Fuse si se duse
>> 24 decembrie 2011
Iata ce simpatic a mai fugit un an de mine, an in care nu prea am mai avut timp de scris asa cum nici timp sa ma opresc din gandit nu am!
Cam ce-am produs in zilele zburande? Hmm.... Fost-a cate ceva! Dar cum blogurile astea, mancale-ar tata, se incadreaza printr-o zona de socializare, am sa fac doar referinte scurte la interactiunea mea cu oamenii. Si scriu oameni doar pentru ca asa am vazut ca-s denumite bipedele "superioare" prin dictionare, chit ca prin plimbarile prin lume am intalnit bipezi de-astia mai prosti ca un copac! Si rog copacii sa nu se supere pe mine...
Vazut-am, fratii mei din alta mama, o basca de specimene bune de pus sub lupa! Ca, vorba aia, daca-i studiezi destul de bine, gasesti si un antidot ceva care sa-i faca sa se tina departe de tine.
M-am impiedicat de ceva tristi care atunci cand prind un os sa-l roada calca pe prietenii si pe toate cuvintele latrate pana atunci..
Am mai descoperit ca unii care chiar i-am crezut a fi oameni sunt doar niste batuti de vant lipsiti de orice personalitate...
Si altii am intalnit care, cred ei, prin creierasul lor ce sta lejer in capul mic, ca lume s-o fi inventat odata cu ei si de aia tot ce le zburda lor pe sub freza e ceva axioma iar restul e vax albina crema puca...
Iar fiindca e sarbatoare, ar fi culmea sa-i uit pe cei care nu au priceput de nici o culoare ce inseamna Craciunul..
Dar lasand la o parte pe asti tristi enuntati anterior, am intalnit si multi oameni ce-si merita asta denumire, si-n fata lor ma inclin!
Sa fiti iubiti si sa petreceti bine! Craciun fericit!