Mda.. Hai sa zicem ca trezitul cu noaptea in cap nu face parte din sporturile mele favorite.. Dar daca-i musai, stiti cum e... Insa, ca-n orice lucru, exista si o parte buna. Lipsa prostilor de pe strada, sau cel putin diminuarea numarului lor, ar fi una. Faptul ca ajungi in secunda doi acolo unde-si doresc muschii tai, ar fi alta. La cafenea poti sa juri ca tu esti patronul, caci te afli acolo doar tu si angajatii. Doar la fabrica de vise cu numele de Loto mai dai peste ceva semeni, manati intr-acolo de aceeasi dorinta ca si a ta: sa castige ceva in viata asta, ca o contrabalansare a bobarnacelor primite... Va las sa-mi beau cafeaua... Iar de va fi sa castig la loto, promit sa dau de baut ;)
Ne pierdem timpul si zilele privind rezultatele schimonoselii creierelor unor cvasipoliticieni, evolutiile anticulturale ale unor vedete de cartier, parem interesati de cate ceasuri si-a cumparat Mutu si de faptul ca telefonul lui X e mai smecher decat al lui Y, baletam ciudat printre orele unei zile in ideea ca doar mai vin si altele, si realizam tarziu ca o zi pierduta nu se mai intoarce vreodata. Uitam lucrurile esentiale, cele care ne definesc cu adevarat, uitam vorbe si gesturi, pledam pentru stres fiindca nu mai suntem in stare sa ne aducem sau sa aducem liniste...Valorile din viata au unitati de masura absurde de genul conturi prin banci, proprietati in varii statiuni de fitze...
Daca e sa ma intrebati pe mine de cand nu am mai deschis televizorul v-as spune ca de mult, nici nu mai tin minte de cand. Sunt satul de jocurile de interese, de lupta pentru putere, de minciunile zvarlite cu nonsalanta, de oamenii care incearca sa convinga ca se gandesc la altii cand e vizibil ca le sta mintea doar la pantecul lor, de legi date impotriva oamenilor si a sansei lor la bine, de manelisti cu pretentii de intelectuali, de fufe care nu reusesc sa se exprime, de varii borfasi mega mediatizati..
Si nici macar nu vreau sa par un Gica-Contra, doar, pur si simplu, n-am chef sa-mi pierd timpul cu circul asta de doi bani. Prefer sa-mi "irosesc" minutele privind o floare, sau o picatura de apa, poate o pasare zburand, un amurg ori un rasarit, gandindu-ma la oameni si lucruri dragi, visand... Piesa de mai jos zice multe, despre oameni, sentimente, flori, si zice mai bine decat as exprima eu in cuvinte...
Din clipa in care am pasit afara din avion am avut senzatia de "acasa". Si chiar daca pare ciudat, senzatia asta am avut-o de fiecare data cand am ajuns in Viena. Are ceva orasul asta care imi reda linistea si bucuria pe care le incerc atunci cand merg in Iasi... Acum toamna, in septembrie, parca e si mai frumoasa capitala Austriei. Cu soarele cald-placut de inainte de iarna, cu frunze cazute pe strazi, cu alte frunze ruginii de-abia mai tinandu-se pe ramuri, cu un iz de vin servit la carafa.. La fel de cocheta, cu frumusetea ei clasica de domnita de curte veche...
Interesant e ca de fiecare data cand ajung aici mai descoper cate ceva care sa imi intareasca senzatia unei relatii de suflet intre mine si oras. Am avut norocul sa prind de data asta deschise gradinile de la Schonbrunn. In acele prea putine ore petrecute acolo nici nu stiu daca am apucat sa vad mare lucru din ele. Se intind cat vezi cu ochii si e greu sa decizi in ce directie sa o apuci mai intai... Si dupa o plimbare pe minunatele alei, ce poate fi mai potrivit decat un apfelstrudel si o bere rece?
Dragut a fost ca la plecare cu totii am fost de acord ca trebuie sa revenim, si nu doar o data...
