Uitatele iubiri

Cu riscul de-a ma repeta, va spun cat de mult am iubit cartile. Si nu cele de poker. Iar pana acum cateva zile mi-am refuzat mult timp mirarea de-a mai descoperi gandurile celor ce chiar stiu sa le exprime. Dar cum de-un timp incoace am hotarat sa nu mai las viata sa fuga pe langa mine si sa ma bucur de fiecare zi ce o mai am, am revenit la randuri. La cele scrise. Iar unele din aste randuri m-ajuta sa nu mai dau importanta gunoiului din jur. Si e destul, stiti si voi bine. Si din pacate e format din oameni, oameni mici la suflet, mici si-n gandire, cu invidii ce nu-i lasa sa-si descopere viata trista si roasa de lipsa puterii de a face ceva, ceva pentru ei nu ceva impotriva altora...

Si ziceti voi daca nu merita sa te cufunzi din cand in cand in ganduri ca cele a le lui Paler:

"Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta şi în stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim."

"Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren..."

Pe-alocuri parerile-mi difera, dar modul cum le-a scris... ma-nclin!