ER - varianta autohtonă

În sfârşit am reuşit să pricep şi eu. E adevarat, ceva mai târziu, dar până la urmă m-am prins...

Pe vremea când rula serialul ER la nu mai ştiu ce televiziune, m-am întrebat nu de puţine ori dacă aşa un film s-ar putea face la noi. Şi nu capacităţile de producţie cinematografică mă rodeau pe mine, ci doar întrebarea dacă nu cumva poporul privitor, adică telespectatorul, n-ar percepe pelicula ca pe o comedie, o glumă bună..

Pe la ore de amiază, împreună cu o prea simpatică prietenă a mea, am aterizat în preajma spitalului de urgenţă. Nu în plimbare şi nu din întâmplare, pur şi simplu fiindcă avea nevoie urgentă de ajutor medical. Iar în naivitatea noastră, a amândurora, numele spitalului ne-a inspirat să îl alegem.
Recunosc că the master chief of security ce straşnic păzea la poarta lăcaşului de redobândire a sănătăţii ne-a lăsat să trecem fără probleme când l-am informat care ne e destinaţia, iar in secunda doi eram în faţa uşii în spatele căreia speram să găsim ajutor. Ei da, dar de ce atâta grabă? Uşa era deschisă, în sensul de descuiată, dar în încăpere nici ţipenie de om. Dacă ne-ar fi apăsat vreo dorinţă să ne facem un stoc de seringi, bisturie şi alte instrumente sau medicamente, nimic nu ne-ar fi stat în cale... Am zis să luăm o scurtă pauză, să ne mai tragem sufletul, că musai să apară cineva. După vreo jumătate de oră a cam început să pălească încrederea că nu vom aştepta ca proştii să fim băgaţi în seamă. Cum ştiam că informaţia dă putere, mi-am zis că la recepţia spitalului am să primesc sfatul cel bun. Ideea e că renumitul spital nu duce lipsă de varii spaţii branduite cu varii denumiri, ci doar de personal care să anime spaţiile respective. V-aş minţi pe faţă dacă aş spune că am fost foarte mirat când n-am găsit pe nimeni nici la Informaţii. A trecut ceva vreme până a apărut într-un final o buclată blondă cu o privire care nici nu se obosea să disimuleze iritarea produsă de cutezanţa mea de a o deranja de la plimbarea unei reviste. Cu stăpânire de sine am întrebat-o dacă are ştiinţă de vreo metodă eficientă în urma căreia simpatica prietenă ar primi îngrijirea de care avea nevoie. Răspunsul a venit promt şi profesional: "Vă rog aşteptaţi în faţă la a cincea uşă pe dreapta!"... Să aştept ce? Ziua de mâine? Venirea primăverii? Hotărârea Academiei Române de a schimba înţelesul cuvântului urgenţă? Sau poate pe Moş Crăciun care să le aducă în dar prietenilor multă sănătate ?!...
Una peste alta, trebuie să fiu drept şi să recunosc că nu s-au scurs mai mult de două ore până a apărut un tip senin, costumat la halat alb. Între timp atmosfera se animase, zona din faţa celei de-a cincea uşi pe dreapta devenise neîncăpătoare, oamenii se împrieteneau, schimbau adrese de mail, numere de telefon, făceau conversaţie, probabil reţinând ei din filme că dacă leşini sau te prinde somnul ar putea fi nasol. Mai apatic era doar un tip întins pe o targă la bustul gol şi cu capul plin de sânge...

Cât despre mine, ce să vă spun? Când, într-un târziu, am penetrat intrarea în casă, primul lucru pe care l-am făcut a fost să consult DEX-ul ca să văd dacă nu cumva am probleme grave de cunoaştere a limbii române. Hmm.. mi-am luat o piatră de pe suflet: "URGÉNȚĂ, urgențe, s.f. Însușirea, caracterul a ceea ce este urgent; situație care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă. ♢ Loc. adv. De urgență = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere. – Din fr. urgence."

Important e că prietena mea e ok la ora asta, uşor nervoasă pe bărbatu-su care execută depăşiri pe linie continuă sub nasul poliţiştilor, dar sănătoasă tun. Ceea ce vă urez şi vouă.


Asculta mai multe audio Muzica