteam sa zic?

La scoala am gresit crezand ca stiu ce nu stiam. Eram prin clasa a doua, dar totusi... Si-acum imi aduc aminte fata invatatorului care se chinuia sa nu moara de ras:
-Stie cineva ce-nseamna somptuos?
-Euuu!
-Sigur, spune.
-O camera care te-ndeamna la somn...
Daca ar fi reusit sa se abtina, da, el, invatatorul, n-ar fi izbucnit toata clasa in ras. Dar nu s-a abtinut. Si ei radeau. Eu nu radeam.
Mai tarziu mi-a soptit Murphy o chestie de-a oamenilor mari: "Daca nu intelegi ceva, zambeste. Vei parea inteligent". De oameni zambitori nu am dus lipsa..

Apoi am gresit cand m-am gandit ca viata e un soi de tort si ca bomboana din varf ma asteapta pe mine. Am gresit si cand am crezut ca oamenii vor sa stie ce crezi despre ei. Si cand am crezut ca sanatatea e un drept al meu, indiferent de ce voi face. Si-am mai gresit... de multe ori.

Concluzii ma feresc sa trag, dar stiu ca toti gresim si platim pentru asta un pret. La ce va asteptati? La mari dezvaluiri? Orice drum, oricat de lung ar fi, incepe de fiecare data cu un pas. Hai, va pup pe basca!

Read more...

Leapsa.. din nou

O mica prietena de-a mea e trista. Si nu pot spune ca nu-s empatic. Doar c-as fi vrut sa stie cum sa faca ca sa nu regrete acum..
Eu cred ca nu m-am rupt de copilarie. Si-acum fac lucruri ca atunci cand eram pusti. Si-mi place. Imi e bine. Si sper sa nu se schimbe niciodata asta... macar asta. Caci altfel, viata da si-n mine, cum da in fiecare dintre noi. Iar daca toata treaba ei e sa dea suturi, eu de ce n-as putea sa-i rad in nas, macar din cand in cand, ca atunci cand eram pusti?

Cat despre Paste.. Am fost un privilegiat pana acum si tot timpul am fost liber de sarbatori. Acum am avut si "privilegiul" de-a afla cum e sa fii singur in astfel de ocazii. Nu ma plang. Eu am vrut sa fie asa, iar singurul regret e ca nu mi-am servit singuratatea mult mai de mult... E vina mea. Si pe de alta parte, tot ce nu te omoara te face "Hard to die"...

Iar pentru tine, mai mica mea prietena: capul sus!

Read more...

Altfel

Mi-e frig. Am fost la slujba de Inviere. S-a terminat. Marea de oameni s-a impartit pe strazi, cu lumanarile aprinse ferite-n maini. Cu lumina in ochi. Probabil si-n suflete. Se indreapta spre case, spre cei dragi, spre mese imbelsugate. Cat de mult asteptam si eu candva sa ciocnesc un ou rosu, sa gust putin drob, sa mananc din pasca facuta de mama.. Anul asta n-a mai fost sa fie asa. Casa e goala. Si masa. Mi-e frig... Hristos a inviat!

Read more...

Un sfat

>> 17 aprilie 2009

Bre frate! Fratilor si voi surori! A innebunit lupu'!
Cam cat de putina imaginatie trebuie sa aiba cineva ca sa ma trezeasca din somn cu un telefon, cu unica dorinta de a ma aburi? Eu n-oi fi vreun guru contemporan, da' ma enervez rau cand sunt luat de prost. Asa ca m-am gandit si razgandit sa fiu sfatos pe ziua de azi si sa incerc, de-o fi cu putinta, sa mai salvez cateva minti care nu s-or fi ratacit ireversibil. S-apoi ce-oi zice mai departe nu e musai rodul gandirii mele absurde... E si o urma ramasa prin creier in urma anilor prin care-am trecut. Si-n care m-am impiedicat de o basca de mincinosi si aburitori.

- Fratilor, toata lumea minte!, zice unu cu suficienta.
- Juri? Ai fi si tu vreun barometru universal...
Sunt, slava Domnului, dar n-or fi toti. Si sunt si care persevereaza... Poate in dictionarul lor perseverenta e egala cu valoarea...

Majoritatea mint la prima intalnire. Tiii ce de oameni buni, si cu ce valori morale! Dac-as avea cate un banut pentru fiecare duda emanata in atare circumstanta, neam de neamul meu n-ar mai trebui sa munceasca.
Mai zicea cineva ca ar fi citit una profunda, de l-a pus pe ganduri: "Daca as putea trai din nou as alege sa spun ce gandesc, dar m-as gandi cum sa o spun." Oau! Frumos dar... practica ne-omoara! Cel putin asa am tras eu concluzia. Ca ala de mi-a spus-o e tare-n declarat dar varza-n practicat! Si am uitat sa-ntreb daca marele ganditor era cumva pe moarte cand a iscusit aceste vorbe... Ca altfel de ce n-o fi fost in stare sa schimbe ceva pe parcurs?! Zici ca sta Dumnezeu sa ne dea viata de la inceput de fiecare data cand dam cu oistea-n gard, doar doar de-om fi mai destepti tura urmatoare...
La mine treaba e mai simpla: spun tot ce cred! Fiindca viata e prea scurta si prea dureroasa. Si fiindca eu nu cred in ascunzisuri. Suntem noi tineri si credem in Highlander, dar corpurile noastre se strica... Imbatranim. Si ne ramane doar trecutul si felul in care am stiut sa traim. Iar daca totul e minciuna...

Ascultati un sfat de la un prieten: Imbatraniti frumos!

Read more...

Leapsa Nadinei

>> 16 aprilie 2009

Ce mi-as dori?

- sa-i fie bine pustioaicei mele, sa fie sanatoasa, sa aiba toata fericirea din univers
- sa-mi vina sa mananc;
- sa pot dormi;
- sa mai fiu sanatos;
- sa nu mai ranesc vreodata;
- sa nu mai fiu ranit;
- sa plantez un copac;
- sa ma mai pot gandi la viitor;
- sa am curajul de a-mi mai face planuri;
- sa am o viata normala...

Mult, foarte mult, mi-as dori sa ma ierte cei la care le-am gresit. Mi-as mai dori sa ma pot impaca cu mine. Si-un strop de loialitate mi-as dori...

Nu stiu cu cine sa continui leapsa...

Read more...

Cu ochii pe cer

>> 14 aprilie 2009

Ieri m-am surprins raspunzand unei prietene asa cum nu am mai facut-o vreodata. Ea incerca sa fie draguta si imi spunea ca de-abia asteapta sa vina acasa, sa ne-ntalnim si sa bem. Sa bem de suparare, daca nu pentru altceva. Cumva raspunsul meu a fost automat: "Nu stiu daca am sa pot de data asta... Sunt obosit.. Vom mai vedea." Nu am mai zis asta nicicand, si nu pentru ca ador alcoolul, ci doar fiindca imi iubesc prietenii si iubesc putinele clipe pe care le impartim.

Cand am constientizat raspunsul am simtit parca o mana, invizibila, care ma smulge din loc si ma taraste-napoi, inapoi in timp, si-mi da drumul, poate, in cea mai intunecata perioada a vietii mele.

Era Bacau si era iarna lui 88, 1988, cu-n frig cum rar am mai trait, iar eu zgribuleam la o coada in hainele mai mici c-un numar pe care le primisem in armata. Coada era la telefonul public din cazarma. Se apropiau sarbatorile de iarna si venea permisia. Zece zile! Doamne cat de fericit eram! Liber pentru zece zile! Fara "-Sa traiti tovarase comandant!", fara "-Ordonati!"... Doar liber. Asteptam far' de rabdare sa prind si eu receptorul si sa-i anunt pe cei dragi cand am s-ajung acasa. In mod normal o sunam mai intai pe mama... Atunci nu a fost asa... Daca ma credeti sau nu, lacrimile imi curg cand scriu randurile astea...

- Alo, Mamaie, pe 24 vin acasa. Raman pana-n 3. Nu-i asa ca-mi faci prajitura aia, alb-negru?

- Buna, puiul mamei... Io stiu? Sper s-o pot face. Tu vino doar acasa...

Atunci n-am dat mare atentie cu toate ca era intaia data cand nu imi spunea "Sigur!".



Zilele pana la vacanta au trecut ca gandul, in distonanta totala cu lenea cu care ma ducea trenul spre casa. Fierbeam, nu mai aveam rabdare, vroiam sa lepad uniforma, sa ma imbrac si eu normal, fierbeam de nerabdarea de a ajunge odata sa ma bucur din plin de zilele care urmau. Am vazut Iasul in zare si am urlat in minte: ACASAAAAA !!

Din gara am luat un taxi, am zburat in sus pe scarile de la bloc pana la usa si am sunat. Chei nu aveam... Nimic. Am mai sunat odata. Nimic. Nu imi venea sa cred. Cum puteau ai mei sa uite de mine? Cum puteau sa uite ca vin? Nu era adevarat...

Am luat-o la fuga pe scari, de data asta in jos, eram nervos, pus pe harta, am zbughit-o spre casa bunicii...

Acum imi dau seama ca nu v-am spus cine era Mamaie. Bunica mea. Cea dinspre mama. O fiinta micuta, de o bunatate cum n-am mai intalnit, sotie de preot, casnica. Genul de femeie care o viata s-a ingrijit de cei din jur, de casa si prea putin de ea. Bunicul murise cu vreun an in urma si ea a ramas singura. Ne mai avea pe noi...

Am ajuns in fata usii si am batut cu pumnul. Tare. Fara sa ma opresc. Mi-a deschis mama. Am certat-o si i-am strigat: "De ce nu m-ai asteptat acasa? Nu stiai ca vin?"

"Ssst..." a fost in stare sa-ngaime. "A murit Mamaie..."

Am crezut ca pica cerul pe mine. M-am simtit lovit in moalele capului si-mi doream sa se despice pamantul, sa ma inghita. Eram incremenit in fata usii si nu vroiam sa intru. Nu era drept! Doamne, de ce ai luat-o? Macar o zi, macar o zi puteai sa mai astepti!...



La-nmormantare am stat undeva in spate, nu am avut puterea sa o vad asa... N-am vrut sa-i spun asa adio. Nu am putut...



Mi-a lasat un lantisor inainte sa moara. Ani si ani nu l-am scos de la gat. Si-acim il mai port, cate odata. Asa, o mai simt aproape, nu ca nu ar trai in fiecare zi in sufletul meu... Iar cand mi-e greu imi ridic ochii spre cer. Sigur ma vede...

Read more...

Reteta diminetilor luminoase

Ha, ha.. Daca va asteptati sa aflati asa o reteta de la mine, ei bine, nu o stiu. Si de fapt, as dori sa mi-o spuna si mie cineva. Acea reteta magica pe care daca o urmezi te va face sa deschizi ochii si sa spui: E minunata dimineata asta!
Cred, dar cum ziceam, nu stiu, ca pentru asta trebuie sa fii mai intai impacat cu tine insuti, sa te uiti inspre diminetile trecute si sa stii ca au fost inceputuri de zile in care n-ai ranit pe nimeni, inceputuri de zile in care ai reusit sa te pui pe locul doi... Egoismul, cinismul, lasitatea, minciuna, ajung sa devina stalpi de sustinere pentru viata multora dintre noi. Dar cand gasesti printre acestia pe oamenii care ii iubesti, e imposibil sa mai ai parte de dimineti luminoase.

Hei, daca stiti, lasati-ma si pe mine s-o aflu...

Read more...

Cum iti cladesti cariera

>> 13 aprilie 2009

Vrem sau nu, la un moment dat trebuie sa stam pe picioarele noastre si sa parasim "cuibul". Si pentru asta suntem pregatiti de la inceput, cu ceea ce ne-nvata ai nostri acasa, educatorii, invatatorii, profesorii.
La cresa am fost, dar in afara ca imi placea mult de o fata si ca refuzam sa raman in frumoasa institutie daca ea lipsea, nu prea am amintiri. In schimb "vad" ca ieri prima zi de gradinita.
M-am trezit devreme, ceva mai devreme ca de obicei ca, vorba aia, trebuia sa ma "aranjez". Stiu ca aveam o camasa cadrilata, noua nouta, si un papion semet, si el la fel de nou. Ma simteam atat de mandru ca nu mai sunt un mucos de la cresa, ca am stat ca pe ace pana ce mama mi-a pus pachetelul cu mancare, un caiet, ceva creioane si mi-a zis ca sunt gata. Aaa... am uitat sa va spun ca negociasem si castigasem dreptul de a ma duce singur la gradinita, fara sa ma duca cineva de mana... ca pe copiii mici. Am zbughit-o pe usa si am ajuns afara, m-am dus frumos la trecerea de pietoni si am privit in stanga, in dreapta, asa cum invatasem. M-am uitat spre balcon unde stiam ca-i mama, i-am facut cu mana si, cu ochii tot la ea, mi-am continuat drumul. Imi urla si-acum in timpane un zdranganit metalic ce se vroia "claxonul" unui tramvai, un tramvai din ala amarat care de-abia se misca... Am inghetat si apoi m-au trecut toate apele, iar urmatorul lucru pe care mi-l amintesc e ca eram latit pe trotuarul celalalt.... Am fugit si m-am impiedicat, ghiozdanul a aterizat la cativa metri in fata mea, camasa cea noua dadea senzatia ca o am de-o viata iar pantalonii ar fi bagat in boala pe orice smecher de azi, asa trendy erau rupti. In genunchi. In cel drept...
N-am avut curaj sa ma mai uit inapoi si n-am mai mers niciodata singur la gradinita.

Una peste alta, chiar daca la inceput m-am impiedicat, am prins drag de invatatura, vroiam continuu sa stiu mai mult iar prima mea dragoste au fost cartile. Citeam mult, aproape nu mai faceam altceva si cel mai mult iubeam orele de la biblioteca.
M-am dus la o facultate tehnica, pentru asta simteam atunci ca sunt facut, dar am tradat-o pentru jocul cu imginile. Asa ma joc si acum, din asta traiesc, dar ce e mai important pentru mine e ca fiecare pas facut in cariera a fost sustinut doar de munca mea si de felul cum am stiut sa o fac.

Nu stiu altii cum sunt...

Read more...

Nepretuiti

>> 12 aprilie 2009

Traiesc in graba si intr-o oarecare rutina care ma indispune de fiecare data cand o constientizez. Fac ochi, beau o cafea, urc in masina, ajung la servici, plec de la servici, televizor si... gata-i ziua. Si cea de azi, si cea de ieri, si cea de acum o saptamana.
In zilele astea plate ma simt ocupat, poate chiar sunt, si uit de multe ori sa-mi mai sun prietenii macar pentru un "Hei, am vrut sa te-aud si sa stiu ca ti-e bine."
Voua, putinii mei prieteni, va doresc Sarbatori luminate, cu pace in suflet. Si, hei, sper ca va e bine!

Read more...

Primele randuri

>> 11 aprilie 2009

M-am intrebat de multe ori de ce nu mai scriu. Cand eram mic iubeam stilourile, si pixurile, si mai putin creioanele, dar scriam. Scriam povesti despre lucruri pe care credeam ca nu le-au mai gandit si altii, scriam scrisori catre parintii mei, scriam prietenilor care nu erau aproape.
Apoi am crescut si mi-am pus sufletul in scrisori de dragoste...
Azi nu mai scriu decat mail-uri, rar sms-uri si urasc lipsa de "parfum" a textelor virtuale, lipsa de "timp" pentru a mai pune ganduri pe hartie.

Gandesc dezordonat, scriu pentru mine, si-mi vine sa strig dupa ajutor; ajutor de la cine?
De la horoscop citire: "In partea a doua a zilei, plecati intr-o calatorie neplanificata. Pare sa fie o deplasare in interes personal, care va reprezenta inceputul unei ascensiuni in activitatea profesionala." Ce tampenie; de-abia m-am intors dintr-o calatorie in interes personal si nu, nu a reprezentat o ascensiune... si nu are legatura cu profesia.
De ce scriu, ma intrebam pe la-nceput? Fiindca ma simt lovit de tristete si nu stiu altceva sa fac pentru a-mi muta gandurile in alta parte. E aprilie si cica-i primavara; la mine e viscol si soarele s-a pierdut pe undeva. De ce e atat gri si negru in partea mea de cer? Autosugestie? Viziuni de om lipsit de optimism? Care-i adevarul despre lumea asta? Adevarul ca trist ultimatum? Adevarul ca verdict?
"Adevaru-ti? Nu, Adevarul, si vino cu mine sa-l cautam. Pe-al tau, ti-l pastreaza!"
Daca inchid ochii "vad" ce nu vreau sa vad, daca-i tin deschisi... Doamne, nici nu mai stiu ce mai simt, nu stiu cum sa reactionez, situatii limita, ce-s alea, e atunci cand ti-e pielea in joc, mie mi-e in joc sufletul. Al naibii joc!
Candva eram sigur pe viata mea... A fost odata ca niciodata... Acum mi-as baga creierul in masina de spalat si l-as lasa acolo pana ar iesi toata negura din el. Vreau si eu o raza de soare! Va rog, dati-mi si mie putina caldura!
Ma uit la ce scriu si ma-ntreb daca-s eu... Cuvinte alandala, propozitii cu sau fara noima. Sunt suparat pe viata si-s suparat pe mine. Ce mi-a dat viata mie? Dar eu ce i-am dat? Cineva imi spunea demult ca singura previziune adevarata care se poate face la viata e ca-i total imprevizibila, nenorocita!

Scriind mi-a fost mai bine cateva minute. Tot ce cade trebuie sa se ridice... Si sa nu uit: azi e prima zi din viata care mi-a ramas ! O viata cu un cer senin, mai indraznesc sa sper...

Read more...

Persoane interesate

About This Blog

Lista mea de bloguri

Faceți căutări pe acest blog

  © Blogger templates Romantico by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP