Gânduri de noapte scrise uneori ziua..

The miracle of love

>> 6 februarie 2010

Dragii mei contemporani, e o prea frumoasă zi de sâmbătă. Zic să ne relaxăm şi să lăsăm de-o parte problemele reale sau închipuite. Măcar azi. Eu unul n-am să-mi stresez neuronii cu chestiuni existenţiale. Am chef să stau pe spate şi să visez. Aşa cum făceam când eram puşti. Pe atunci închideam ochii şi îi frecam cu putere cu pumnii strânşi până când mi se arătau varii contururi diafane pe care le îmbinam şi le făceam să fie ce vreau eu. Se pare că am crescut si mi-am îmbunătăţit tehnica. Astăzi ajunge să-mi las pleoaple să se odihnească şi gândurile să zburde neîngrădite. Iar dacă îmi răsfăţ urechile cu ceva acorduri dragi, am şanse să mă iau în braţe şi să încep să dansez.. Mi s-a spus de atâtea ori că sunt un om complicat încât nu pot să nu mă bucur de simplitatea mea. Chimia bucuriei mele e atât de lipsită de complexitate: picături de sănătate, un strop de ploaie, puţină muzică şi... the miracle of love, cum zice Annie Lennox. Iar dacă ceva din amestecul ăsta lipseşte, ajunge să închid ochii. Hai, oameni buni, opriţi-vă pentru câteva secunde şi daţi-vă voie să visaţi.


Asculta mai multe audio Muzica


0 comentarii:

Persoane interesate

About This Blog

Faceți căutări pe acest blog

  © Blogger templates Romantico by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP