Fight
>> 15 ianuarie 2010
Conceptul de luptă e cumva barbar, învechit şi cu siguranţă brutal. Nu în toate cazurile, doar în majoritatea lor. Aruncând o privire prin istorie, se pare că a fost activitatea preferată a oamenilor încă de cum au coborât din copac. Motive s-au găsit berechet, de la un petec de pământ până la niscaiva averi, de la o bucată de mâncare până la dorinţa de mărire. Acum, multe lupte din trecut pot părea justificate, la fel cum altele cu siguranţă au fost total inutile, dar motivate ori ba au dus "tradiţia" până în contemporan unde conceptul s-a cizelat, modelând şi metodele în acelaşi timp. Se pare că aşa am fost construiţi, dornici de a ne arăta muşchii în fiece împrejurare, gata să sărim la gâtul celor ce îndrăznesc să ne stea în cale sau să nu adere instant la ideile noastre creţe. Doar că, atunci când ne vom apropia de un final de drum prin astă lume unele victorii se vor dovedi a fi de prisos, iar timpul alocat luptelor un timp furat vieţii noastre. Abraham Lincoln spunea odată: "Nu contează câţi ani ai trăit în viaţa ta, ci câtă viaţă e în anii trăiţi".
P.S. Lupta fetei ăsteia merită dusă, la fel cum merită şi fata acultată cântând despre ea.
2 comentarii:
"Nu contează câţi ani ai trăit în viaţa ta, ci câtă viaţă e în anii trăiţi". Mareee dreptate avea!
Foarte tare citatul. Si pentru ca nu stii niciodata cat timp mai ai de trait, mai bine traiesti clipa prezenta la maximum.
Trimiteți un comentariu