Bucuresti vs Viena

Daca e sa iti incepi ziua cu o programare la niscaiva medic, si mai ales daca ti s-a intamplat de mai multe ori si s-a mai si nimerit ca acesti medici sa fie unul din Romanica si altul din Austria, iti vine usor greu sa nu faci comparatii.

Pe frumoasele noastre meleaguri, mai precis in Bucuresti, e bine sa ai in vedere ca la orele diminetii 5 km reprezinta o escapada de 1 ora semiblocat in traficul de mare rahat. Iar daca ai tensiunea mica, nu-i bai, ca iti va creste cu siguranta la interactiunea cu o basca de soferi imbecili si "civilizati".
Aventura parcatului in cazul in care n-ai trait-o, cu certitudine n-ai sa vrei sa se repete odata ce o cunosti, asa ca cel mai simplu e sa fii la fel de magar ca aia din jur: intri cu tupeu in parcarea spitalului, ii faci semn la nea bubiguardul ce se infoaie in fata ta si-i bagi din top "Sunt de la ... si ma asteapta profesorul...", bubiguardul se desumfla si mieros te invita sa parchezi la un metru de intrarea in spital.
Ei, si de-aici incepe distractia. Pan' s-ajungi la profesor, te halesc toti lacheii. Doctori si doctorasi de ti se freaca prin fata ochilor facand nimic. Plimband niste hartii de te intrebi daca nu ai nimerit la vreun birou de copiat acte. De vrei sa intrebi ceva se uita asa de urat la tine de ti se face rusine ca ai indraznit sa nu fii sanatos si sa-i deranjezi.
Iar tanti secretara e un adevarat poem. Una de aia apropiata de varsta a saptea dar care crede ca mandrete ca ea nu se mai afla sub soare, cu niste gheare de pradatoare colorate strident, cu ceva margele de dimensiunile unor mine anti-tanc, cu un coc de ti se-nmoaie genunchii de emotie si o rochita din vremea razboiului... De aia, cu broderii... Brrrr... Cat despre condorii din "picioruse", probabil ca miros mai bine decat arata...
Si glasuieste mandretea de muiere: "Domnul profesor e ocupat!" Asta pe post de buna ziua!
Daca esti nesimtit ca mine si ii zici ca ai o intalnire fixata la ora z, ai muscat-o. Poti fi convins ca vei avea sansa sa intri la doctor fix la z + 4 ore!...

Adevarul e ca in timpul petrecut pe holurile spitalului ai toate sansele sa te mai alegi cu vreo boala. Cu una de nervi in mod sigur, vazand ca esti tratat ca un nimeni. Nu tu in special. Toti. Si tu si ceilalti o suta care se rotesc pe cele 10 scaune existente. In cazul in care vrei sa eviti sa incepi sa te dai cu capul de pereti e musai sa-ti gasesti ceva de facut. Dar ce? Poti sa-i asculti pe ceilalti cum interactioneaza. Eu am auzit vreo doua discutii de mi s-a facut parul maciuca. Doamne cum pot sa vorbeasca bucurestenii... Ho, nu-mi sariti la beregata, unii din ei... 99%...
Erau doua tanti pe langa mine la un moment dat, care povesteau din greu gratulandu-se reciproc cu "matale". Pana aici nimic ciudat. E bine sa fii respectuos. Dar cand una din ele a adaugat un genial "bre" pe langa politicosul matale, jur ca era sa lesin de ras... Ciripitul a sunat ceva de genul: Bre matale, de la Municipala pana la Matache? Pai cred ca ai facut 3 ore. Zi bre matale, asa e?...
Uuuuuha! Oare de ce n-au ramas unii la semnele cu faclii?
Alta a mai zis una adanca: Sa mergem decat pe scari. Facem decat niste sport!...
Valeu! Asta e ca bancul ala cu gingasul bucurestean care se duce la piata si ii zice la un nea de la taraba: - As vrea si eu niste cartofi...
- De cat sa fie?
- Decat cartofi!
Mda... Bre matale, impuscati-ma!

La Viena treaba sta putin altfel. Oricat de departe ar fi spitalul de locul unde locuiesti, ajungi cu metroul in 15 minute. In spital te intalnesti cu extrem de putina lume, nu fiindca nu ar exista bolnavi si pe-acolo, doar ca la ei o programare reprezinta ceva, asa ca oamenii vin la ora stabilita, isi fac treaba si pleaca.
Fara asteptat cu orele in fata unui cabinet. Fara secretare pe post de bariere. Ajungi la ora stabilita, te intalnesti cu doctorul care se vede de la o posta ca stie ce vorbeste, care se poarta cu tine de parca ati fi amici, care iti explica pe intelesul tau cum stau lucrurile si care atunci cand iti strange mana la plecare iti transmite automat linistea ca totul va fi ok.
E atat de altfel in normalitatea ce domneste acolo de-ti vine sa-ti dai palme de ciuda ca la tine acasa nu se intampla la fel.

Bre matale, sa fiti sanatosi, sau daca nu sunteti, taiati-o la Viena! In cazul in care voi va descurcati mai bine in spitalele de la noi, nu va lasati: uimiti-ma! Spuneti-mi si mie cum faceti?!