Emoții de toamnă... trăite toamna

Aseara cand m-am asezat in pat stiam ca am sa ma trezesc toamna. Vara a trecut, asa cum a fost ea, gri in ciuda luminii stralucitoare din mai toate zilele ei. Si ca la fiecare sfarsit de anotimp, inainte sa adorm, stand cu ochii inchisi, mi-am acordat cateva clipe de evaluare a partii de an ce a trecut. Poate e vina sperantelor facute ca rezultatul e asa cum e. Se zice ca daca nu iti faci vise e imposibil sa fii dezamagit. Cred ca asa e...

In fine.. Cand am deschis ochii speram sa o simt cumva. Nu stiu cum, nici importanta nu avea, dar trebuia sa-si faca simtita prezenta. Macar cu un cer mai mohorat, cu vreo pala de vant poate, cu o incercare de ploaie.. As fi vrut sa am de ce sa iau la mine un pulover, as fi vrut sa zgribulesc putin de frig... Am incercat un joc din copilarie in care inchideam ochii si ii frecam cu putere pana vedeam stele plutind in jur, iar atunci, cand vedeam multe stele imi puneam o dorinta. Acum am vrut sa fie toamna, asa cum percepe sufletul meu toamna, nu toamna ta, sau a ta, doar toamna mea. Dar nu mai sunt copil si jocul m-a dezamagit. E toamna si totusi nu e...

Ceva mai demult va spuneam ce inseamna anotimpul asta pentru mine. Am sa va spun din nou, ba nu, nu voua va spun, imi spun mie, cu aceleasi cuvinte ca si data trecuta fiindca sunt ale mele, fiindca sunt o parte din ceea ce simt eu ca sunt...

...E curios cum suntem doar un cumul de senzatii. E curios cum aceeasi realitate o filtram prin aceste senzatii si ajungem fiecare la o realitate a noastra. Poate unica. Poate nu. Dar nu a tuturor...

Mie imi place toamna. Poate fiindca e mai ca mine. Sigur de asta. Fiindca soarele se vede printre nori. Fiindca frigul se amesteca cu caldura. Fiindca mi se pare melancolica. Chiar trista uneori, intotdeauna meditativa cumva. Poate si fiindca melodiile care o canta sunt mai putin expansive. Sigur din cauza ploii. Si a miresmei. Poate si fiindca m-am nascut intr-un final de toamna. Poate fiindca atunci cand eram copil iubeam Cenaclul Flacara. Si la mine in oras ajungea de fiecare data cand vara se terminase.

Toamna duce pe "umerii" ei un soi de tristete. Si eu o duc. Si imi place. Nu stiu cum ar fi altfel si nici nu as vrea sa aflu. Dr. House zice ca-si trage energia din nefericirea lui. Eu cred ca o fac din zambetele celor din jur, pastrandu-mi toamna pentru mine...

Mai mult, undeva inspre sfarsitul astei toamne imi voi lua ramas bun de la un alt deceniu al vietii mele si sper sa nu-mi fie groaza privind inapoi. Sau privind inainte?!...

Mi-e frig. Afara nu e. E toamna si totusi... nu e!


Iris & Felicia Filip - Ultima toamna
Asculta mai multe audio Muzica