Iarna din suflet
>> 16 decembrie 2009
Fulgii care mi se topesc pe faţă mă proiectează în trecut şi eu nu vreau. Încerc să mă ţin de ceva şi n-am de ce mă ţine, mă simt târât cu forţa în vremuri ce-au trecut iar eu vreau doar să fiu aici, plimbându-mi paşii prin zăpadă. Gândurile nu mă ascultă şi se-nmulţesc ameţitor, îmi urlă în cap în timp ce mă zbat să le alung de acolo, iar ele se sparg în mii, milioane de ţăndări care-mi rănesc prezentul. La dracu, ce-i aia prezent, trecut? Trecut nici nu există, e doar un fel de ecuaţie care să determine un sfârşit de drum, dar în realitate trecutul e prezent, prin gândurile care-l fac palpabil, prin ceea ce suntem ca rezultantă a oricărui gest făcut, a oricărui cuvânt rostit sau nespus vreodată... Mă uit cum ninge şi tristeţea mă gâtuie cu fiecare fulg care se transformă în apă după ce-mi atinge faţa iar apoi se usucă ca şi lacrimile de peste ani. Am alergat fericit în stradă ca să întâmpin iarna şi-acum mă-ntorc în casă cu capul plecat..
5 comentarii:
Io sant proiectata instantaneu in copilarie,cand vad intr-un supermarket halvita :) si am incercat toate sortimentele,in speranta de-a retrai clipele de atunci si nimic, nema.Acu ce-i drept,numai e nici halvita ce era pe vremuri,sa te ungi pana la urechi si sa nu poti sa te stergi...ori eu astept sa obtin la pachet si protectie si siguranta si lipsa de griji.
aaa si mai erau ciubucuri,niste bastonase din zahar care le vindeau pe strada tigancile cu fuste colorate.Din astea trebuia sa insist mai mult sa mi le cumpere.
Cred ca sarbatorile ne fac sa devenim mai melancolici sau in cazul meu ,mersul la market...ca ciubucul a disparut de pe piata :)
@cleo
da, da ,halvita din suflet in cazul meu :))@cleo
:):(... ăsta se cheamă zâmbet trist... Sărbătorile... Oare se pot sărbători sărbătorile? Adică, fără vreun alt motiv de bucurie? Mai e puţin şi am să aflu. Aş fi vrut ca acolo unde mă trăgeau gândurile să fie trecutul cu nume copilărie. Nu aş fi vrut să fug de acolo.. îmi placea mult să stau tolănit in zăpadă şi să mă uit la fulgi, sau să dau din mâini în încercarea de a face un îngeraş... Doar că m+au târât pe aici pe aproape, pe undeva prin zona în care "am crescut".. Şi da, de sărbători tot ce-a durut doare mai tare..
Esti suparat rau, heloo nu iti mai incerca puterile pe marginea prapastiei, ca o sa faci un pas gresit fara sa vrei, si nu am vazut barbat care sa recunoasca ca a cazut in depresie (e apanajul femeilor :) )
@cleo , constat ca iti transform blogul in mess :)
Supărat? Nu. Puteri? Au rămas şi ele în prezentul trecut al ecuaţiei cu rezultatul zero. Pas greşit? Am făcut atâţia.. Depresie? Eu zic doar lipsă de orice dorinţă. Cum imi spunea cineva, cândva: să ceri ceva te privează de şansa de a alege !
Trimiteți un comentariu