No limit !

Am auzit de cateva ori in viata mea expresia "Eu merg pana in panzele albe". Niciodata nu mi-a "sunat" bine, dar mi-am zis "Ok, poate e un lucru bun". Si-am incercat sa ma edific. Mi-am zis ca ar putea fi bine in cazul in care se refera la studiu, ceva dorinta nestinsa de a sti mai mult, si mai mult... Dar de fiecare data ma impiedicam de o tara, poate, a gandirii mele care ma tragea de maneca si imi zicea: "Prietene, in orice exista o limita. Fara exceptie".

Sunt oameni care nu inteleg asta. Si care, din pacate, aleg sa duca minciuna pana in panzele albe. Nimeni nu se dovedeste pentru ei destul de bun pentru a afla adevarul: nici omul de alaturi, nici prietenii, nici parintii... Nimeni.
E grav cand ajungi la concluzia ca esti mai bun ca toata lumea, ca meriti doar sa primesti, fara a da nimic inapoi. Si-atunci ce-ai inteles din viata asta? Eu cred ca nu prea multe.
Si cum de nu-si dau seama ca transformarea propriei imagini in ceva ireal este echivalentul rusinii de ce esti?!

Mi s-ar parea aiurea sa ma apuc sa dau definitii despre prietenie si despre ce inseamna parintii, dar nu ma pot abtine sa nu zic ca pot reprezenta orice, dar nu si oamenii de care merita sa iti bati joc!

Si-o veste trista: viata nu merge pana in panzele albe, iar prietenii raniti renunta. Cat despre parinti... poate vom intelege cat rau le-am facut mintindu-i cand vom avea la randu-ne copii. Numai ca ar putea fi.. cam tarziu.