Cu gandul aiurea

Ma gandesc ca pot s-o fac. Cand termin am sa stiu.
Vreau ca sa scriu aiurea. Despre greseli. Ale mele. Altii sa si le-asume pe-ale lor.

Cred c-am gresit inca inainte sa ma nasc prin incapatanare. Mama si-a dorit mult sa aiba o fata. Da' eu vroiam sa fiu baiat. Si cred ca nu suportam spitalele. Poate prea mult alb. Am stat cu spatele la fiecare ecografie. Am lasat-o sa spere... Dar am platit: m-a purtat cu parul lung pana tarziu.. Si mai era si vocea. Cred ca treceam in clasa a VII-a cand am scapat de teroarea telefonului: "Buna ziua, domnisoara. Taticul e acasa?" Ok. Ce mai puteam sa zic?

La scoala am gresit crezand ca stiu ce nu stiam. Eram prin clasa a doua, dar totusi... Si-acum imi aduc aminte fata invatatorului care se chinuia sa nu moara de ras:
-Stie cineva ce-nseamna somptuos?
-Euuu!
-Sigur, spune.
-O camera care te-ndeamna la somn...
Daca ar fi reusit sa se abtina, da, el, invatatorul, n-ar fi izbucnit toata clasa in ras. Dar nu s-a abtinut. Si ei radeau. Eu nu radeam.
Mai tarziu mi-a soptit Murphy o chestie de-a oamenilor mari: "Daca nu intelegi ceva, zambeste. Vei parea inteligent". De oameni zambitori nu am dus lipsa..

Apoi am gresit cand m-am gandit ca viata e un soi de tort si ca bomboana din varf ma asteapta pe mine. Am gresit si cand am crezut ca oamenii vor sa stie ce crezi despre ei. Si cand am crezut ca sanatatea e un drept al meu, indiferent de ce voi face. Si-am mai gresit... de multe ori.

Concluzii ma feresc sa trag, dar stiu ca toti gresim si platim pentru asta un pret. La ce va asteptati? La mari dezvaluiri? Orice drum, oricat de lung ar fi, incepe de fiecare data cu un pas. Hai, va pup pe basca!