Painful

A fost o zi ciudată. Dimineaţa m-am trezit de parcă aş fi dormit într-un lighean, cumva boţit şi inapt să găsesc logica zilei ce abia începea. O durere de cap îngrozitoare m-a ţintuit locului într-o incapacitate totală de a face vreo mişcare, cu un soi de teamă conform căreia dacă aş fi mişcat măcar un deget aş fi avut "şansa" să-mi explodeze ţeasta în mii de ţăndări. Nici după cele mai crunte amestecuri de alcol zvârlite pe gât vreodată nu am simţit aşa ceva. Dar măcar pe atunci ştiam de unde mi se trage, pe când acum...
Cumva m-am convins să ma dau jos din pat, era aprope prânz şi trebuia să ajung la servici, cu durerea urmându-mă ca un câine credincios. Ca bucuria să fie maximă, odată biped am încercat şi farmecul senzaţiei de leşin, un fel de stupidă imposibilitate de a mă simţi altfel decât într-un carusel. Am scoborât de pe dulap o cutie cu medicamente şi am început să caut frenetic în ea, neştiind prea bine, oricum, ce sper să găsesc acolo. Amintirea unor cuvinte m-a făcut să mă opresc din scormonit la fel de brusc cum m-am apucat şi mi-am zis că sigur voi reuşi să funcţionez şi fără leacuri. Că nu m-a lovit AH1N1 puteam să bag mâna în foc, că simptomele le-am auzit într-atât în ultima vreme că am să le uit, probabil, atunci când am să uit şi tabla înmulţirii.
Aerul rece care m-a întâmpinat odată ieşit din casă mi-a mai congelat o idee durerea de cap, dar ca tortul să aibă şi o cireaşă în vârf, m-a făcut să simt că crăp de... cald. Dacă aş fi ştiut că nu mă întâlnesc cu nimeni nici pe stradă şi nici pe la servici, aş fi fost în stare să mă întorc acasă şi să mă "costumez" la tricou cu mâneci scurte...
Şi iaca aşa, pendulând cu graţie printre săgeţile ce-mi treceau prin creier, senzaţiile de năduşeală şi cele de prag de leşin am mai petrecut o minunată zi din preafrumoasa viaţă. Dacă v-aţi îngrijorat pentru mine, acum sunt ceva mai ok, cel puţin prin comparaţie cu dimineaţă. Ca dovadă, sunt în stare până şi să scriu...