Un strop de ploaie

Fuse si se duse

2011-12-24T18:25:00.002+02:00

Iata ce simpatic a mai fugit un an de mine, an in care nu prea am mai avut timp de scris asa cum nici timp sa ma opresc din gandit nu am!

Cam ce-am produs in zilele zburande? Hmm.... Fost-a cate ceva! Dar cum blogurile astea, mancale-ar tata, se incadreaza printr-o zona de socializare, am sa fac doar referinte scurte la interactiunea mea cu oamenii. Si scriu oameni doar pentru ca asa am vazut ca-s denumite bipedele "superioare" prin dictionare, chit ca prin plimbarile prin lume am intalnit bipezi de-astia mai prosti ca un copac! Si rog copacii sa nu se supere pe mine...

Vazut-am, fratii mei din alta mama, o basca de specimene bune de pus sub lupa! Ca, vorba aia, daca-i studiezi destul de bine, gasesti si un antidot ceva care sa-i faca sa se tina departe de tine.

M-am impiedicat de ceva tristi care atunci cand prind un os sa-l roada calca pe prietenii si pe toate cuvintele latrate pana atunci..
Am mai descoperit ca unii care chiar i-am crezut a fi oameni sunt doar niste batuti de vant lipsiti de orice personalitate...
Si altii am intalnit care, cred ei, prin creierasul lor ce sta lejer in capul mic, ca lume s-o fi inventat odata cu ei si de aia tot ce le zburda lor pe sub freza e ceva axioma iar restul e vax albina crema puca...
Iar fiindca e sarbatoare, ar fi culmea sa-i uit pe cei care nu au priceput de nici o culoare ce inseamna Craciunul..

Dar lasand la o parte pe asti tristi enuntati anterior, am intalnit si multi oameni ce-si merita asta denumire, si-n fata lor ma inclin!

Sa fiti iubiti si sa petreceti bine! Craciun fericit!

Trecut-a

2011-09-05T21:22:00.003+03:00

Trecut-a timp si nu a trecut degeaba... Mi-a mai pus ceva zile in desaga ce o port in spate iar azi, cumva, ma simt obosit... Mi-ar place sa spun ca am realizat ceva in timpul ce s-a fost, dar as minti. Mi-au dat zilele soare si multa negura mi-au dat... Dar am pasit cumva-nainte, si iata-ma-s azi tastand din nou. N-o fac cu vreo placere-anume, ci doar asa, dintr-un dor ce l-am inabusit un timp. Sa zic ca acest exercitiu va fi unul de-l voi repeta, ar fi doar o cacealma. Scriu in continuare cand imi e rau si, din pacate, azi nu-mi e bine. Va pup usor pe basca si sper ca anotimpul ce tocmai s-a ivit, acelasi in care am facut ochi pe asta lume, imi va aduce macar un zambet...

Sa fiti iubiti!

2011-04-22T16:11:00.001+03:00

Va doresc sa aveti sarbatori linistite, cu lumina si fericire!

Dupa un an

2011-04-08T13:09:00.004+03:00

Pfii... A trecut ceva timp de cand nu am mai "pictat" un rand. Aproape un an. Hmm.. cum trece timpul. Aproape ca mi s-a sters din minte exitenta cestui blog, si cumva, sau altcumva, nu prea m-a chinuit dorul de scris.
Azi scriu doar pentru a mai simti senzatia tastarii, nu fiindca as avea ceva nemuritor de spus. Si pare ok exercitiul asta. Poate voi reveni :)

Postconcediu

2010-08-17T12:31:00.000+03:00

După un concediu bine meritat, zic eu, trezitul de dimineaţă e ca o bâtă luată peste ochi în timp ce admiri o floare... Iar când următorul pas după trezire e o veste proastă, deja o imagine despre ziua ce urmează nu e dificil să-ţi faci.
Dar partea cea mai "incitantă" îşi face simţită prezenţa când prima veste proastă e urmată de încă vreo două ştiri la fel de aiurea.
Cam aşa am început eu astă minunată zi şi mor de curiozitate să văd cum se va sfârşi. Dacă băiatul ăla de i se zice Murphy avea dreptate, sunt şanse maxime ca de la o oră la alta să ajung la un dezastru.
Pe de altă parte, vouă vă urez să aveţi o zi fară nori..

Fata tristă

2010-07-15T01:29:00.004+03:00

Mi-e trist să scriu.. din tristeţe. Mă doare să aud că oamenii nu mai sunt pe acest pământ cu toate că ştiu că ăsta ne e datul. Cu toate că înţeleg prea bine că un anume echilibru al ăstei lumi cere ca cineva să nu mai fie pentru ca un pui de om să poată vedea întâia oară lumina zilei, mi-e greu să mă obişnuiesc. Ţin minte că, pe undeva prin timpuri, m-am întrebat de-aş vrea ca viaţa-mi să nu aibă sfârşit. Răspuns să-mi dau nu mi-a luat mult. Mi-am zis că nu aş vrea, cu toate că sunt sigur că mă voi despărţi cu greu de astă lume. Dar de-aş fi veşnic, ar însemna să văd în juru-mi murind tot ce-am iubit o viaţă,eu rămânând singur şi sfărâmt de durere în nemurirea mea...

N-am scris de mult şi aş fi vrut să n-am motiv să-ncheg nici astea puţine rânduri. Dar moartea Mădălinei Manole, aşa cum s-a întâmplat ea, m-a făcut să mă apropii acum de taste. N-aş vrea să ştiu ce a fost în sufletul ei când a hotărât să se oprească din drum, fiindcă nu cred că mintea mi-ar putea cuprinde. Tot ce pot să sper e că şi-a găsit liniştea.

Mâţa... pe post de Lampa lui Aladin

2010-06-26T23:12:00.003+03:00

Dacă ar fi să ma iau după ziua de azi aş trage concluzia că sunt extrem de talentat... la frecat menta. Pe lângă faptul că m-am trezit pe când alţii se plictisiseră de când erau treziţi, toate planurile ce mi le făcusem ieri pentru azi s-au dus pe apa sâmbetei. N-am fost capabil să produc nimic, chit că tare bine mi-ar fi prins să o fac. Dar dacă stau strâmb şi încerc să chibzui drept, nici nu aş şti a spune cum au trecut toate orele astea. Hmm... Uneori mă enervez pe mine din cauză că amân în loc să scap de ce am de făcut! Dar azi, pe lângă că am fost un megapişcător, mai sunt şi iertător. Cu mine, bien sure. Aşa că îmi va ajunge să mă dojenesc prieteneşte, privindu-mă uşor încruntat în oglindă...

Bleah!!!

2010-06-10T22:30:00.000+03:00

De vreo cinci zile-ncoace sunt varză. Da' varză-varză! Bătută, călită, murată...
În frumoasa zi de sâmbătă ce a trecut, am avut cretina inspiraţie de a mă lua după nişte prieteni care mă tot abureau cât de bună e o anumită gogoaşă cu brânză, smântână şi o tonă de usturoi de pe la o terasă pe care nu am frecventat-o pâna atunci, parcă simţind eu că ceva nu e ok. Am pus botul la propunerea lor ca viţelul la iarbă proaspătă şi m-am înfiinţat la locaţia cu pricina. Rupt în gură de foame fiind, că nu prea-mi aduc des aminte să mai bag câte ceva sub nas, am atacat cu încredere produsul din farfurie. De mi-o fi plăcut ori ba, sincer nu aş putea zice, că la ora aia aş fi înfulecat şi-un ciolan fără pic de carne, dar cert e că pe moment stomacul meu a părut mulţumit. Am mai povestit vreo două trei prostii şi ne-am retras pe la casele noastre, că doar mai aveam de lucrat în mijloc de duminică.
Nici măcar când mi-am întins fizicul în pat nu mi s-a părut a fi ceva în neregulă. Am adormit ca un plod cu scutecul uscat, dar la un 5 din dimineaţă am belit nişte uochi de parcă dădusem nas în nas cu lupul. Din gât simţeam că îmi ies flacări, iar acidul de-mi inunda gura putea să suplinească cu succes rezerva strategică a unui laborator de chimie. Când am luat buda în braţe, mă mir ca nu mi-au ieşit şi pe nas bucăţele de usturoi omogenizate cu scârbosul ulei în care fusese făcută gogoaşa. O oră am stat chircit prin baie, neputincios de a mă mişca de-acolo. Mi-era într-atât de rau că îmi venea să chem salvarea. Cumva, nici eu nu prea ştiu cum, m-am târât la loc în pat şi cu chiu cu vai am adormit. Dar nu fu lungă fericirea... Am căscat din nou ochii şi-am repetat acţiunea descrisă mai sus, că, vorba aia: repetiţia e mama învăţării. Învăţării să nu fii prost, aş adăuga eu. A treia trezire a fost de-a dreptul spectaculoasă, de data asta într-in concert de maţe ce zbierau, total nemulţumite de ce-ndrăznisem să le fac. Şi drept urmare m-au pedepsit! Cu toată Smecta din casă mi-am cerşit îndurarea...

Vreo trei zile nici n-am avut curaj să mă uit la mâncare, d-apăi să bag ceva în gură. Ieri am prins curaj şi am ciugulit ceva, nu de alta dar mă cam lăsase rezerva de energie iar târâş nu-i decent să te duci la servici. Azi voi experimenta o masă de om mare şi poate mâine reîncep să zâmbesc..

Când noaptea nu dormi..

2010-05-24T00:20:00.007+03:00

Undeva prin peregrinările prin viaţă am ajuns la concluzia că e mai bine să nu ai vise, dar mi-a trecut repede. Dacă vă întrebaţi de ce nu mi le mai doream, răspunsul e relativ simplu: fiindcă cei ce nu visează sunt imposibil de dezamăgit. Şi clar, ideea a urmat unei dezamăgiri. Dar dacă nu am fi dezamăgiţi, diferenţe am şti să facem? Dar de ce am vrea să facem diferenţe, oare nu ar fi mai uşor ca lumea să fie aşa cum o desenam cu creta pe asfalt: frumoasă, bună, colorată?... Dar de ce am vrea să fie uşor? Din lene, din incapacitatea de a lupta, din resemnare? Dar de ce am fi resemnaţi? Chiar ne-am forţat limitele şi nu am reuşit? Dar de ce nu am reuşit?....

Oameni pe care viaţa i-a lovit din toate părţile am întâlnit destui. Pe la mijlocul vieţii sau trecuţi pe undeva de el, cu privirea lăsată-n pământ şi umerii traşi în jos de poverile prea multe, storşi de vlaga de a se mai împotrivi unui destin, cu armele abandonate undeva în urmă. Punând câte un picior în faţa celuilalt pentru a urma un drum ce nu şi l-au dorit. Obosiţi şi trişti, văzând în viitor doar un calvar. Uneori le-am auzit şi poveştile în câte-o seară în care spiritul li se mai răzvrătea. Fiecare luptase în felul său, fiecare pe parcurs renunţase la o grămadă de vise, iar undeva în timp, sleiţi, scârbiţi, ceruseră un soi de armistiţiu vieţii. Plătit cu visele şi fericirea lor.

Oricât m-ar fi întristat poveştile lor, câteva cuvinte auzite în astă seară mi-au înlacrimat sufletul. Cuvinte spuse de un pui de om, de-abia la începutul vieţii, pui de om deja rănit de-atâtea ori încât doare numai s-auzi povestea. Rănit de neâncredera celor din jur, de nesusţinerea lor, lăsând de la el pentru fericirea altora până acolo unde a uitat de propria-i fericire. Criticat de părinţi, judecat de prieteni...
Poate că ar trebui să existe calificări pentru meseria de părinte. Poate că prieten ar trebui să fie o decoraţie greu de obţinut. Poate că ar trebui să existe pedepse pentru cei ce-ndrăznesc să taie aripi...
Sau poate ar fi de ajuns să conştientizăm că fiecare dintre noi suntem excepţionali şi să ne dăm silinţa să facem din vieţile noastre şi ale celor dragi un lucru extraordinar!

Francoise zice

2010-05-22T13:56:00.002+03:00

Azi am citit o chestie drăguţă şi m-am gandit să fac un share cu ea:
"Am iubit până am ajuns aproape de nebunie. De aceea se spune că dragostea e o nebunie, iar nebunia mi se pare singurul mod adevărat de a iubi." - Francoise Sagan

Greaţă

2010-05-18T12:02:00.002+03:00

Cumva, de astă dată, ploaia nu-mi mai aduce plăcere. Amestecată cu vânt şi frig, amestecată cu vremuri de doi bani, cu grijile mele, cu ale prietenilor, nici un picur căzut nu-mi mai aduce zâmbetul. Resimt o greaţă enormă pentru ce se intâmplă în ţara asta şi mi-e o milă enormă pentru toţi cei ce-o populăm. Mi-e greaţă de îmbuibaţii care fac donaţii în semn de solidaritate, de ăia care conduc doar pentru binele lor şi a neamurilor lor parazitare, mi-e greaţă de ăia ce râgâie zilnic la televizor despre grija lor pentru noi.
Oare câte generaţii trebuie să mai fie victimile incompetenţei unor loseri?
Băieţii de la BUG au scos o piesă manifest. Şi bine zic în ea..

Cu iz de "viaţă bună"

2010-05-09T22:04:00.003+03:00

Jur că de la o zi la alta îmi creşte pasiunea pentru ţara asta! Un 25% cu drag se evaporă din buget, dacă mai pun câţiva ani la tolbă am scăpat şi de grija banilor la pensie (că din mărunţişul zvârlit în greaţă de ocârmuire probabil c-am să crăp de foame şi frig în prima săptămână), dar măcar m-a deşteptat un gânditor contemporan şi ştiu ce să fac ca să o duc ca un zmeu începând fix de mâine: cică trebe să mă angajez la un IMM... ceea ce-i doresc şi lui!
Dar ce fac? Ce e cu gândurile astea buruienoase într-o preacinstită zi de duminică? Daţi-mi voie să-mi videz creierul, că pare a fi la modă în ziua de azi, şi să-mi plimb liniştit freza pe sub norii de cenuşă. Mai mult n-am chef să fac. Nuuu... Azi nu! Poate mâine.

Istoria scrisului

2010-04-28T21:05:00.005+03:00

Mi-a venit să mai aştern ceva vorbe, nu neaparat fiindcă aş avea ceva senzaţional de spus. Ci doar aşa, ca să-mi mai plimb degetele pe tastatură.
Chestia asta cu scrisul mi se trage de când eram puşti. Era un soi de continuare a dragostei mele pentru instrumentele de scris. Stilourile erau în vârful topului, dar nici cu pixurile sau creioanele nu-mi displăcea să "creez". Iubirea pentru stilou a venit încet, cultivată cumva în timp de vorbele mamei care îmi explica că un stilou conferă o oarecare eleganţă gestului de a scrie, iar cerneala pe hârtie are un parfum aparte.
Cât despre scrisul în sine, mă gândesc că era o formă a solitudinii mele, a lipsei dorinţei de a socializa de dragul socializării, un mod de a schiţa şi-a mă retrage într-o lume pe gustul meu, pe sufletul meu. Pe-atunci, în copilărie, scriam poveşti în care răul nu exista iar viaţa era o binecuvântare, cu tot ceea ce cuprinde acest cuvânt. Îmi erau dragi poveştile mele. Şi mamei îi erau dragi. Ea a fost singura care le-a mai citit. Mi-ar place să le regăsesc ascunse într-un fund de cutie, să-mi mai pot plimba privirea peste ele...
Cândva m-am oprit din scris, cumva de la sine, fără legătură cu ceva anume. Probabil creşteam şi nu se mai potrivea statutului de adolescent.

Poate mai scriu şi mâine, azi mi s-a sfârşit "avântul".. Mai ascultaţi puţină muzică, că versurile spun mai mult decât aş reuşi eu să spun..

Parfum de amintire

2010-03-27T09:26:00.003+02:00

"Dacă plouă... am să las un picur să îmi cadă în palme şi am să-l strâng încet.... voi şti că eşti tu.... iar dacă e soare.... să laşi o rază să-ţi încălzească obrajii.... voi fi eu, sărutându-te..."

Asculta mai multe audio Divertisment

Simplu

2010-03-22T01:31:00.002+02:00

În sfârşit o zi în care frigul nu m-a trimis acasă de pe drumuri...

M-am trezit cu faţa alintată de lumina puternica a soarelui şi am rămas secunde bune în admiraţia cerului ce mi se arăta printre jaluzele. M-a prins o dorinţă de ducă şi aş fi fugit în vreunul din oraşele de nu foarte departe, dar după prânz rămăsesem înţeles cu nişte prieteni că ne vom bea împreună cafeaua înainte ca ei să plece spre casă, undeva la un alt capăt de ţară. M-am îmbrăcat ca-n timpul alarmelor din armată şi nu mi-a luat mult până să fiu în stradă. Am luat-o la pas cum nu am mai făcut-o de nici nu mai ţin minte când, şi am pornit-o agale fără vreo ţintă anume. Mergeam şi priveam în jur de parcă ar fi fost prima dată când vedeam oraşul ăsta, mă uitam la case, la blocuri, la copaci, la ceilalţi oameni care se plimbau şi ei. Mirosea a duminică, a duminică de copilărie, pe vremea când era singura zi liberă din săptămână. Şi atunci o zbughiam din casă dis-de-dimineaţă şi băteam la pas un alt oraş până se lăsa noaptea. Nu ştiu ce şi-or fi zis oamenii din jurul meu despre mine, dar n-am avut o problemă să mă plimb cu un zâmbet larg pe faţă, un zâmbet ca de ţânc fericit că a scăpat pentru câteva ore de gura părinţilor...

Am ajuns prin centru unde mai mari şi mai mici se plimbau de zor pe rotile şi mi-am amintit că mi-am spus de multe ori că am să-mi iau şi eu patine, dar se pare că nu am reuşit. Poate că, totuşi, sunt prea bătrân pentru asta. Am continuat să mă plimb şi am ajuns în piaţă şi aş fi luat de-acolo un braţ de lalele, dar mi-am recunoscut că sunt prea leneş ca să le port în braţe, înapoi, o jumătate de oraş.

Când m-au sunat prietenii mei deja eram obosit iar pauza luată în faţa unei cafele a fost o bucurie. N-am zăbovit mult fiindcă se grăbeau să plece şi-am luat-o din nou la drum. De data asta cu maşina. M-am oprit la un peco, am luat ceva de-ale gurii şi vreo două beri fără alcool şi... călătorului îi şade bine cu drumul... Ştiam că acolo unde vreau să mă opresc ar fi minunat să fie ceva copaci, să fie şi apă, niţică iarbă, dar linişte musai să fie. N-a fost chiar dificil până am găsit locul, am scos din porbagaj o pătură, am descărcat proviziile, mi-am luat cartea din maşină şi m-am tolănit pe spate cât sunt de lung. Era aşa o senzaţie de bine, genul acela de bine nesofisticat, simplu, la îndemâna oricui. Şi cu atât mai de apreciat...

Am citit până lumina nu a mai rămas atâta cât să mai pot vedea, am mai zăbovit câteva momente să mă mai bucur de liniştea din jur, am strâns şi am plecat.

Îmi zile ca cea de azi, atunci când vibrez la simplitatea din jur, simt într-adevăr că trăiesc. Şi că mă bucur de asta...

Râme bipede

2010-03-11T19:30:00.004+02:00

M-am plictisit şi să mă enervez. A rămas un soi de lehamite şi incapacitatea de a înţelege unele gesturi ale concetăţenilor.
Acum două zile pe când plecam înspre servici, am rămas în contemplarea unei dungi apărute pe caroseria maşinii mele. Lungă şi sinuoasă străbătea întreaga laterală dreaptă. Genul de zgârietură lăsată de o cheie. A cui cheie? A unui retardat, mai mult ca sigur. Sau dacă n-o fi retardat, frustrat precis e. Iar în contemplarea mea, nici măcar nu m-am enervat. Mă întrebam doar cât de luzăr trebuie să fie un biped care are manifestări de genul ăsta?!
Mi-am adus aminte de Păunescu, Adrian Păunescu, care la un moment dat scria că "pe Pământ idioţii au arme".. Eu aş pune pariu că au şi chei!

Rain

2010-03-09T12:13:00.001+02:00

Vezi mai multe video din Muzica

Mart(i)e

2010-03-03T20:28:00.001+02:00

De (primă)vară..

2010-03-01T14:38:00.005+02:00

S-a dus iarna, cel puţin de prin calendare, şi duse au fost cu ea încă trei luni din viaţă. Şi tot aşa, anotimp după anotimp, câştig şi în acelaşi timp pierd câte ceva. Pierd ore din nu ştiu câte au mai rămas şi câştig prin sentimentele, senzaţiile ce mi le aduce fiecare minut.
Cele mai multe zile ale anului sunt obişnuite, încep şi se termină, nimic special întâmplându-se. Cele mai multe zile, nu au nici un impact asupra drumului vieţii. În alte zile, există întâmplări care pot schimba ceva esenţial la fel de bine cum pot lăsa neschimbat totul. E vorba doar de opţiune, a noastră şi nicidecum a universului. Ne clădim singuri prezentul şi viitorul prin deciziile şi acţiunile noastre. E ciudat să găseşti o explicaţie cosmică unui eveniment pământesc. Poate fi, cel mult, coincidenţă. Învăţăm, într-un final, că nu există miracole. Nu există aşa ceva numit soartă. Nimic nu este predestinat. Iar ziua de azi, indiferent cum a început, se va sfârşi aşa cum vom decide fiecare.

Muzica din jur

2010-02-26T22:49:00.005+02:00

A trecut ceva timp de când nu am mai văzut un film ok. Şi văd o grămadă de filme, nu neaparat fiindcă aş dispune de o groază de timp liber, dar este activitatea pentru care găsesc în fiecare zi câteva ore. Prefer să nu dorm decât să treacă o zi fără filme. De când mă ştiu îmi plac poveştile, îmi place să ascult frânturi din astă viaţă filtrate prin ochii şi sufletul altor oameni, îmi plac rândurile care au conţinut, iubesc imaginile care cristalizează idei... Partea mai tristă la finele unui film e când rămân doar cu senzaţia că am pierdut timpul privindu-l. Şi din păcate în ultimul timp senzaţia asta devine obişnuinţă. Mă uit la filme fără a da importanţă titlului, spunându-mi că dacă va merita să îl reţin o voi face la final. Şi a trecut ceva de când să mai reţin un titlu. Însă August Rush am să ştiu că l-am văzut. De ce? Asta nu am să mai spun. Tot ce pot zice e că merită văzut de cei care nu uită magia unei clipe, de cei ce percep muzica vieţii, de cei care încă mai ştiu cum e să visezi şi să ai puterea de a transforma visele în realitate.

Altruismul lor, al dimineţilor..

2010-02-18T09:31:00.000+02:00

M-am trezit zâmbind. Zâmbind dimineţii şi zâmbind amintirilor...

...pentru dimineţi ca cea de azi
pentru dimineţi ieşite din tipar
pentru dimineţile ce urmează nopţilor lungi... pe care mulţi dintre noi le pierdem
pentru dimineţi frumoase, urâte, cu nori şi ploaie, dar mai ales cu soare... nu din egoism
... din altruism... din altruismul meu... şi mai ales din al lor
al dimineţilor...

Arta gândirii

2010-02-17T15:12:00.003+02:00

Un contemporan spunea: "Nu există indiferenţă, ci doar lipsă a sentimentelor". Dacă ghiciţi cine a spus asta, aveţi un premiu garantat de la mine! :)
Pentru o mai bună înţelegere a ideii ce stă la bază, am să vă cer permisiunea de a vă spune o "poveste"...

Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor ţine cursul de filozofie…

Să vă explic care e conflictul între ştiinţă şi religie… Profesorul ateu face o pauză şi apoi îi cere unuia dintre noii săi studenţi să se ridice în picioare.
Eşti crestin, nu-i aşa, fiule?

Da, dle, spune studentul

Deci crezi în Dumnezeu?

Cu siguranţă.

Dumnezeu e bun?

Desigur, Dumnezeu e bun.

E Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?

Da.

Tu eşti bun sau rău?

Biblia spune că sunt rău.

Profesorul zâmbeşte cunoscător. Aha! Biblia! Se gândeşte puţin. Uite o problemă pt tine. Să zicem că există aici o persoană bolnavă şi tu o poţi vindeca. Poţi face asta. Ai vrea să îl ajuţi? Ai încerca?

Da, dle. Aş încerca.

Deci eşti bun.

N-aş spune asta.

Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuţi o persoană bolnavă dacă ai putea. Majoritatea am vrea dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu…

Studentul nu raspunde, aşa că profesorul continuă.

El nu ajută, nu-i aşa? Fratele meu era creştin şi a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Isus să-l vindece. Cum de Isus e bun? Poţi răspunde la asta?

Studentul tace.

Nu poti raspunde, nu-i aşa? El ia o înghiţitură de apa din paharul de pe catedra ca să-i dea timp studentului să se relaxeze.
Hai să o luăm de la capăt, tinere. Dumnezeu e bun?

Păi…, da, spune studentul

Satana e bun?

Studentul nu ezită la această întrebare: “Nu”

De unde vine Satana?

Studentul ezită. De la Dumnezeu.

Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i aşa? Zi-mi, fiule, există rău pe lume?

Da, dle.

Răul e peste tot, nu-i aşa? Şi Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?

Da.

Deci cine a creat răul? Profesorul a continuat. Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat şi răul. Din moment ce răul există şi conform principiului că ceea ce facem defineşte ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rău.

Din nou, studentul nu răspunde.

Există pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâţenie? Toate aceste lucruri groaznice, există?

Studentul se foieşte jenat.

Da.

Deci cine le-a creat?

Studentul iarăşi nu răspunde, aşa că profesorul repetă întrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodată, profesorul începe să se plimbe în faţa clasei. Spune-mi, continuă el adresându-se altui student, crezi în Isus Cristos, fiule?

Da, dle profesor, cred.

Profesorul se opreşte din mărşăluit. Ştiinţa spune că ai 5 simţuri pe care le foloseşti pt a identifica şi observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?

Nu, dle. Nu L-am vazut.

Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?

Nu, dle, nu l-am auzit.

L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?

Nu, dle, ma tem ca nu.

Si totusi crezi in el?

Da.

Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?

Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.

Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.

Dle profesor, exista caldura?

Da

Si exista frig?

Da, fiule, exista si frig.

Nu, dle, nu exista.

Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.

Studentul incepe sa explice.

Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corps au obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corps au material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii.

Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.

Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?

Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?

Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?

Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.

Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

Dle profesor vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.

De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza. Gresite?

Poti explica in ce fel?

Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?

Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.

Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?

Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.

Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?

Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….

Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?

Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.

La asta, studentul a replicat: Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.

Profesorul s-a asezat.

PS: Al doilea student era Albert Einstein.

:)

2010-02-10T23:23:00.002+02:00

"Fără muzică, viaţa ar fi o greşeală". - Friedrich Nietzsche

The miracle of love

2010-02-06T12:52:00.000+02:00

Dragii mei contemporani, e o prea frumoasă zi de sâmbătă. Zic să ne relaxăm şi să lăsăm de-o parte problemele reale sau închipuite. Măcar azi. Eu unul n-am să-mi stresez neuronii cu chestiuni existenţiale. Am chef să stau pe spate şi să visez. Aşa cum făceam când eram puşti. Pe atunci închideam ochii şi îi frecam cu putere cu pumnii strânşi până când mi se arătau varii contururi diafane pe care le îmbinam şi le făceam să fie ce vreau eu. Se pare că am crescut si mi-am îmbunătăţit tehnica. Astăzi ajunge să-mi las pleoaple să se odihnească şi gândurile să zburde neîngrădite. Iar dacă îmi răsfăţ urechile cu ceva acorduri dragi, am şanse să mă iau în braţe şi să încep să dansez.. Mi s-a spus de atâtea ori că sunt un om complicat încât nu pot să nu mă bucur de simplitatea mea. Chimia bucuriei mele e atât de lipsită de complexitate: picături de sănătate, un strop de ploaie, puţină muzică şi... the miracle of love, cum zice Annie Lennox. Iar dacă ceva din amestecul ăsta lipseşte, ajunge să închid ochii. Hai, oameni buni, opriţi-vă pentru câteva secunde şi daţi-vă voie să visaţi.

Asculta mai multe audio Muzica

Ceaţă

2010-02-05T09:23:00.001+02:00

Sunt treaz şi visez sau visez că sunt treaz? Conduc de parc-aş sta şi stau de parcă aş pluti. Senzaţia de cocteil de real şi oniric îmi caracterizează dimineaţa. Starea de nebuloasă pe care o percep e sora cu starea în care-l proiectează iarba pe un fumător. Exerciţiul scrierii e menit să-mi redea încrederea în puterea coerenţei. Gândurile-mi lucrează la limita de avarie iar privirea mi-e clară ca a unui miop. Simt exacerbat şi funcţionez rudimentar. M-am hotărât: urăsc febra!

Asculta mai multe audio Muzica

Ziua de ieri. Ziua de azi.

2010-02-04T13:22:00.001+02:00

Ziua de ieri a fost minunată, fără ca eu să fi făcut ceva în mod special. Nu mai reţin exact dimineaţa, fiindcă e partea de zi care mă plictiseşte cel mai mult, cu încercarea de a deschide ochii, cu dorinţa de a mai rămâne un minut sub plapumă, cu înjurăturile adresate ălora de se fac că dau căldură, cu fuga spre servici... Chestiile astea se tot repetă şi ar fi cam greu să-mi stârnească simpatia. În schimb, la orele prânzului când mi-am pupat pe bască job-ul, treaba stătea uşor schimbat. Cu toate că mă aşteptam să fie frig, să trebuiască să-mi adun haina pe lângă mine într-o dorinţă de a păstra căldura, afară era aşa cum îi place sufletului meu. Nici prea cald şi nici prea frig, cumva prietenos, iar soarele strălucea ca-n mijloc de vară. Dar o vară din aia cum iubesc eu, în care soarele răspândeşte lumină fără a arde tot ce întâlneşte în cale, în care vântul adie şi-ţi mângâie tandru tâmplele. Şi clar, temperatura şi strălucirea din jur m-au făcut să mă simt fericit. Aşa, pur şi simplu. Bucuria venită din lucrurile mici, din chestiile lipsite de megacomplexităţi, bucuria adusă de o rază de soare, de contemplarea unei gâze, sau a unui fir de iarbă, a unei frunze ce valsează în vânt, îmi aduc linişte şi zâmbetul pe buze, iar senzaţia că trăiesc şi mă bucur de asta se ridică de-asupra la orice altceva. Convingerea că viaţa e frumoasă şi merită adorată clipă de clipă, devine de neclintit.

Ziua de azi, atât cât a trecut din ea, e fix la polul opus celei anterioare. În zori m-a trezit brutal strigătul telefonului, iar încercarea mea de a spune vreun cuvânt a fost un eşec total. Mi se mişcau buzele dar sunetele nu aveau chef să se facă auzite. Gâtul mă durea de parcă aş fi mâncat la cină scaieţi, iar capul mi-l percepeam de două ori mai mare şi mai fierbinte. Într-un final am reuşit să articulez câteva vorbe, cu preţul unei senzaţii ce aducea cu înghiţitul unei greble. Acum, când scriu, privesc cu ochi mijiţi monitorul, de parcă m-aş uita prin fanta de la tanc. Am sperat ca iarna asta să-mi iasă cumva să nu răcesc, dar se pare că nu mi-a ieşit. Mă simt aiurea şi totuşi mi-e bine. Bine fiindcă ştiu că dacă nu mi-ar fi rău câte odată, mi-ar fi, probabil, imposibil să mă bucur în alte dăţi. Căci dacă întuneric nu ar exista, lumina nu ar prea avea cum să strălucească, nu-i aşa?

Asculta mai multe audio Muzica

ER - varianta autohtonă

2010-02-01T19:53:00.001+02:00

În sfârşit am reuşit să pricep şi eu. E adevarat, ceva mai târziu, dar până la urmă m-am prins...

Pe vremea când rula serialul ER la nu mai ştiu ce televiziune, m-am întrebat nu de puţine ori dacă aşa un film s-ar putea face la noi. Şi nu capacităţile de producţie cinematografică mă rodeau pe mine, ci doar întrebarea dacă nu cumva poporul privitor, adică telespectatorul, n-ar percepe pelicula ca pe o comedie, o glumă bună..

Pe la ore de amiază, împreună cu o prea simpatică prietenă a mea, am aterizat în preajma spitalului de urgenţă. Nu în plimbare şi nu din întâmplare, pur şi simplu fiindcă avea nevoie urgentă de ajutor medical. Iar în naivitatea noastră, a amândurora, numele spitalului ne-a inspirat să îl alegem.
Recunosc că the master chief of security ce straşnic păzea la poarta lăcaşului de redobândire a sănătăţii ne-a lăsat să trecem fără probleme când l-am informat care ne e destinaţia, iar in secunda doi eram în faţa uşii în spatele căreia speram să găsim ajutor. Ei da, dar de ce atâta grabă? Uşa era deschisă, în sensul de descuiată, dar în încăpere nici ţipenie de om. Dacă ne-ar fi apăsat vreo dorinţă să ne facem un stoc de seringi, bisturie şi alte instrumente sau medicamente, nimic nu ne-ar fi stat în cale... Am zis să luăm o scurtă pauză, să ne mai tragem sufletul, că musai să apară cineva. După vreo jumătate de oră a cam început să pălească încrederea că nu vom aştepta ca proştii să fim băgaţi în seamă. Cum ştiam că informaţia dă putere, mi-am zis că la recepţia spitalului am să primesc sfatul cel bun. Ideea e că renumitul spital nu duce lipsă de varii spaţii branduite cu varii denumiri, ci doar de personal care să anime spaţiile respective. V-aş minţi pe faţă dacă aş spune că am fost foarte mirat când n-am găsit pe nimeni nici la Informaţii. A trecut ceva vreme până a apărut într-un final o buclată blondă cu o privire care nici nu se obosea să disimuleze iritarea produsă de cutezanţa mea de a o deranja de la plimbarea unei reviste. Cu stăpânire de sine am întrebat-o dacă are ştiinţă de vreo metodă eficientă în urma căreia simpatica prietenă ar primi îngrijirea de care avea nevoie. Răspunsul a venit promt şi profesional: "Vă rog aşteptaţi în faţă la a cincea uşă pe dreapta!"... Să aştept ce? Ziua de mâine? Venirea primăverii? Hotărârea Academiei Române de a schimba înţelesul cuvântului urgenţă? Sau poate pe Moş Crăciun care să le aducă în dar prietenilor multă sănătate ?!...
Una peste alta, trebuie să fiu drept şi să recunosc că nu s-au scurs mai mult de două ore până a apărut un tip senin, costumat la halat alb. Între timp atmosfera se animase, zona din faţa celei de-a cincea uşi pe dreapta devenise neîncăpătoare, oamenii se împrieteneau, schimbau adrese de mail, numere de telefon, făceau conversaţie, probabil reţinând ei din filme că dacă leşini sau te prinde somnul ar putea fi nasol. Mai apatic era doar un tip întins pe o targă la bustul gol şi cu capul plin de sânge...

Cât despre mine, ce să vă spun? Când, într-un târziu, am penetrat intrarea în casă, primul lucru pe care l-am făcut a fost să consult DEX-ul ca să văd dacă nu cumva am probleme grave de cunoaştere a limbii române. Hmm.. mi-am luat o piatră de pe suflet: "URGÉNȚĂ, urgențe, s.f. Însușirea, caracterul a ceea ce este urgent; situație care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă. ♢ Loc. adv. De urgență = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere. – Din fr. urgence."

Important e că prietena mea e ok la ora asta, uşor nervoasă pe bărbatu-su care execută depăşiri pe linie continuă sub nasul poliţiştilor, dar sănătoasă tun. Ceea ce vă urez şi vouă.

Asculta mai multe audio Muzica

Prin abandon, nu se câştigă !

2010-01-25T12:32:00.000+02:00

Am şi eu o întrebare de baraj: oamenii care trăiesc pe timp de criză se cheamă crizaţi? Întrebarea era retorică, biensure, iar răspunsul mi-l dau fără teama de a greşi profund: nu! Dar atunci de ce se comportă de parcă ar fi crizaţi? E vreo modă care a trecut pe lângă mine fără să prind de veste? Sau vreo incapacitate de a gândi constructiv? Acum, din câte mă duce pe mine capul, criza economică nu e chiar tot una cu moartea comerţului, cu toate că dacă arunc o privire în jur, văd că mult popor cam aşa o percepe. E doar un soi de competiţie în care cei slabi cad iar cei pregătiţi înving. Ca-n orice competiţie.Pe vreme de criză e vital să se strângă rândurile şi întregul potenţial creativ şi strategic să se concentreze pe soluţii de trecere prin criză păstrând planurile de dezvoltare şi nicidecum pe ideea de abandon sau soluţii radicale care să piardă din vedere imaginea de ansamblu a dezvoltării companiei. Strategiile de dezvoltare trebuiesc adaptate la noile condiţii, dar nu trebuie în nici un caz renunţat la ele. E clar că o bună şansă de a răzbi se realizează prin eficientizarea cheltuielilor jucătorilor în afaceri, dar asta nu înseamnă scăderea cheltuielilor doar de dragul scăderii lor. Să tai din orice zonă în care sunt bani ce ies din firmă, denotă doar dezorganizare şi imposibilitate de a vedea înainte, denotă lipsa de strategie viabilă, iar în aceste cazuri căderea în glorie este iminentă. Repet, adaptare nu e nicicum echivalent la renunţare. Dintr-o simplă analiză a zilelor de azi, e uşor de văzut că mari economii au gândit companiile că vor face prin reducerea drastică a publicităţii. Pentru unii a părut logic, fiindcă priveau reclama din punctul de vedere al unui contabil şi nu al unui om de afaceri vizionar. "Şansa" crizei de acum este că nu e prima de acest fel, iar şansa oamenilor de afaceri este că soluţii de ieşire din criză au găsit alţii înainte şi le-au şi verificat. Lucrul la îndemâna oricui e să se informeze, sa "fure" din ideile care au funcţionat şi să le adapteze la propriul business şi la condiţiile actuale. Tendinţa de a tăia în primul rând banii de publicitate se manifestă aproape global, dar cei ce sunt pregătiţi ştiu că e cea mai proastă "soluţie". O privire înapoi prin anii de criză 73-75 ne va releva faptul că în acea perioadă s-au lansat afaceri de succes ca revista People, Windows sau serviciile FedEx. Tot în acea perioadă, conducerea Toyota a hotărât să-şi continue planurile de a construi un brand puternic şi a ajuns numarul unu în exporturile de maşini în Statele Unite. Concluzia nu-i grea: cei cu stăpânire de sine (adică fix opusul crizaţilor) şi bine pregătiţi vor răzbi şi vor ieşi din criză cu un brand mult mai puternic, pe când ceilalţi îşi vor linge rănile, dacă nu cumva vor fi gata decedaţi.
Un băiat deştept, spunea cândva: "Să renunţi la publicitate pentru a salva o firmă, e ca şi cum ai opri un ceas încercând să opreşti timpul!"

Number one

2010-01-24T12:29:00.007+02:00

Ştiam eu că trebuie să fiu mândru de neamul din care fac parte, doar că nu găseam motive. Dar uite, azi mă fălesc cu adevărat. Păi puţin lucru să fie ca pe timpurile astea crizate să fii number one? Păi e cineva mai tare ca noi, noi... adică românii? Nu e frate, vă zic eu. Şi încă la ce suntem aşa bengoşi? La export, nene! Le-am luat faţa la toţi, exportăm cu spume, produsele noastre mişună peste tot în Europa de Vest, iar toţi competitorii noştri mai au de învăţat până să ne ajungă. Şi chiar nu e puţin lucru ca la fiecare opt produse expuse unul să fie made in Romania! Da' ce ziceam că exportăm aşa cu foc? Hmm, m-am luat cu vorba şi am uitat subiectul: paraşute exportăm! Ştiu, ştiu, unii care se exprimă mai buruienos decât mine le spun târfe, sau pocnitori, sau japiţe, sau... Dar sunt sigur că v-aţi prins voi despre ce e vorba. Da măi tată, curvele noastre tocesc cu eleganţă trotuarele frumosului continent şi ne duc gloria în lume. Pe timpuri, când practicam cu ardoare sporturile în aer liber cu denumirea şotron, România era cunoscută "pe afară" după Dracula şi Gerovital. Acum toată America ştie că la noi dacă-i joi e violet, iar The Times se simte onorat să titreze “Romania este primul exportator de prostituate”.
E drept, am citit şi eu că reclama, indiferent dacă e pozitivă sau negativă, tot reclamă se cheamă... dar oare chiar aşa trebuie pusă în practică ideea?

Răul din jur

2010-01-23T18:30:00.003+02:00

Citim, privim, încercăm să învăţăm câte ceva din ceea ce vedem în jur, din ceea ce auzim, din experienţele trăite de noi sau de alţii. Sunt lucruri care, dacă nu ni se întâmplă, ne putem socoti norocoşi. Chiar dacă uneori dăm de greu şi chiar dacă de multe ori ne pare că am dat peste cea mai mare problemă din lume, uitându-ne împrejur vom realiza ca nu e. De fiecare dată există ceva mai rău, şi mai rău... şi asta continuă până la nesfârşit. Există întâmplări care declanşează ceva în noi, iar declicul acela ne transformă, uneori, pentru tot restul zilelor.
Nu de mult am citit despre un tânăr de undeva din lumea asta mare care într-o noapte a fost atacat de o bandă de cartier. I-au violat şi omorât iubita iar în el şi-au băgat cuţitele până s-au plictisit. Doar că puştiul a avut zile şi a scăpat cu viaţă. A ieşit din spital după câteva luni şi i-a omorât pe toţi din gaşca de violatori. Partea ciudată este că el nu îşi mai aminteşte nimic: nu ştie că prietena lui e moartă, nu ştie că el a fost înjunghiat iar despre gaşca cu pricina nu pare să fi aflat vreodată. Mintea lui s-a blocat acolo unde încă mai avea o iubită şi o viaţă normală.
Cineva, cândva, a spus: "Viaţa e cel mai groaznic lucru care i se poate întâmpla cuiva".

Fight

2010-01-15T12:59:00.003+02:00

Conceptul de luptă e cumva barbar, învechit şi cu siguranţă brutal. Nu în toate cazurile, doar în majoritatea lor. Aruncând o privire prin istorie, se pare că a fost activitatea preferată a oamenilor încă de cum au coborât din copac. Motive s-au găsit berechet, de la un petec de pământ până la niscaiva averi, de la o bucată de mâncare până la dorinţa de mărire. Acum, multe lupte din trecut pot părea justificate, la fel cum altele cu siguranţă au fost total inutile, dar motivate ori ba au dus "tradiţia" până în contemporan unde conceptul s-a cizelat, modelând şi metodele în acelaşi timp. Se pare că aşa am fost construiţi, dornici de a ne arăta muşchii în fiece împrejurare, gata să sărim la gâtul celor ce îndrăznesc să ne stea în cale sau să nu adere instant la ideile noastre creţe. Doar că, atunci când ne vom apropia de un final de drum prin astă lume unele victorii se vor dovedi a fi de prisos, iar timpul alocat luptelor un timp furat vieţii noastre. Abraham Lincoln spunea odată: "Nu contează câţi ani ai trăit în viaţa ta, ci câtă viaţă e în anii trăiţi".

P.S. Lupta fetei ăsteia merită dusă, la fel cum merită şi fata acultată cântând despre ea.

13. Frânturi de.. eu

2010-01-13T20:37:00.004+02:00

V-am povestit vreodată că de ceva timp m-am hotărât să mă mut... în trecut? Dacă îmi amintesc bine, nu, nu v-am povestit. De ce o fac? E simplu, fiindcă era mai bine. Să n-o luaţi acum în tragic, că doar o parte din mine s-a mutat în zile nu chiar de mult apuse. Că e partea cea mai importantă, asta e de netăgăduit. Dar în acelaşi timp, ca într-un fel de simultan, cealaltă parte continuă să existe în prezent, să mă facă să mă trezesc, să mănânc, să lucrez, uneori să zâmbesc, alteori chiar să mă bucur de cădura unei raze ce mi se joacă pe faţă, să mă plimb printr-un parc, să lenevesc pe o bancă, să-nşir cuvinte la o cafea cu un prieten... Dar când seara revin acasă, mă-ntorc la mine cel de anul trecut şi-ncerc să adorm aşa.

Painful

2010-01-12T23:59:00.001+02:00

A fost o zi ciudată. Dimineaţa m-am trezit de parcă aş fi dormit într-un lighean, cumva boţit şi inapt să găsesc logica zilei ce abia începea. O durere de cap îngrozitoare m-a ţintuit locului într-o incapacitate totală de a face vreo mişcare, cu un soi de teamă conform căreia dacă aş fi mişcat măcar un deget aş fi avut "şansa" să-mi explodeze ţeasta în mii de ţăndări. Nici după cele mai crunte amestecuri de alcol zvârlite pe gât vreodată nu am simţit aşa ceva. Dar măcar pe atunci ştiam de unde mi se trage, pe când acum...
Cumva m-am convins să ma dau jos din pat, era aprope prânz şi trebuia să ajung la servici, cu durerea urmându-mă ca un câine credincios. Ca bucuria să fie maximă, odată biped am încercat şi farmecul senzaţiei de leşin, un fel de stupidă imposibilitate de a mă simţi altfel decât într-un carusel. Am scoborât de pe dulap o cutie cu medicamente şi am început să caut frenetic în ea, neştiind prea bine, oricum, ce sper să găsesc acolo. Amintirea unor cuvinte m-a făcut să mă opresc din scormonit la fel de brusc cum m-am apucat şi mi-am zis că sigur voi reuşi să funcţionez şi fără leacuri. Că nu m-a lovit AH1N1 puteam să bag mâna în foc, că simptomele le-am auzit într-atât în ultima vreme că am să le uit, probabil, atunci când am să uit şi tabla înmulţirii.
Aerul rece care m-a întâmpinat odată ieşit din casă mi-a mai congelat o idee durerea de cap, dar ca tortul să aibă şi o cireaşă în vârf, m-a făcut să simt că crăp de... cald. Dacă aş fi ştiut că nu mă întâlnesc cu nimeni nici pe stradă şi nici pe la servici, aş fi fost în stare să mă întorc acasă şi să mă "costumez" la tricou cu mâneci scurte...
Şi iaca aşa, pendulând cu graţie printre săgeţile ce-mi treceau prin creier, senzaţiile de năduşeală şi cele de prag de leşin am mai petrecut o minunată zi din preafrumoasa viaţă. Dacă v-aţi îngrijorat pentru mine, acum sunt ceva mai ok, cel puţin prin comparaţie cu dimineaţă. Ca dovadă, sunt în stare până şi să scriu...

Let's talk about sex

2010-01-11T11:24:00.009+02:00

Indubitabil, sexul m-a pasionat de când mi-aduc aminte ! Oh... vai... ce oroare... Parcă şi aud cum pudoarea se scurge din unii ca puroiul dintr-un coş...
M-a pasionat la fel de mult, pe cât, la polul opus, mi-a produs greaţă falsa pudoare ! Sunt sătul până în gât de părinţii tembeli care inoculează copiilor frica şi de a discuta despre sex, lăsându-i în felul ăsta să aprofundeze ideea după cursurile ce se predau la colţul blocului sau la şcoala băieţilor de la Paraziţii.
Mă plictisesc de moarte şi femeile care pozează în mimoza pudica, probabil la amintirea poveţelor pline de sevă primite de la bunici, nefăcând minimul exerciţiu de imaginaţie prin care să-şi dea seama cum de bunica îi e bunică dacă nu făcea sex... Cât despre bărbaţii care cred că piscul cunoaşterii e poziţia misionarului, am să-i numesc doar gibonus pateticus şi, dacă nu uit, am să vă povestesc despre ei cu altă ocazie.

În cazul în care rândurile de mai sus au creat ceva nervozitate în spiritele voastre gingaşe, puteţi să vă relaxaţi. Nu am de gând să vă învăţ ce trebuia deja să ştiţi, doar şi pentru faptul că... arta nu se învaţă din scripte. Ba mai mult, fiind un tip grijuliu cu starea de spirit ce animă populaţia în oribilele începuturi de săptămână, am să mă străduiesc să vă descreţesc frunţile cu 10 legi uşor tembele legate de sex:

1. În Bahrain, un ginecolog de sex masculin poate consulta o pacientă, dar îi este interzis să se uite direct la organele ei genitale în timpul controlului. El poate să vadă doar reflexia într-o oglindă. (Şi dacă o vede invers, oare care-i ghişeftul?)

2. Musulmanilor le este interzis să se uite la organele genitale ale unui cadavru. Această lege se aplică şi celor care lucrează la pompe funebre. Organele sexuale ale decedaţilor trebuie să fie acoperite în permanenţă cu o bucată de lemn sau chiar cu… o caramidă. (Şi când mă gândesc că scula lui Terente se află la loc de cinste la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti, îmi dau seama de ce nu suntem pe aceeaşi lungime de undă cu băieţii ăştia..)

3. În Indonezia, pedeapsa pentru masturbare este decapitarea. (Da' la bărbaţi oare care cap cade sub sabie?)

4. În Guam, există bărbaţi al căror job full-time este să călătorească în toată ţara pentru a dezvirgina tinerele care îi plătesc pentru “privilegiul” de a face sex cu ei pentru prima dată. Care este motivul? În Guam, legea le interzice femeilor virgine să se căsătorească. (Pai cu şomajul de pe la noi, cred că s-ar găsi câţiva doritori să aplice pentru job-ul sus menţionat..)

5. În Hong Kong, unei soţii înşelate îi este permis prin lege să îşi omoare soţul adulter, atâta timp cât îşi foloseşte doar mâinile. Femeia cu care a fost înşelată poate fi însă omorâtă în orice mod doreşte soţia. (Şi uite cum revine sclavagismul)

6. Vânzătoarele topless sunt legale în Liverpool, Anglia, dar numai în magazinele în care se vând peşti tropicali. (Atenţie la peştii pe care îi cumperi!)

7. În Cali, Columbia, o femeie poate face sex doar cu soţul ei, iar prima dată când se întâmplă acest lucru, mama femeii trebuie să stea în cameră, pentru a fi martor. (Hmmm...)

8. În Santa Cruz, Bolivia, este legal ca un bărbat să facă sex cu o femeie şi cu fiica ei, în acelaşi timp. (Chiar era o problemă aşa de mare încat trebuia adoptată o lege pentru asta?)

9. În Liban, bărbaţilor li se permite legal să întreţină raporturi sexuale cu… animale, atâta timp cât acestea sunt de sex feminin. Pentru raporturile cu animalele de sex masculin, pedeapsa este moartea. (Are logica, nu?)

10. În Nevada, a face sex fără a folosi prezervativ este ilegal. (Aha... şi poliţia are câte o secţie mobilă la fiecare maternitate ca să-i salte la sigur pe fraierii care vin să-şi vadă odraslele?!..)

Şi din nou nu vă-nţeleg, voi nu aveţi nimic de f..ăcut de staţi să citiţi bloguri? V-am salutat din mers !

Napoca. Cluj-Napoca...

2010-01-10T14:01:00.004+02:00

"Mmm... Ce culori! Ce rezoluţie!" Cam aşa s-a exprimat acum ceva timp un tânar care a ieşit din casă după câţiva ani în care şi-a ucis timpul stând doar în faţa calculatorului. Cam aşa mi-a venit şi mie să spun când cauciucurile mi-au păşit ieri în simpaticul oraş. Forfota străzilor, a magazinelor, "caldul" oraşului, totul cumva, mi-a reîmprospătat bucuria de a mă afla acolo. Şi mai mult, mi-a readus dorinţa de a face parte din peisaj. Simt că am obosit să trăiesc în oraşe liniştite, încep să mă transform în pensionar chiar dacă mai am mult până acolo, îmi lipsesc din ce în ce mai mult viaţa agitată, traiul ca şi competiţie, lumea de noapte...
La sfârşitul săptămânii trecute mi-am sincronizat pulsul cu cel al Iaşi-ului şi am avut acelaşi sentiment ca şi ieri. Doar că, într-o balanţă a alegerii ar câştiga de data asta Napoca, Cluj-Napoca, fiindcă în Iaşi am sălăşuit vreme îndelungată iar prin capitala Ardealului niet. În excursiile din viaţă ca şi în excursia vieţii e ok să-ţi dai şansa de a cunoaşte cât mai mult şi nu de a te transforma în iobag, într-un legat de ceva petec de glie.
Mi-a venit pofta de a bea cafea la 7 dimineaţa altundeva decât într-o benzinărie, m-a pălit dorinţa de a avea din nou unde să înfulec la 4 dimineaţa, mă zgândără dorul de a hălădui pe străzi fără să mă ştie cineva, şi dorul de a adormi cu trepidaţia vieţii în jur şi nu într-o linişte de sat părăsit...

Înfipt ori ba...

2010-01-07T17:25:00.009+02:00

Sunt departe de a fi ipohondru, ba chiar aş putea spune că mă situez la polul opus. Atitudinea asta nu-mi vine din vreun soi de dezinteres faţă de propria persoană, ci doar din plictiseala de a auzi varii bazaconii prin spitalele din frumoasa ţară. La un moment dat am fost într-atât de bine "tratat" pe aici încât doctorii de printr-o altă ţară s-au mirat că mai sunt în stare de funcţionare...

Acum, ce a fost a fost, dar am ajuns la o dilemă şi nu prea sunt în măsură să mă dumiresc ce-o fi bine şi ce-o fi rău. Despre gripa aviară am auzit o grămadă de chestii, unele mai tragice ca alte iar rezultatul final al tuturor îngrijorărilor a fost că au crăpat trei găini... de bătrâneţe. S-a distrat media românească învârtind boala pe toate părţile, poliţia a întins benzi colorate ca să nu picăm în vreo carantină, alţi pinguini au alergat ceva orătănii prin curţile oamenilor, dar în afară de tot circul ăsta s-a dovedit a fi doar un fâs.

Partea mai prostă e că acum nu trece zi de la Dumnezeu fără să aud că au mai murit nu ştiu câţi oameni din cauza gripei porcine, gripei noi sau cum dracu' le-o mai spune. Şi partea şi mai proastă e că unii au dat colţul fiind super bine-merci şi sănătoşi până să se lipească de ei boala în trend, iar alţii şi-au încheiat socotelile cu astă lume fix din marea lor grijă pentru sănătate, şi anume după ce s-au vaccinat. Şi iaca de-aici vine şi sublima mea dilemă: nu lucrez în domeniu ca să am o părere ceva mai avizată iar din ce se spune pe la televizor, prin ziare şi alte zone de media nu reuşesc decât să-mi încâlcesc mintea. Să zicem că la un moment dat aş fi tentat să merg pe mâna Ministerului Sănătăţii care se înghesuie să ne convingă că e beton să ne injectăm, dar în secunda doi îmi amintesc că acelaşi minister a indicat mai voalat sau mai pe faţă spitalelor din ţară să facă ciocu' mic cu privire la numărul cazurilor de îmbolnăviri. Şi tot din practica traiului pe ăste meleaguri nu prea îmi zgândără memoria când i-a mai frecat grija pe cârmuitori de binele plebei, că de câte ori i-a tras-o plebei peste cap îmi vine greu să uit...

Acum revenind de unde am plecat, oare să mă înfig în ac ori ba? Voi v-aţi înfipt, o veţi face sau spuneţi pas? Dacă deja v-aţi "imunizat" şi încă mai suflaţi, făceţi-mi din mână...

Stop sportului. Ucide!

2010-01-05T22:51:00.003+02:00

Bănuiesc că nu vă mai spun o noutate atunci când îmi exprim dragostea faţă de cercetători. De gaşca care s-a prins că bârfa e cam aceeaşi vrăjeală ca şi sexul parcă v-am povestit. De ceilalţi care au declarat cu tărie că îngerii nu pot să zboare, parcă am amintit şi de ei. Dar iaca că s-au mai trezit unii care au decretat că sportul în aer liber în oraşe e la fel de dăunător ca şi fumatul. Ie-te bre, la asta nu m-am gândit. Cine ştie, poate aşa le daţi o idee la genialii din guver să pună accize pe jogging...
Bănuiesc că al meu subconştient s-a prins de şmecheria asta de pe când eram tânar, că doar de aia mi s-a cam rupt mie de sport de pe la un 20 de ani încoace. Cumva ştiam eu că nu am chef să-mi periclitez sănătatea, aşa că încercam de fiecare dată să mă grăbesc încet ca să pot întârzia la timp...

Băi mânca-v-ar tata, dacă tot sunteţi voi într-atât de dăştepţi, de ce nu cheltuiţi voi bănuţii ăia de "cercetare" ca să nu mai crăpăm noi de cancer, par exemple. Saaau, dacă tot crăpăm de varii boli, de ce nu ghiciţi o ecuaţie a cărei rezultat să ne ducă şi pe noi la o viaţă mai bună, fără recesiuni economice, fără guverne impotente, fără dobitoci în trafic, fără grija zilei de mâine, fără şomaj, fără clientelisme de orice fel, fără războaie, fără analfabetism, fără mame cretine care-şi aruncă pruncii la budă, fără oameni care să nu ştie ce e curentul electric, altfel spus fără toate căcaturile astea care ne omoară încă de când suntem vii?! Sunt sigur că veţi mai descoperi o bască de chestii care ne interesează nu, dar sper să-mi daţi de ştire când încetaţi să mai fiţi idioţi şi să mai aruncaţi banii pe imbecilisme. Vă las şi numărul de telefon ca să mă sunaţi când aveţi vreo veste: 074f uck you !

Facebook

2010-01-03T05:11:00.005+02:00

Site-urile astea de socializare în turmă de genul facebook au, neândoielnic, o parte bună, mai ales pentru cei ce le-au creat. Că nu-i de ici colea să faci o reţea socială cotată pe piaţă la 6,5 miliarde de dolari... Bravo lor, băieţi deştepţi, dar nu despre ei vreau să povestesc. Doar despre unii dintre utilizatori. N-or fi mulţi, sau poate or fi, recunosc că nu m-am lansat într-un atare studiu, dar ştiu că unii îs proşti de bubuie.
Eu n-am prea înţeles niciodată conceptul conform căruia dacă ai o tastatură în faţă şi ştii câteva cuvinte în limba natală, te simţi obligat să-ţi faci cunoscute "gândurile". Chestia din ghilimele e folosită impropriu, că ar presupune şi un proces de gândire, dar hai să spunem că... nu am găsit altă rimă...
Am citit mai acum câteva minute un post al uneia de m-a pălit râsul instant, iar postinstant m-a pălit tristeţea. Tristeţea că unii nu-şi dau seama că sunt destul de dobermani şi atunci când tac, că li se simte lipsa gândurilor după privirea tâmpă, după cum respiră, păşesc, sau se scobesc în nas, ci mai şi simt ei nevoia, dragii de ei, să latre. Şi ia auziţi ce frumos a mârâit purtătoarea de fustă: "Fetelor nu uitaţi că senzualitatea e o marfă. Nu o folosiţi doar pentru a fi admirată!" încheie ea cu un semnul exclamării care să dea mai mare profunzime isteţului îndemn. Şi vin eu aşa ca unul care înţelege mai greu şi o întreb: Da' la ce s-o folosească, mamă, să facă nişte lovele pe ea dacă tot e "marfă"?
Doamne, cât de curvă proastă trebuie să fii ca să scoţi aşa ceva pe gură?... Ups, am spus-o... Asta a fost ca: ciupercuţă-ntr-un picior, ghici ciupercă ce-i?!
Noapte bună copii !

V-am zâmbit

2010-01-02T23:33:00.004+02:00

Ultima zi de "stat pe spate"... Debutul anului a fost, dintr-un punct de vedere, mai aiurea decât altele, dar pe de altă parte mi-a readus dorinţa de a face ceva, ceva pentru mine, dorinţă pe care am pierdut-o, cândva, pe drum. Simt un soi de determinare care mă mână înainte şi cunoscându-mă de atâta timp ştiu că nu e ceva de moment. Au fost drăguţe timpurile în care am avut încredere în unii oameni, dar aşa cum am ştiut din totdeauna singurul pe care mă pot baza one hundred procent sunt eu. Poate voi face apologia egoismului, dar câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia, cam aşa se şopteşte pe la mine prin cartier. Aşa că... see you around

Anul bowling-ului

2010-01-01T18:48:00.000+02:00

Analizele superioare şi încărcate de jde mii de ore de chibzuinţă nu sunt chiar lucrurile care mă încearcă la ora asta. E seara fraţilor, şi acum am binevoit a-mi căsca ochii în noul şi minunatul an 2010. Dar totuşi cuget, că nu sunt plantă.

După cum am auzit pe la colţuri, cu doi ani înainte de sfârşitul lumii cică vine anul bowling-ului. Minunatul nume mi-a tunat pe sub freză în timp ce mă jucam cu tastele şi metaforic vorbind, cred că se potriveşte cu ce ni se pregăteşte. Am votat şi am devenit, încă o dată, o ţară de jucători. Ei, votaţii, la serviciu iar noi, votanţii, la primire. Altfel spus ei aruncă bilele şi noi o facem pe popicele.
Îmi închipui că văd tabela de marcaj, dar nu prea mi-i clar scorul la prima aruncare...
Jucătorii au crescut accizele cu vreo 15 %, mai pe româneşte, popicele care erau fumătoare, zâmbeau alcoolului sau cine ştie ce vicii mai aveau, vor trebui să o lase mai moale... măcar cu 15 %. Pe de altă parte, o bilă neînsoţită nu dă bine în societate, aşa că mai are la braţ ceva scumpiri de carburanţi, energie electrică, care duc şi ele la creşterea preţurilor la ceea ce numesc popicele "papa cea de toate zilele". Dar pentru liniştea popicelor de pretutindeni, devine "moca" să-ti tragi un iaht, niscaiva blănuri naturale, ceva bijuterii de aur ori platina... că astea au scăpat din 2010 de accize. Iar dacă îţi ţin de foame armele, bagă mare că se ieftinesc spectaculos!

Aaa... Ce nesimţit pot fi... La mulţi ani, popice conaţionale! Mai povestim, dacă rămânem în picioare!

Final

2009-12-31T15:46:00.005+02:00

Mai sunt vreo 6 ore şi se duce anul ăsta. Pe cel care se apropie am să-l întâmpin nu. Doar în ideea că anul ce se săvârşeşte l-am aclamat în surle şi trâmbiţe printre alte câteva mii de fraieri ca mine într-o piaţă a depravatei capitale a Ţărilor de Jos, şi s-a dovedit a fi un an de căcat, mai de căcat ca 99,99 % din anii ce îi duc în spate. Aşa că 2010 am să-l "întâmpin" dormind, altfel spus mi se cam rupe că vine. Indiferenţa e cea mai bună dintr-un motiv extrem de simplu: atunci când ţi se fâlfâie e imposibil să fii dezamăgit.
Prietenilor le cer iertare în caz că am "reuşit" să îi supăr în vreun fel, iar voua, celor care v-aţi găsit timp să vă plimbaţi privirea peste rândurile scrise în ăst an, vă urez să petreceţi bine şi să aveţi un an bun. Şi nu uitaţi: niciodată nu e târziu să-ţi împlineşti visele (uitaţi-vă doar la al doilea clip). Vă-mbraţişez.

Mă caut

2009-12-28T11:08:00.004+02:00

Ninge. Stau ca un copil, cu nasul lipit de geam, privind la fulgii care dansează în aer. Străzile se grizonează încet şi în curâd vor ajunge la albul pur din părul bunicilor. Maşinile înaintează timid, parcă cu grija de a nu strivi prea mult omăt sub roţi. Încet înaintează şi oamenii, cu umerii strânşi şi capul plecat. Par trişti de aici de sus de unde mă uit eu. Poate caută şi ei ceva, aşa cum fac la rându-mi. Mă caut cu toate că ştiu că m-am pierdut printre frunzele ruginii ale toamnei. Mi-am lăsat doar sufletul îngheţat, poate fiindcă venea iarna. Mă caut ştiind că n-am să mă mai găsesc... Mi-e trist că m-am pierdut.

Back where you belong

2009-12-27T08:39:00.005+02:00

La timp de sărbătoare exerciţiul întoarcerii în timp spre momentele în care nu ştiam cum e să fii departe de prietenii de-o viaţă mă apasă pregnant. Dorinţa de a mă alătura lor în peregrinările cu colindul îmi zgândără liniştea fragilă a zilelor, iar neputinţa de a fi cu ei, aproape că mă doare fizic.
Ne urăm câte în lună şi în stele la telefon, ne îmbraţişăm virtual, dar nu putem să ne privim în ochi, n-avem şansa de a zgribuli împreună pe străzile ce ne duc de la o casă la altă, nici un pahar de vin n-avem şansa de-a ciocni.. Mi-e dor de o noapte de taclale, să-mi povestească despre ei, să le-mpărtăşesc frânturi din mine, să râdem, să bem, să ne comportăm ca nişte copii mari.. Anul ăsta mi-am zis că la anul voi fi cu ei, la fel cum şi anul trecut am sperat ca anul ăsta să fiu acolo, la fel ca şi cu un an în urmă, şi cu încă unul..
Zilele astea m-am simţit dezrădăcinat. Să fie trecerea anilor vinovată de dorul de "acasă", sau tristeţea traiului printre străini să mă-mpingă înapoi?

Black-out

2009-12-21T12:20:00.006+02:00

N-au fost puţine momentele în care mi-aş fi dorit să arunc o privire în viitor pentru a-mi da seama cum se va răsfrânge un gest, o dorinţă,o hotărâre luată azi, într-un viitor nu neapărat îndepărtat. Şi mă mai întrebam când făceam exerciţiile astea, cam cum aş reacţiona dacă aş putea să văd peste timp. Corect, aici ar fi apărut o problemă elementară, şi anume ar fi fost necesar să ştiu cu exactitate dacă viitorul odată conturat mai îmi oferă şansa ca, în caz că nu îmi place, să schimb ceva la el.

Cu toţii avem momentele noastre de neâncredere, de frică crudă care parcă ne spintecă măruntaiele atunci când facem un lucru care ne-ar putea da peste cap viaţa. Şansa de a alege e şansă sau neşansă? Chiar alegem sau suntem doar roboţei pe şinele noastre care duc în acelaşi punct? Chiar stă-n puterea noastră să facem ceva sau doar urmăm o cale trasată de o putere mai presus de noi? Mai mult ca sigur că toţi cei ce nu au devenit încă plante sau nu suferă de suficienţa muşchilor lor, şi-au pus măcar odată genul ăsta de întrebări.
Şi dacă am primi răspunsul, împreună cu capacitatea de a privi în viitor? Ar fi carnaval pe străzi sau sinucidere în masă?
Ştiinţa că eşti marionetă iţi mai dă voie să ai vise?
Fără vise, oamenii pot exista?

De-a fost sau nu lungă introducerea am să las la aprecierea oricui. Fapt e că atunci când am prins de veste că s-a turnat un serial pe ideea asta mi-am zis că e musai să-l văd. Tot timpul mi-a plăcut să văd cum gândesc alţi oameni, normal, după ce am reuşit să mă definesc pe mine, să văd care sunt motoarele care le dau forţa de a înainta prin viaţă, care le sunt valorile şi peste ce ar putea trece fără vreo urmă de regret. Şi să văd cum reacţionează în situaţii limită, în momentele în care, forţaţi de viaţă, trebuie să facă ceva. Rămân oamenii de până atunci sau sunt îngenunchiaţi de-o hotărâre?

137 de secunde întreaga lume a rămas fără cunoştinţă şi fiecare individ şi-a văzut viaţa de fix peste şase luni. În momentul "stingerii" douăzeci de milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. După trezire o lume întreagă era profet. Saltul în viitor era pedeapsă sau dar? Oamenii mai reuşesc să trăiască viaţa de zi cu zi normal, sau, după caz, încearcă să ajungă sau să fugă de acel viitor?

Dorinţa mea nu e de a vă povesti un film, ci doar de a vă spune că merită văzut, după părerea mea. Iar jocul cu propria viziune asupra vieţii la care vrând nevrând te-ndeamnă, merită jucat şi el.

Flash forward e numele serialului iar mai jos puteţi arunca o privire nu în viitor, ci doar peste trailerul lui.

The end of choice

2009-12-20T00:18:00.003+02:00

Cum zilele trec în galop şi mă aruncă direct în braţele sărbătorilor, m-am gândit că măcar la spartul târgului ar fi drăguţ să-mi croşetez niscaiva planuri. Nu de alta, dar tot la spartul târgului am aflat că voi beneficia şi eu de câteva zile libere. Iar cum pe praful ăsta băieţii isteţi aleg să nu mai spargă banii rupându-se in figuri peste graniţe, am zis să mă bag şi eu în gaşca tocmai pomenită şi să mă orientez "agroturistic". Oare o fi o idee bună? Primesc sfaturi..

Când soarele refuză să ne vadă

2009-12-19T14:50:00.002+02:00

Noapte

2009-12-19T00:55:00.004+02:00

O voce din spate mă întreabă:

- Se va vedea ceva?

- Păi, am zis că doar peste două zile ne întoarcem acasă...

Plimbarea de dimineaţă

2009-12-18T21:04:00.003+02:00

Trei cărări

2009-12-17T11:27:00.004+02:00

Se spune că erau trei prieteni care îşi doreau să urce un munte pentru că în vârful lui trăia un bătrân plin de inţelepciune pe care îşi doreau să-l cunoască.

La un moment dat au ajuns la o răscruce, şi fiecare a continuat să-şi aleagă drumul după cum îl îndemna sufletul.

Primul a ales o cărare abruptă, ce urca drept către vârf. Nu-i păsa de pericole, dorea să ajungă la bătrânul din vârful muntelui cât mai repede.

A doua cale nu era chiar atât de abruptă, dar străbătea un canion îngust şi accidentat, străbătut de vânturi puternice.

Al treilea a ales o cărare mai lungă, care ocolea muntele şerpuind în pante line.

După 7 zile, cel care urcase pe calea cea abruptă a ajuns în vârf extenuat, plin de răni sângerânde. Plin de nerăbdare, s-a aşezat să-şi aştepte prietenii.

După 7 săptămâni, ameţit de vânturile puternice care i se împotriviseră, ajunse şi al doilea. Se aşeză în tăcere lângă cel dintâi, aşteptând.

După 7 luni sosi şi cel de al treilea, cu faţa strălucindu-i de fericire, semn al unei profunde stări de linişte şi mulţumire interioară.

Cei doi erau furioşi pentru că drumul lor a fost greu şi au avut mult de aşteptat, în timp ce drumul lui a fost o adevărată plăcere. Aşa că l-au intrebat pe bătrânul înţelept care a ales cel mai bine.

-Ce ai învăţat tu? îl întrebă pe primul.
-Că viaţa este grea şi plină de pericole şi greutăţi, că este plină de suferinţă şi adeseori ceea ce întâlnesc în cale îmi poate provoca răni, că pentru fiecare pas înainte trebuie să duc o luptă încrâncenată care mă sleieşte de puteri. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

-Da, ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl întrebă pe al doilea.
-Că în viaţă multe lucruri mă pot abate din cale, că uneori pot să pierd drumul, ajungând cu totul altundeva decât doresc… dar dacă nu îmi pierd încrederea, reuşesc până la urmă. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

-Da, ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl intrebă pe ultimul.
-Că mă pot bucura de fiecare pas pe care îl fac dacă aleg să am răbdare, că dacă privesc cu înţelegere viaţa nu este o povară grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie să iau parte, că iubirea care mă înconjoară din toate părţile îmi poate lumina sufletul dacă îi dau voie să pătrundă acolo. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

-Da, ai ales bine…

Uimiţi de răspunsurile bătrânului, cei trei prieteni au căzut pe gânduri. Şi au înţeles, în sfârşit, că la orice răscruce pot alege… iar viaţa fiecăruia este rezultatul alegerilor făcute de-a lungul ei.

P.S. Am citit un "post" al unei fete (http://denisasoare.blogspot.com/2009/12/vremea-lui-cupidon.html) şi mi s-a părut simpatic; la fel şi comentariile :)

Lady Gaga - Again again
Asculta mai multe audio Muzica

Iarna din suflet

2009-12-16T13:12:00.004+02:00

Fulgii care mi se topesc pe faţă mă proiectează în trecut şi eu nu vreau. Încerc să mă ţin de ceva şi n-am de ce mă ţine, mă simt târât cu forţa în vremuri ce-au trecut iar eu vreau doar să fiu aici, plimbându-mi paşii prin zăpadă. Gândurile nu mă ascultă şi se-nmulţesc ameţitor, îmi urlă în cap în timp ce mă zbat să le alung de acolo, iar ele se sparg în mii, milioane de ţăndări care-mi rănesc prezentul. La dracu, ce-i aia prezent, trecut? Trecut nici nu există, e doar un fel de ecuaţie care să determine un sfârşit de drum, dar în realitate trecutul e prezent, prin gândurile care-l fac palpabil, prin ceea ce suntem ca rezultantă a oricărui gest făcut, a oricărui cuvânt rostit sau nespus vreodată... Mă uit cum ninge şi tristeţea mă gâtuie cu fiecare fulg care se transformă în apă după ce-mi atinge faţa iar apoi se usucă ca şi lacrimile de peste ani. Am alergat fericit în stradă ca să întâmpin iarna şi-acum mă-ntorc în casă cu capul plecat..

Bârfă sau sex ?

2009-12-15T11:10:00.007+02:00

Dacă nu de mult vă povesteam despre curiozităţi în ale sexului, mă simt dator să dau o şansă şi celor care au probleme cu practicarea sportului ăstuia. Drept pentru care ciuliţi pavilioanele şi scrieţi pe hard.

Neşte băieţi dăştepţi de pe la Anglia, au decretat: Bârfa e la fel de sănătoasă ca sexul ! Uite aşa !

Zice băieţii ăştia că o "partidă" de bârfă îţi face viaţa mai frumoasă, ba mai mult, mai zice ei că studiul lor a demonstrat că taclalele şi bârfa au ca rezultat o viaţă mai fericită şi un psihic mai echilibrat... Ie-te mă...
Şi staţi că treaba nu-i chiar de lăsat în derizoriu, că jmecherii ăştia de englezoi şi-au tras în gaşcă şi niscaiva psihologi ca să ne explice mai uşor cam cum stă treaba: "Prietenii (că cică de bârfit se bârfeşte doar cu frenzii; se vede că nu-s de pe la noi - n.a.)ne fac să ne simţim bine, iar asta duce la eliberarea de substanţe endorfine care sunt nucleul fericirii naturale. Singura situaţie în care se mai produce această reacţie chimică de o asemnea intensitate este atunci când facem sex. În concluzie, sexul şi bârfa au acelaşi efect asupra organismului unei femei şi nu ar mai trebui să fie inclus pe lista lucrurilor care nu trebuie făcute."

Uitasem să vă zic că băieţii ăştia dăştepţi au făcut determinările astea de mare acurateţe şi precizie referindu-se exclusiv la femei: "76% dintre femeile chestionate au declarat că se simt mult mai vesele dupa ce-şi împărtăşesc probelemele prietenelor celor mai bune, iar 73% că se simt mult mai bine şi mai relaxate după ce se pun la curent cu bârfele de ultimă oră, scrie femalefirst.co.uk. 55% dintre femeile chestionate au recunoscut că ar avea încredere în cea mai bună prietenă să le aranjeze o întâlnire cu un necunoscut..."

Acum... băieţii ăştia or fi ei şcoliţi, calmi şi fumători de pipă, dar au zis-o pe asta mare şi i-au atribuit calităţile unei axiome, fără să se obosescă să vadă cam cum stă treaba şi pe la Românica. Că dacă ar fi purces măcar efemer pe minunatele plaiuri, se prindeau că pe-aici poporu-i mai jmecher ca prin alte părţi: pe aici bârfeşte tot vulgul, de-o fi bărbat ori purtătoare de fustă, cu prieteni sau cu cine s-o nimeri, aşa, just for fun, iar fetele din zonă se descurcă de minune şi fără încrederea în prietenele lor cele mai bune...

Dar ca să n-o lungesc prea mult cu vorba pe ziua de azi, nu informaţiile de mare angajament date de compatrioţii lui Sherlock Holmes m-au îmbiat să pictez frumoasele rânduri, ci o întrebare pe care mi-am pus-o stând strâmb şi încercând să gândesc drept: oare blazaţii ăştia cum îşi aleg "obiectele" de studiu? Stau ei aşa în faţa şemineului, adunaţi în grupuri de număr variabil, pufăind cu graţie în faţa unui pahar cu coniac şi spunându-şi: Mmm... Oare ce influenţă să aibă zborul unei buburuze la mai puţin de 17 centimetri de genunchiul drept al unui sculer-matriţer asupra psihicului, a liniştii lui interiaore?
Mă dau bătut, cercetătorii ăştia abili sunt mult mai dăştepţi ca mine, aşa că unde nu mă ştiu nu ma bag. Dar întrebări retorice ca să nu-mi amorţească creieraşul, încă-mi mai pun...

Concluzia nici nu e dificil de tras: fetelor, dacă n-aveţi cu cine, sunaţi o prietenă şi v-aţi scos !

Şi sărind de la una la alta în amintirea vremurilor când eram campion la şotron, vă impărtăşesc una din melodiile pe care am făcut vocalize în peregrinările mele din ultimul timp. Nu de alta, dar dacă tot vă povesteam cândva ce zic astrele despre scorpioni, ţin să fac o completare, esenţială cel puţin pentru scorpionul de mine: dacă la muzică nu ne potrivim... nu ne potrivim! Iar dacă-s mulţi ca mine, veţi rămâne cu prietenele voastre.. :)

De pe site-uri adunate şi-napoi pe site postate

2009-12-08T15:42:00.002+02:00

20 de curiozitati despre sex

1. Zilnic, 400 de milioane de oameni de pe tot mapamondul fac sex, adica o persoana din 17. Mai mult, chiar acum in timp ce citesti acest articol, aproximativ 2000 de cupluri sunt implicate intr-un act sexual.

2. Primele prezervative erau confectionate din intestine de animale sau din panza. In China secolului al XV-lea, prezervativele se produceau din intestine de miel sau din hartie uleioasa de matase, in timp ce in Japonia, erau realizate din carapacea broastelor testoase sau din cornuri de animale. Dupa secolul al XVI-lea, prezervativele erau cel mai adesea confectionate din panza imbibata intr-o solutie chimica si erau uscate inainte de folosire. Materialul era taiat astfel incat sa acopere doar partea de sus a penisului si era legat cu o funda pentru a nu se deplasa.

3. In India e mai ieftin sa faci sex cu o prostituata decat sa cumperi un prezervativ!

4. Barbatii se gandesc la sex, in medie, o data la 7 secunde.

5. In Indonezia, masturbarea se pedepseste cu… decapitarea!.

6. Cei mai tineri parinti din lume traiau in China si aveau doar 8 si, respectiv, 9 ani.

7. Oamenii, delfinii si maimutele bonobo (inrudite cu cimpanzeii) sunt singurele specii din lume care fac sex de placere!

8. 85% dintre barbatii care mor de atacuri de inima in timpul unui act sexual, au fost prinsi inselandu-si sotiile.

9. 25% dintre femei cred ca banii fac un barbat mai sexy.

10. O persoana obisnuita isi petrece, intre 20 si 70 de ani, aproximativ 600 de ore facand sex.

11. Doar 1% dintre adulti nu sunt interesati de sex si nu au fost nicodata atrasi fizic de cineva. Pe de alta parte, un procent cuprins intre 3 si 6% dintre adulti manifesta diferite forme de dependenta sexuala.

12. Hetero, gay sau flexibil? Studii recente au aratat ca femeile ar fi bisexuale prin natura lor si cu cat sunt mai excitate, cu atat isi doresc mai mult parteneri de ambele sexe. Intr-un alt studiu, femeile - fie ca se declarau hetero sau lesbiene - erau excitate in aceeasi masura de filme erotice, de barbati si femei. In opozitie, barbatii hetero se simteau excitati numai de femei, in timp ce barbatii gay, doar de barbati.

13. Sexul este cel mai sigur tranchilizant de pe planeta. Este de 10 ori mai eficient decat valiumul..

14. Fumatul dubleaza sansele unui barbat de a suferi de o disfunctie erectila.

15. In anii de inceput ai medicinei, doctorii tratau femeile care sufereau de isterie inducandu-le orgasme - serviciu era poreclit pe atunci “masaj medical”. Incepand cu anul 1930, aceasta tratament a fost abandonat in favoarea psihoterapiei.

16. De ce fac oamenii sex? Un grup de cercetatori americani au realizat un catalog cu toate motivele pentru care fiintele umane fac sex si au gasit nu mai putin de 237 de temeiuri distincte. Printre cele mai frecvente 10 motive, barbatii si femeile aveau 8 in comun. Singura exceptie notabila a fost “mi-am dat seama ca il/o iubesc”. Acest motiv a ocupat locul 9 in topul femeilor si doar locul 17 in clasamentul barbatilor.

17. Sexul regulat - cel putin o data pe saptamana - poate contribui la dezvoltarea fertilitatii la femei pentru ca reguleaza hormonii si tiparele menstruale.

18. Transpiratia masculina contine androstadienona – o substanta care declanseaza excitatia la femei. Compusul a fost utilizat si ca ingredient in parfumurile barbatesti.

19. 30% dintre femeile de pe 80 de ani mai au relatii sexuale cu partenerii lor.

20. Sarutul frantuzesc este o rarirate in lumea vie. In afara de oameni,doar o specie de papagali il mai foloseste ca preludiu pentru imperechere. Dupa ce pasarile isi deschid ciocurile si isi ating limbile, masculii isi scuipa pranzul pe pieptul femelei.

De la horoscop citire

2009-12-07T01:19:00.000+02:00

Doamne, ce plictiseală. Nu de mult m-am trezit și m-am apucat să "frunzăresc" internetul de ceva noutăți. Alegeri, bla bla bla, rezultate exit-poll, alegeri, câștigător... Ho bre, că mă doare inteligența de la atâtea știri pe tema asta..

Ha ha ha.. Un baner imi face cu ochiul și-mi zic că a trecut ceva vreme de când nu mi-au mai povestit astrele ce va fi cu mine. Cu 2009 fiind total lămurit, nu am ceva mai bun de făcut decât să sper că 2010 nu-i va semăna, nu de alta dar...

Tinerii ăștia de la eastrolog mă fac să zâmbesc; cică nu va fi chiar o catastrofă ca anul ce se încheie. În afara faptului că s-ar putea să o dau rău în bară cu sănătatea, cică e de bine. Ba mai mult, zic ei că am eu ceva scheme în program și fentez și problemele de sănătate.
Dar cel mai fain pe pagina cititorilor în astre e caracterizarea unora de ăști ca mine. Și n-am cum să mă abțin să nu v-o fac cunoscută și vouă, că ar putea fi folositoare: să vă țineți departe de ei că, cică, mușcă :)

"Barbatul Scorpion poate fi recunoscut dupa privirea sa fixa, patrunzatoare, misterioasa si fascinanta, o privire care ar putea hipnotiza si serpii. El adopta stilul enigmatic atunci când nu este perfect stapân pe situatie, când înca tatoneaza terenul.

Barbatul Scorpion are o inteligenta penetranta, care merge dincolo de aparente, si o exceptionala intuitie, care îl face sa ghiceasca intentiile ascunse ale interlocutorului. Este extrem de tenace, iar daca si-a pus ceva în minte, va uza de orice mijloace pentru a-si atinge telul. Privind atent, vei descoperi însa ca straduintele sale de a reusi nu vizeaza puterea sau banii, ci sunt nascute, de fapt, dintr-un fel de întrecere cu sine însusi, din dorinta lui de autodepasire.

Barbatul Scorpion poarta aproape întotdeauna în suflet o rana de un fel sau altul, o problema emotionala sau sexuala, un conflict sau o frustrare greu de rezolvat. Dispune de o profunda sensibilitate si de un "feeling" iesit din comun, iar curentii emotionali dinauntrul ori din jurul sau îl afecteaza cu usurinta. Este lesne de ranit, susceptibil în ceea ce priveste sentimentele celorlalti, adesea singuratic si motivat de o nevoie aproape vorace de a avea o viata relationala. Barbatul Scorpion cauta însa o uniune profunda, indestructibila. Din acest motiv, este foarte atent cui îi permite sa patrunda în câmpul sau psihic.

Mânat de sexualitatea sa puternica, de libidoul sau de exceptie, barbatul Scorpion va avea probabil multe experiente amoroase. Vai, însa, de femeia care nu reuseste sa se ridice la standardele exigentelor sale, care nu-i poate câstiga respectul, pentru ca el va avea tendinta de a o tortura psihic, de a o chinui prin accese de ura si pasiune, crize de gelozie sau jocuri subtile "de-a victima si calaul". Barbatul Scorpion cauta femeia initiatoare, sublima, care sa-l ajute sa atinga divinitatea, ca în practicile tantrice de cea mai pura sorginte.

Doar femeia alcatuita din acelasi aluat ca si el, sau cea care îi va fi inteles perfect mecanismele interioare, va fi suficient de bine înarmata pentru a rezista alaturi de el."

Hmm, păcat că nu ninge. Mi-ar fi plăcut să-mi târăsc pașii prin zăpadă. Ce iarnă o fi și asta? Apropos, la mulți ani de Moș Nicolae; sper că ați fost cuminți și ați primit ce vă doreați. Eu mă duc să mai ascult orașul noaptea, voi ați face bine să vă culcați... Și-am încălecat pe-o șea și v-am spus povestea așa.. Noapte buna copii :)

Lehamite

2009-12-06T12:54:00.002+02:00

Mi-e lehamite de perioada asta plină de abureli în care toată lumea promite orice doar ca să ajungă la cașcaval, fără vreo urmă de mustrare de conștiință că toate promisiunile astea sunt doar minciuni sfruntate menite să servească unui scop. Mi-e lehamite de micinoși și de cei care promit fără să-și țină promisiunile. Noroc că azi, într-un fel sau altul, se va termina.

M-am născut dintr-o speranță a mamei că va avea o fetiță. Mai avea un băiat și își dorea mult o fată, dar am apărut eu.. Mă întreb dacă toate dezamăgirile de care am avut parte în viață sunt un soi de pay back.. Pentru dezamăgirea mamei..

Am avut eu o ideea fixă de la un moment dat în care am început să pricep ceva mai mult din ce înseamnă să faci, pentru un timp, umbră pământului, și anume să spun ce mi-e prin suflet și prin minte, fără să mint. Și mi-am mai zis că nici promisiuni n-oi face știind că n-am să le respect. Cu riscul de a supăra pe cei din jur, cu riscul de-a nu fi pe placul lor, cu riscul de a pierde de multe ori. Am mai avut și nebunia de a cere același lucru celor ce mi-au fost aproape..

Am revăzut aseară Nașul; o lecție de viață sau mai bine spus de supraviețuire. Supraviețuire prin reguli simple: pedepsește trădarea și minți dacă foloseste scopului. Frumos film, triste concepte..

Îmi închid ochii și fac un exercițiu de imaginație în care încerc a-mi contura viața ducând de nas pe unii și pe alții. Mi-e clar că aș fi avut de câștigat pe toate planurile: social, personal, în afaceri, la servici. Doar că ar fi trebuit să mă obișnuiesc cu o constantă senzație de greață...

Nu de mult o prietenă îmi spunea: "Oferă-ți un timp doar ție și încearcă să iei decizii pe care nu le vei regreta. Dar indiferent ce vei face, am o rugăminte: nu strica relația ta cu tine; e cea mai importantă!"

Așa că, indiferent cât aș putea să câștig, am să fiu catâr ca și până acum, și am să-mi păstrez fixurile. Nu de alta dar nu ar fi un schimb pe care să-l apreciez: eu contra beneficiilor din abureală. Și nu-i așa?: nu există o altă soartă, decât cea pe care ne-o facem singuri.

Hai, să fiți iubiți!

Talentul manipulării

2009-12-04T00:28:00.008+02:00

Fiecare dintre noi s-a întrebat măcar o dată în viață cum de am cheltuit atât de mulți bani pe cine știe ce prostie cumpărată, cum de am acționat într-un anumit fel atunci când am fi vrut să facem altfel, sau, ca să fiu mai concis, ne-am întrebat cum de ceva sau cineva a reușit să ne seteze mintea pentru a avea un comportament în neconcordanță cu dorințele noastre.
Ar putea părea complicat, dar în fapt nu e chiar așa. Lucrurile se rezumă la știința unora dintre noi de folosire cu grație a tehnicilor de manipulare, iar de cealaltă parte, la incapacitatea noastră într-un anumit moment de a realiza că suntem manipulați.
Nu e nici un secret că tehnici de felul ăsta s-au folosit de când lumea și pământul, într-o primă fază empiric, ca mai apoi să ajungă la rang de artă. Ei, și dacă-i artă, începe să-mi stârnească interesul...

Pe vremea naziștilor, de exemplu, se foloseau la greu imaginile subliminale, introduse atât în filmele de propagandă cât și în cele ce se doreau a fi artistice, rezultatul fiind, normal, același: crearea unei convingeri în mintea privitorului, convingere de multe ori la polul opus al gandirii de până atunci a persoanei respective. La modul de abordare mai dură există și tehnici strict manipulatoare ca hipnoza și programarea neuro-lingvistică care permit ocolirea comportamentului rațional al unui individ, pentru a accede direct la comportamentul inconștient al acestuia…

De unde mi-a venit să scriu despre așa ceva? De la confruntarea de aseară dintre cei doi conaționali doritori să câștige alegerile din 6 decembrie. Dacă aș fi vrut ca să îi ascult pur și simplu, mai mult ca sigur că senzația de deja-vu m-ar fi lovit în mai puțin de 5 minute...Și poate că nici nu m-aș fi întrebat de ce unul dintre ei vrea să facă atâtea lucruri mărețe de-acum încolo când a avut atâta timp să le facă până acum, și nici de ce celălalt, care la rândul lui a jucat în același teren al puterii, crede că potența într-ale înfaptuirilor stă în numele de președinte...

Recunosc că am privit ca la un spectacol de iluzionism dorindu-mi să văd un show al manipulării făcute cu talent. Că doar ideea ce stă la baza unor alegeri e extrem de simplă: să-i faci pe oamenii cu ștampila în mână să creadă că lupta pe care o duci tu e și lupta lor... Aproape că-i nostim. Că doar 20 de ani de exemplificări la ce o fi buni?

Clar mi-e în ziua de azi că show-ul nu a fost show iar talentul s-a ascuns într-atât de bine încât mie mi-a fost imposibil să-l reperez. Am aflat încă o dată cât de bine ne va fi și sunt sigur că voi mai afla o dată-n plus la următoarele alegeri după astea... Am aflat și că oriunde te-ai plimba prin țara asta nu merită să investești în aparate de filmat sau fotografiat că oricum sunt binevoitori care iti vor oferi o poza să ai amintirea vie a locurilor prin care-ai trecut, și-am mai învățat cum se jură cu mâna pe Biblie...
Mai bine nu aș fi învățat...

20

2009-12-02T22:44:00.006+02:00

1989 - 2009... Nici mai mult, nici mai puțin; fix 20 de ani au trecut de la revoluție.
Țin minte ca ieri cum mă uitam la televizor și nu-mi venea a crede că se întâmplă, nu-mi venea a crede că românii au reușit să-și ridice capul din pământ și să-și zbiere dorințele...

20 de ani în care mi-am făcut planuri, și vise, 20 de ani în care s-au dărâmat... și visele, și planurile...

La finele săptămânii cei care mai au puterea să creadă că ceva se va schimba, vor mai făptui o dată-n plus exercițiul democratic al votului.
În imagini puține, nu cu mult peste trei minute, se poate face o scurta rememorare a anilor ce au trecut, a oamenilor care ne-au "cârmuit"...

Tu ce faci duminică?

Auuuuu...............

2009-12-02T00:55:00.003+02:00

Mă uit în jur, și asta nu e o glumă imbecilă, și vad prea mult roșu pentru cât aș vrea... E sânge, al meu, care a țâșnit ca în filmele alea proaste la care refuz să mă uit, după ce în tâmpenia mea am încercat să desfac o conservă de pește cu un cuțit prea tăios... Fuck, fuck, fuck... De ce scriu? Ca să-mi mut mintea de-acolo! E clar că nu e o idioțenie faptul că al nostru creier nu are chef să proceseze două dureri în același timp. Dar, oricât de curios aș putea să par, credeți-mă că nu am vrut să văd cum îmi arată oasele pe sub piele... Auuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!!!!!!!!!!

N-aduce anu'...

2009-12-01T21:32:00.005+02:00

Da, da, nu vreau să plictisesc pe nimeni cu știința mea în ale proverbelor... Ați citit titlul și v-ați edificat!
Dar hai să încep cu începutul. Debutul ăstei zile în afara faptului că m-a făcut să mă întreb ce a fost în mintea mea când mi-am ales formidabilul job în care prestez, nu dădea nici un semn că-mi va aduce ceva nou în viață. Și totuși...

Am făcut ochi cu greu, și, probabil cu o față lipsită de gânduri, mi-am căscat ochii înspre telefonul care-și urla alarma... Mare lucru nu am înțeles în primele secunde, dar apoi mi-am adus aminte că e ziua lu' națiunea și eu am fost desemnat să aduc prin eter ceva din minunatele manifestări dintr-un anumit colț de țara... Am țâșnit cu viteza melcului spre duș iar apoi cu cheful câinelui de a linge sare am urcat în mașină... nu chiar după ce am ieșit de la duș...

Cât de frumos au ba a fost pe la Alba Iulia, dacă erați așa de curioși ar fi ajuns să vă deschideți televizoarele, iar eu nu am nici un chef să vă spun chestii care le-ar putea afla oricine. Spuneți-mi cum vreți, cu condiția să nu mă înjurați pe blog că renunț brusc la prietenia ce nu ne leagă...

S-a făcut relativ târziu când am ajuns din nou acasă, mi-am turnat un whisky nașpa ca să închin pentru ziua nației (nașpa fiindcă nu aveam unul mai bun, nu fiindcă nu merita evenimentul), mai frec mâța mițel în stilu-mi caracteristic când sună telefonul. Mi-a atras atenția, nu de alta dar la cât de sociabil sunt și luând în considerare și alte chestii recente, e lucru rar... Unknown number... În gândul meu mi-am spus "Ia mai date-n...", dar curiozitatea m-a împins să răspund... Nu era legătura proastă, doar că jmecherul de la capătul celălalt de linie avea un glas de mi-am zis că o viată a servit la micul dejun numai scaieți...Și mârâie ceva în engleză, ba nu, în americană, de baltă, de lac, de ocean sau de ce o vrea el să fie, mai mult un esperanto pentru urechile mele gingașe... Noroc că și eu am invațat limbi străine când eram la pescuit, adică pe baltă, și cred că ceva am priceput din ce încerca să exprime. Partea cu "La mulți ani!" am prins-o din prima, dar de ce mușchii mei îmi zice asta, mi-a luat ceva clipe de frecuș al neuronilor, și mi-a ieșit: cică pentru ziua noastră, a românilor... Îi zic că merci, gândindu-mă la toate radiourile care au în program glume de mare rahat și la toți prietenii mei care și-ar dori să mi-o tragă azi, dar jur că nu mi-a ieșit nimic. Îmi zic că-l las pe ăla să abereze cât vrea, să-și facă numărul, și m-oi prinde eu într-un final...

Buei, știți care-i șmenu? Eu nu m-am prins, el a zis cuvinte care m-au pus pe gânduri, și nici mai mult nici mai puțin mi-a propus un job, ca să mă exprim la fel ca el, undeva la dracu'n praznic pe harta lumii ăsteia, și totul doar fiindcă ce am făcut eu după ce m-am trezit în dimineața asta a ajuns în fața ochilor lui... Mi-a dat date de contact, tot ce mișcă, ca să mă conving că nu e o glumă proastă. Mi-a dat si-un dead-line...

Dar, ca să fiu și eu ca o reclamă de acum câțiva ani de la MTV, am sa vă spun că postul ăsta l-am scris doar pentru a mă lăuda că am început să scriu o carte... Despre ce? Vă spun în cazul în care o și duc la capăt! Până atunci, luați de aici o melodie care mă face să mă gandesc serios la oferta mâncătorului de scaieți; așa-mi închipui eu că se cântă pe-acolo...

By the way, La mulți ani!!! compatrioții mei de azi! E 1 Decembrie!

JULIO IGLESIAS - Ella
Asculta mai multe audio Muzica

Vrei să ştii când vei muri?

2009-11-28T17:11:00.005+02:00

Stăteam și eu liniștit și îmi sorbeam cafeaua de dis-de-la-amiază într-o cârciumă ce m-ar putea desemna drept clientul anului, când apare un coleg de breaslă și se așează maiestos la masă. Nu i-a luat mult până m-a pus în temă cu politica externă, aia internă, alegeri, lovituri sub centură și atât de prea multe altele... Normal, presărate de cimilituri de genul "Ce nu domini te domină" sau "În viață ai două șanse: să fii într-o echipă sau să faci parte din turmă" ...
Când a plecat mă simțeam atât de în urmă la capitolul viața de azi și problemele ce o sufocă, încat am pus mâna pe telefon și m-am teleportat de urgență în lumea internetului, mai precis în zona de news. Așa m-am prins și eu că 9 tări din UE au ieșit cu succes din criză, normal, nu și a noastră țară, că a fost nasol că două pițipoance de pe la Holiud au apărut imbrăcate la fel la o reuniune de fițe, și câte și mai câte altele. Că m-am simțit mult mai cult, înalt, frumos și bogat e una, dar un baner de pe un site m-a făcut să cred că pot fi un vizionar în ale vieții mele, sau mai exact în ale finalului ei. Și cum uneori sunt o curioasă mică, am dat repede click pe banerul ce mă-ntreba de vreau să știu data exactă a morții mele... Nu c-aș avea idei întunecate, dar mă-nțelegeți, în o atare zi se spune că aduce noroc dacă esti frumos îmbrăcat, parfumat, frezat, bărbierit, ce mai, ca la o întâlnire memorabilă...

Cu viteză se deschide pagina cu pricina și mă simt stimulat de salutul, întrebarea și îndemnul bine țintite: "Bine ai venit! Vrei să ştii când vei muri? Verifăcă cât timp mai ai?" Am îndrăznit să scriu exact cum apare pe site, cu cuvinte pictate aiurea și semne de întrebare puse de-a-n boulea, ca nu cumva să alterez conceptul original...
Treizeci de întrebări de mare angajament, bag răspunsurile cu maximă atenție ca nu cumva să greșească megaștiutorul câteva minute în minus la minunata mea viață, ajung la ultima curiozitate manifestată de secretara lui tanti cu coasa, răspund, și, și, și... Mă desumflu! Păi asta-i discriminare! Adică... un băiat simplu ca mine, fără bani și fără celular nu are dreptul să știe când dă colțul? Se pare că nu! Cică dacă sunt într-atât de pretențios încât să aștept și un răspuns după ce mi-am pierdut timpul răspunzând la toate stupiditățile, trebuie să bag 6 eurași în contul mătușii cu secera, că altfel rămân la fel de neinstruit în problemă... Ideea e că m-a cam pălit criza în freză și oricum n-am văzut atâția bani la un loc în viața mea, așa că mai am ceva răbdare, că un lucru e sigur: cândva am să aflu și data exactă, doar că nu am să am cum să v-o comunic și vouă... :)

Voi, cei mai bogați și mai curioși ca mine, tastați și... mai vedeți voi: http://longevitycal.com. Baftă!

..fără nici un cuvânt

2009-11-28T11:21:00.001+02:00

De prânz

2009-11-27T11:10:00.003+02:00

Dacă ni s-ar cere să dăm un verdict fără să stăm prea mult pe gânduri asupra ordinii naturale dintre răspuns și întrebare, mulți, foarte mulți dintre noi cred că am zice răspicat: normal, prima e întrebarea după care vine răspunsul ! Și nici măcar nu am greși flagrant. Doar că de multe ori primim răspunsuri fără a pune vreo întrebare. Iar în cazul meu, când se întâmplă asta, răspunsul îmi generează întrebarea care la rândul ei dă naștere la un răspuns, de data asta, al meu. Seamănă cele două? Care e mai bun din ele, mai apropiat de adevăr?

Yep, puteți să-i spuneți filozofia de vineri înspre prânz... Hai, să aveți un week-end așa cum sperați voi să fie.

Îmi pare sau nu rău ?

2009-11-26T10:31:00.004+02:00

Cu ceva timp în urmă o dragă prietenă de-a mea îmi indica două filme care ar merita să fie văzute: Inglourious Basterds și My Sister's Keeper. Îmi vine să zâmbesc când mă gândesc că în peregrinările noastre prin cinematografele din București, filmele la care am fost împreună au fost unul mai prost ca altul... Asta neavând nici o legătură cu faptul că, în mare parte, avem gusturi asemănătoare în materie de arte vizuale.

Quentin Tarantino cu ușoara lui nebunie specifică a reușit încă o dată să mă țină în fața unui ecran mai bine de două ore și jumătate fără să am nici un regret că am fost acolo. Stați liniștiți, nu am nici cea mai mică dorință de a mă erija în vreun critic de film, dar colonelul Hans Landa face spectacol, iar ca tipologie umană, e demn de studiat.
Dar nu despre ticăloșii lipsiți de glorie mă simt atras să scriu. Oricum n-am de gând să scriu prea mult și totuși...

Încă mă întreb dacă mă bucur că am văzut My Sister's Keeper sau aș fi preferat să nu știu de el... Nick Cassavetes, același regizor care a făcut și The notebook - un film pe care l-aș revedea oricând - s-a implicat și mai mult în această ultimă peliculă a lui, fiind și unul dintre scenariști. E un film al deciziilor, greșite sau bune, depinde din ce parte vrei să le privești, e o lecție dură, e o poveste greu de digerat, sau cel puțin, greu digerabilă pentru mine. Faptul că m-a făcut să-mi curgă lacrimile într-un moment în care am crezut că lacrimile mi-au secat, nu m-a ajutat de loc. Încă mă intreb ce aș fi preferat: să știu sau nu de el? Dar ca multe din întrebările ce-mi bântuie mintea, azi e tardiv...

Nu vă dau nici un sfat. Dacă vreți să-l vedeți au ba, e decizia voastră! Să auzim doar de bine..

Eram mai simpatic în zori...

2009-11-24T15:27:00.006+02:00

De-ar fi să mă iau după tot ce se vrea presă, indiferent de care e ea: scrisă, vorbită, văzută, binară și care cum i-o mai place să le numească, există două probleme existențiale ce zguduie societatea românească: turul doi și revelionul !
Hai bre, mă leși?
Turul doi va aduce fix ce-au adus toate tururile la un loc sau luate în parte de vreo 20 de ani încoace, că doar n-o fi ăsta mai cu moț și pe principiul "ľa vremuri noi, tot noi", continuarea va fi aceeași, adică dezvoltarea conceptului democratic conform căruia "unii sunt mai egali ca alții"!
Cât despre revelion... nici nu știu ce să zic... Fiind o țara plină până la refuz de oameni cu mari virtuți, se pare că nu vrem să încălcăm o lege fundamentală a traiului pe aceste meleaguri potrivit căreia când țara arde pe noi ne doare-n bască (că doar n-om fi cu toții babe ca să ne pieptănăm)!
Stați blânzi și nu-mi săriți la beregată, nu de alta dar s-au înscris alții înainte, că nu-i dorința mea să dau cu pietre în ceea ce înseamnă publicitate, că m-aș duce și eu la vale o dată cu ea, dar prea mi s-au ros urechile și inroșit ochii de câte ori am auzit ori văzut slogane și imbolduri unele mai imbecile ca altele. Iar alții, băieți aparte, au prins de veste că există întrebări retorice, drept pentru care le și folosesc...
... scuzați-mă, îmi cer iertare că m-am oprit o clipă din scris, dar m-a pălit emoția și îmi ștergeam o lacrimă... Bleah !...

Băi întrebăcioșilor, împingătorilor de la spate, binevoitorilor, ofertanților sau cum vor mușchii voștri să vă mai spun, pe mine m-ați pierdut cu textele slabe și de convins sunteți pe cale, pe cale să nu reușiți vreodată. Noroc că-s unu' și nu vreun soi de eșantion reprezentativ, că atunci chiar ați fi mușcat-o rău...
Recunosc spășit, îmi place și mie să fac parte din gașca celor cărora li se fâlfâie de ce se întamplă în jur, și economic ori ba, calculat sau nu, dacă mi-o tuna să ma car la schimbarea anului ăsta cu următorul la fel de doi lei la enșpe mii de kilometri pe vreo plajă insorită, fix aia am să fac. Iar dacă m-o lovi dorința să îngheț cu schiurile în picioare pe vreo pârtie părăsită, iată că v-ați prins: acolo am să fiu. Și dacă lenea îmi va dicta să stau acasă, acasă va scrie pe fruntea mea. Dar jur că nu mă iau după nici una din ofertele extraordinare sau lozincile promovate de "dumneavoastră" cu atâta sârg. De ce? Fiindcă m-ați plictisit!

Cât despre voi cei ce vă pierdeți timpul cu rândurile mele, dacă aveți chef spuneți-mi cum arată planurile voastre, poate îmi dați o idee...

Pe cai, vitejii mei :)

2009-11-23T12:19:00.003+02:00

Un mai tânăr prieten de-al meu mi-a zis nu de puține ori că pentru el fiecare dimineață e un soi de pregătire de luptă, luptă care începe odată cu ieșirea pe ușă.
Mi-a plăcut tot timpul ideea, la fel cum îmi place că a început o nouă săptămână. Cu prea mulți kilometri de parcurs, cu destui oameni care nu-mi zic nimic de întâlnit, cu draci și nervi dar... e o nouă săptămână!
Probleme de rahat există în permanență așa că alea nici nu mai merită multă atenție, dar ca-n orice, există amănunte, iar ele fac diferența.
Acum îmi cer scuze dacă par a vorbi codificat, dar eu mă ințeleg așa de bine... ceea ce vă urez și vouă! Ha ha ha... Nu să mă înțelegeți pe mine; doar pe voi!
Hai, să avem cu toții o săptamână debordantă în genialitatea ei ! :)

Doar o piesa

2009-11-21T13:16:00.000+02:00

Atinge-mă !

2009-11-18T22:28:00.004+02:00

Mă-ntreb la ce îmi folosește blogul ăsta și-mi spun că e un fel de comunicare unilaterală, ca să nu mă apuce vorbitul de unul singur și să mă adune ceva băieți de pe stradă c-o ofertă generoasă de cazare fără plată într-un așezământ în care la cămăși mânecile sunt ceva mai lungi... Acum să nu trageți pripit concluzia că mă ucide dorul de a povesti de dragul poveștilor, că ați da-o cu oiștea în gard. Dar cum mă doare mintea de cât se zbate săraca să găsească soluția unei minime normalități în viața mea, soluția la un strop de liniște, îmi vine să îmi mai mișc degetele pe taste, din când în când, fără pretenția de a emite judecăți de valoare. Și la urma urmei, îmi scriu mie, și-apoi cu mirare citesc cele scrise când ulterior deschid frumosul blog, cam cu aceeași mirare și bucurie cu care își citea Mr Bean felicitările ce și le trimitea de unul singur de sărbători.
Auci, apropos, vin sărbătorile... Trebuie să cumpăr și eu ceva vederi ca să am ce primi de Crăciun și Anul Nou ! Vedeți la ce-i bun scrisul? Tastezi și-ți vin idei de cum să faci ca să atingi fericirea supremă. Cu toate că, dacă mă gândesc bine, nici nu știu cu ce se mănâncă aia. Poate nu mi-am luat carnet pentru ea sau poate ar fi trebuit să dau ceva examen... Sau poate trebuia să dau șpagă destinului... N-am idee și azi nici nu-s dispus să-mi caut răspunsuri!
De la cap și pân' la coadă, m-am apucat să pictez minunatele fraze după ce m-a rupt oboseala în așteptarea finalului unui film. Ei na, mă scuzați, recunosc ca îl vad a doua oară. Că și el, domnul film, și eu, cel ce mă-nclin, suntem ceva mai vechi prin zonă drept pentru care ne-am permis să facem cunoștință cu ceva jde ani în urmă. Partea tristă în șmecheria asta e că pe cat de mult mi-a plăcut prima dată, pe-atât de tare era să-mi rupă fălcile din cauza căscatului de data asta. Poate am devenit eu insensibil sau poate mi s-a rupt coarda ce mi-a vibrat atunci, dar bag mâna în foc că-n tinerețe erotismul filmului și-a pus amprenta în mintea mea, pe când acum, căutând doar ideea, mi-am zis că realizarea e cam un fâs. Altfel, ideea în sine, o găsesc interesantă și demnă de luat în seamă.
Dar vai, din nou greșesc și-mi uit bunele maniere.. Orchid... Wild Orchid ! Despre el e vorba.
Revenind la ideea de care ziceam, e expusă într-un simplu schimb de replici, și alea scurte:

-Atinge-ma, glasuiește domnița.
-Îmi este doar frică... că vei dispărea, zice masculul.

În cazul în care n-ați priceput unde e șpilu', vă rog din suflet să nu mă întrebați pe mine. Nu de alta, dar răspunsul m-ar întrista prea tare...

Și fiindcă filmul, pe undeva, conține ideea de iubire, ascultați o piesă găsită de mine azi. Ar putea să vă placă.

P.S. Dacă simțiți nevoia de a arunca o privire în voi, citiți rândurile Gabrielei de pe blogul lui Octavian Paler (http://octavianpaler.ro/comentarii-si-citate/puterea-de-a-indraznide-a-credede-a-iubi-fara-masura/). Da, acel Octavian Paler care spunea: Voi care după ce vă întoarceți acasă, și după ce ați închis ușa spuneți "Bună seara", voi nu știți ce înseamnă să intri pe o ușă tăcând.(Singurătate) Noapte bună.

Propozitia de dimineata

2009-11-17T15:45:00.003+02:00

Unele lucruri pot fi spuse in fel si fel, iar modul in care un prieten a ales sa-mi transmita in dimineata asta o "imbarbatare" m-a facut sa zambesc.
Povesteam de una alta, chestii fara importanta de genul "pe la voi e soare sau ploua?" si dupa cateva minute de batut apa in piua imi zice:
- Daca e sa ma iau dupa glasul tau, nu pari a fi chiar bine. Si uite, nici nu am sa te intreb nimic. Dar stii ce? Nimanui nu-i pasa daca esti trist, asa ca la fel de bine ai putea sa fii vesel. Ce zici, nu-ti convine?

Multumesc prietene pentru zambetul din zori :)

Picuri

2009-11-15T13:05:00.005+02:00

Ma uit pe geam si ploua. Apasat, tomnatec, fara dorinta de a se opri. Imi place ploaia si m-as uita la ea la nesfarsit. Si sunetul picurilor ce se lovesc de-o streasina imi place.
Incerc sa-mi dau seama de ce m-am trezit. Stiu, e deja amiaza, si nu am nici un raspuns. Ca sa ma uit la ploaie? Oare sa ies din casa si sa o las sa se joace prin parul meu, sa-mi racoreasca fruntea? Mai demult as fi fost de mult in strada, azi parca ceva ma opreste. Parca un motoras s-a stricat si m-am stricat si eu odata cu el. Motorasul care imi facea vant spre inainte, care ma ajuta sa stiu de ce ma trezesc.
Azi de ce m-am trezit?

S-au dus..

2009-11-14T15:39:00.002+02:00

A murit si Dinica... A plecat pur si simplu de printre noi, in aplauzele a mii de oameni, asa cum a fost obisnuit pe scena. Cortina s-a lasat in urma lui si noi am ramas spectatori fara spectacol, mai saraci si cu o sansa in minus de a zambi, fara omul spectacol care a fost Gheorghe Dinica...

Anul asta a fost un an negru, prea multi oameni de valoare ne-au parasit, si inca multi oameni obisnuiti, asa ca noi, s-au dus si ei.

Nu de mult am gasit o piesa care ma obsedeaza de cand am dat peste ea, a singurului cantaret care a ajuns pe locul intai intr-un top american cu piese cantate in germana, Falco. La vremea cand a sfarsit intr-un accident rutier, presa straina scria:

"Falco, a classical music wunderkind-turned-two-hit wonder, died in a traffic accident Friday in Santo Domingo, Dominican Republic two weeks shy of his 41st birthday.

The Austrian musician, born Johann Holzel, emerged in 1982 with the synth-heavy Top 40 smash "Der Kommisar" and then re-emerged four years later with the equally-poppy, No. 1 hit "Rock Me Amadeus."

According to AP reports, Falco suffered a fatal head injury when his sport utility vehicle Mitsubishi Pajero collided with a bus as he was pulling onto a highway near the resort of Puerto Plaza.

Although Falco had few hits in the U.S., the prodigal artist recorded more than ten albums (not including various "best of" and "remix" packages) during his career and was believed to have just completed a new record prior to his death."

Odihneasca-se in pace !

Poate

2009-11-13T10:00:00.006+02:00

De doua zile incoace ma trezesc de parca as trai viata altcuiva, in nici un caz a mea. Ma uit in jur si parca ma simt strain in propria casa, parca si masina e prea mare si ma simt stingher in ea, colegii parca-i stiu dar totusi nu ii cunosc, orasul e cel in care traiesc de mult si totusi par sa nu il fi vazut inainte.
Ma uit in oglinda, parca sunt eu, dar nu ma recunosc, inchid ochii si ma uit in mine si nu gasesc decat un gol...
Astazi e 13, "lucky number thirteen", iar eu nu ma simt norocos. Poate e din cauza ca am mai pus un an in calendarul vietii mele si l-am aniversat departe de tot ce iubesc, poate e fiindca vin sarbatori ce nu le voi sarbatori, poate e din cauza toamnei care imi imprumuta din tristetea ei, sau eu ii imprumut ei din tristetea mea... Sau poate e fiindca nu mai pot zari mai departe de bariera zilei de maine... Poate...

Aici m-a prins ziua mea. Arata aparte, berea era buna, mancarea servita pe o terasa de la 3200 m era ok si ea, doar ca sufletul nu-mi era capabil sa simta ceva din frumusetea din jur. Dar, vorba cuiva: "Smile, even if it's a sad smile, because sadder than a sad smile is the sadness of not knowing how to smile"...

Ce-am mai facut

2009-11-11T12:56:00.005+02:00

A trecut ceva timp de cand nu am mai scris un cuvant pe blogul asta. Ce am facut intre timp? Am trait. Si agonie, si extaz. Am ras si am plans. Si am fost si fericit.
Ce fac acum? Plang si rad. Dar daca v-ati facut griji pentru mine, sa fiti linistiti, sunt bine :)

M-am gandit sa las mai mult imaginile sa vorbeasca si mai putin sa vorbesc eu. Candva, in noapte, ii spuneam unui OM ca mi-as dori ca imaginile sa poata pastra in ele si sentimentele din momentele in care sunt create. E unul din visele mele. Si am mai multe vise. Se va transforma vreunul in realitate?

Asa a aratat dimineata mea de azi. Dintr-un oras in care visez sa traiesc...
Ce-am simtit in momentul acela? Ca undeva, in timp, daca ne e scris sa fie asa, visele se vor implini...

Dis de..

2009-10-18T09:27:00.002+03:00

Mda.. Hai sa zicem ca trezitul cu noaptea in cap nu face parte din sporturile mele favorite.. Dar daca-i musai, stiti cum e... Insa, ca-n orice lucru, exista si o parte buna. Lipsa prostilor de pe strada, sau cel putin diminuarea numarului lor, ar fi una. Faptul ca ajungi in secunda doi acolo unde-si doresc muschii tai, ar fi alta. La cafenea poti sa juri ca tu esti patronul, caci te afli acolo doar tu si angajatii. Doar la fabrica de vise cu numele de Loto mai dai peste ceva semeni, manati intr-acolo de aceeasi dorinta ca si a ta: sa castige ceva in viata asta, ca o contrabalansare a bobarnacelor primite...
Va las sa-mi beau cafeaua... Iar de va fi sa castig la loto, promit sa dau de baut ;)

Timp

2009-10-08T12:04:00.007+03:00

Ne pierdem timpul si zilele privind rezultatele schimonoselii creierelor unor cvasipoliticieni, evolutiile anticulturale ale unor vedete de cartier, parem interesati de cate ceasuri si-a cumparat Mutu si de faptul ca telefonul lui X e mai smecher decat al lui Y, baletam ciudat printre orele unei zile in ideea ca doar mai vin si altele, si realizam tarziu ca o zi pierduta nu se mai intoarce vreodata. Uitam lucrurile esentiale, cele care ne definesc cu adevarat, uitam vorbe si gesturi, pledam pentru stres fiindca nu mai suntem in stare sa ne aducem sau sa aducem liniste...Valorile din viata au unitati de masura absurde de genul conturi prin banci, proprietati in varii statiuni de fitze...

Daca e sa ma intrebati pe mine de cand nu am mai deschis televizorul v-as spune ca de mult, nici nu mai tin minte de cand. Sunt satul de jocurile de interese, de lupta pentru putere, de minciunile zvarlite cu nonsalanta, de oamenii care incearca sa convinga ca se gandesc la altii cand e vizibil ca le sta mintea doar la pantecul lor, de legi date impotriva oamenilor si a sansei lor la bine, de manelisti cu pretentii de intelectuali, de fufe care nu reusesc sa se exprime, de varii borfasi mega mediatizati..

Si nici macar nu vreau sa par un Gica-Contra, doar, pur si simplu, n-am chef sa-mi pierd timpul cu circul asta de doi bani. Prefer sa-mi "irosesc" minutele privind o floare, sau o picatura de apa, poate o pasare zburand, un amurg ori un rasarit, gandindu-ma la oameni si lucruri dragi, visand...
Piesa de mai jos zice multe, despre oameni, sentimente, flori, si zice mai bine decat as exprima eu in cuvinte...

Vezi mai multe video Diverse

Parfum de ... Viena

2009-10-03T23:19:00.002+03:00

Din clipa in care am pasit afara din avion am avut senzatia de "acasa". Si chiar daca pare ciudat, senzatia asta am avut-o de fiecare data cand am ajuns in Viena. Are ceva orasul asta care imi reda linistea si bucuria pe care le incerc atunci cand merg in Iasi...
Acum toamna, in septembrie, parca e si mai frumoasa capitala Austriei. Cu soarele cald-placut de inainte de iarna, cu frunze cazute pe strazi, cu alte frunze ruginii de-abia mai tinandu-se pe ramuri, cu un iz de vin servit la carafa.. La fel de cocheta, cu frumusetea ei clasica de domnita de curte veche...

Interesant e ca de fiecare data cand ajung aici mai descoper cate ceva care sa imi intareasca senzatia unei relatii de suflet intre mine si oras. Am avut norocul sa prind de data asta deschise gradinile de la Schonbrunn. In acele prea putine ore petrecute acolo nici nu stiu daca am apucat sa vad mare lucru din ele. Se intind cat vezi cu ochii si e greu sa decizi in ce directie sa o apuci mai intai... Si dupa o plimbare pe minunatele alei, ce poate fi mai potrivit decat un apfelstrudel si o bere rece?

Dragut a fost ca la plecare cu totii am fost de acord ca trebuie sa revenim, si nu doar o data...

Patrick

2009-09-15T20:12:00.004+03:00

Azi sunt trist. Vestea ca Patrick Swayze a murit m-a facut sa nu imi mai placa ziua asta. Era tanar, mult prea tanar ca sa moara, dar un pacatos de cancer l-a ingenuncheat. Cu toata dorinta lui de a trai, cu toate planurile pe care inca si le mai facea, cu toata dragostea celor din jur...
"Sunt pe moarte? Mă dau bătut? Mă aflu pe patul de moarte? Îmi iau la revedere de la lume? În niciun caz", a declarat starul american faimoasei Barbara Walters, intr-un interviu. "Visez în continuare la un viitor, o viaţă lungă, în care voi fi sănătos, şi nu voi sta în umbra cancerului, ci voi trăi în lumină", a adaugat actorul in interviul acordat Barbarei Walters. Boala nu a tinut cont de nimic si l-a transformat in amintire...

Prin 1987 cand a aparut Dirty Dancing, tin minte ca mai toate colegele mele de liceu erau usor inamorate de blondul dansator care se misca asa de bine pe ringul de dans... Aproape ca m-a facut gelos, dar era musai sa recunosc ca ceea ce face, face bine! Iar filmul care mi-a mers la suflet a fost, bine inteles, Ghost. Povestea era frumoasa, ei, Demi si Patrick, erau frumosi iar muzica... parfum, nu alta...

Swayze ne-a parasit.

Odihneste-te in pace!...

Ne-a pus-o !

2009-09-11T20:20:00.002+03:00

Dupa cum ceva-mi soptea inca demult, am luat-o-n brate! Cum? Cu ajutorul loser-ului de Jermaine, fratiorul mai mare si mai tzepar al lui Michael Jackson. N-am sa va fac eu mai istesti si mai bine informati daca am sa va spun ca ilustrul necunoscut de frate a lui Michael s-a gandit sa profite dupa moartea prea repede trecutului din viata, ca s-a scris si s-a strigat pe toate canalele media despre chestiunea asta. Eu incerc doar sa-mi determin cam cat de prost trebuie sa fie un om care intr-o perioada extrem de scurta a reusit sa se faca de cacat in fata unui glob intreg? Prost de bubuie imi e raspunsul! Lihnitul asta dupa cateva parale a reusit sa-si puna de atatea ori mufa la televizor indrugand verzi si uscate despre mareata lui grija pentru memoria fratelui decedat, impachetat, ingropat, incat chiar a creat senzatia ca ar putea fi ceva mai mult decat un papagal mort (imi cer scuze de la inaripatele colorate si vorbarete pentru asocierea speciei lor cu pata de negru denumita Jermaine).. Ei, asi... Si-a tras de unul singur un sut in cur si a ajuns sa fie socotit un intr-atat de mare cretin incat imaginea-i intunecata nu si-o va mai spala nici cu toate apele din lume.

Azi stateam la o cafea cu o prietena, initiatoarea minunatei excursii inspre taramurile austriece unde urma sa se tina explozivul show Tribute 2009 in memoria lui Michael Jackson, cand am fost informati ca simpaticul frate mai mare a anuntat amanarea cu un an a concertului "pentru a-l putea pregati mai bine". Pai mai pata media, mai tuciuriul meu prieten, cine palaria mea crezi tu ca te va mai baga in seama dupa ce ai dat-o asa de rau cu mucii in fasole? Eu zic, mai baiatule, sa incerci sa te obisnuiesti cu ideea ca atunci cand te uiti in oglinda vezi un mare prost iar daca inca iti mai doresti sa faci ceva bistari s-o lasi moarta pe asta cu organizatul de spectacole si sa scoti o serie nelimitata de afise cu fata ta si cu sloganul: LOC DE SCUIPAT. Pot sa pun pariu ca ai sparge topurile la vanzari!

Cat despre noi astia de ne-am inghesuit cu achizitionarea de bilete, transporturi, cazari si alte alea, ne urez sejur minunat in Viena, Jack imprietenit cu doua cuburi de gheata si multi carnati cu branza! Hai sa traim!

Emoții de toamnă... trăite toamna

2009-09-01T21:56:00.003+03:00

Aseara cand m-am asezat in pat stiam ca am sa ma trezesc toamna. Vara a trecut, asa cum a fost ea, gri in ciuda luminii stralucitoare din mai toate zilele ei. Si ca la fiecare sfarsit de anotimp, inainte sa adorm, stand cu ochii inchisi, mi-am acordat cateva clipe de evaluare a partii de an ce a trecut. Poate e vina sperantelor facute ca rezultatul e asa cum e. Se zice ca daca nu iti faci vise e imposibil sa fii dezamagit. Cred ca asa e...

In fine.. Cand am deschis ochii speram sa o simt cumva. Nu stiu cum, nici importanta nu avea, dar trebuia sa-si faca simtita prezenta. Macar cu un cer mai mohorat, cu vreo pala de vant poate, cu o incercare de ploaie.. As fi vrut sa am de ce sa iau la mine un pulover, as fi vrut sa zgribulesc putin de frig... Am incercat un joc din copilarie in care inchideam ochii si ii frecam cu putere pana vedeam stele plutind in jur, iar atunci, cand vedeam multe stele imi puneam o dorinta. Acum am vrut sa fie toamna, asa cum percepe sufletul meu toamna, nu toamna ta, sau a ta, doar toamna mea. Dar nu mai sunt copil si jocul m-a dezamagit. E toamna si totusi nu e...

Ceva mai demult va spuneam ce inseamna anotimpul asta pentru mine. Am sa va spun din nou, ba nu, nu voua va spun, imi spun mie, cu aceleasi cuvinte ca si data trecuta fiindca sunt ale mele, fiindca sunt o parte din ceea ce simt eu ca sunt...

...E curios cum suntem doar un cumul de senzatii. E curios cum aceeasi realitate o filtram prin aceste senzatii si ajungem fiecare la o realitate a noastra. Poate unica. Poate nu. Dar nu a tuturor...

Mie imi place toamna. Poate fiindca e mai ca mine. Sigur de asta. Fiindca soarele se vede printre nori. Fiindca frigul se amesteca cu caldura. Fiindca mi se pare melancolica. Chiar trista uneori, intotdeauna meditativa cumva. Poate si fiindca melodiile care o canta sunt mai putin expansive. Sigur din cauza ploii. Si a miresmei. Poate si fiindca m-am nascut intr-un final de toamna. Poate fiindca atunci cand eram copil iubeam Cenaclul Flacara. Si la mine in oras ajungea de fiecare data cand vara se terminase.

Toamna duce pe "umerii" ei un soi de tristete. Si eu o duc. Si imi place. Nu stiu cum ar fi altfel si nici nu as vrea sa aflu. Dr. House zice ca-si trage energia din nefericirea lui. Eu cred ca o fac din zambetele celor din jur, pastrandu-mi toamna pentru mine...

Mai mult, undeva inspre sfarsitul astei toamne imi voi lua ramas bun de la un alt deceniu al vietii mele si sper sa nu-mi fie groaza privind inapoi. Sau privind inainte?!...

Mi-e frig. Afara nu e. E toamna si totusi... nu e!

Iris & Felicia Filip - Ultima toamna
Asculta mai multe audio Muzica

Țepari !

2009-09-01T11:40:00.005+03:00

Posed doua prietene innebunite dupa Michael Jackson. Pana aici totul ok. Ca au devenit ele mari fane ale baiatului asta dupa ce a decedat... cam asa se intampla de obicei...
Dar sa trecem la subiect. Din dorinta de a petrece un week-end cu prietenii raspanditi prin tara, am zis ca bag si eu o plimbare la Viena la minunatul (sa speram) concert Tribute 2009 in memoria decedatului. Pe langa faptul ca rezervarea online a biletelor a fost o aventura, ca scorurile la cazare cresteau de la un minut la altul si camerele dispareau cu aceeasi viteza, am optat pentru un zbor cu Sky... Si la astia pretul la bilete s-a dublat in doua zile. Bine si asa, cu exceptia faptului ca baietii de la Sky s-au hotarat azi sa dea faliment. Adica TZEAPA! Cand au fost ei simpatic intrebati ce se intampla cu biletele pe care le-au vandut deja au explicat cu seninatate ca pot fi trecute la capitolul pierderi de catre fraierii care le-au achizitionat. Pe pagina lor de internet apare un sec: SkyEurope suspends its operations! Si cu asta basta!

Pai bai taranilor de la dezmembrata afacere, de ce pana mea ati vandut bilete pana ieri, ca doar nu o sa ma aburiti pe mine ca azi dimineata v-ati prins ca sunteti in buda si ca trebuie sa inchideti sandramaua? Si cum puteti sa fiti asa de miserupisti cu toti prostii aia care stau cu buzele umflate pe te miri ce aeroporturi asteptand sa le dati ce au cumparat? Ce vina au aia si noi astialalti care am rezervat zboruri la voi ca nu ati fost in stare sa va gestionati jucaria? Ca nu din cauza noastra dati faliment. Ca noi, ca tembelii, am platit cat ati calculat voi ca merita un zbor, nu v-am impus preturile cu care sa operati. Drept pentru care, tzeparilor, ati face bine sa va reconsiderati atitudinea si sa sariti cu banu' inapoi la cei ce au platit si nu se vor alege cu nimic, iar apoi puteti sa dati faliment linistiti!

Studiu

2009-08-28T10:34:00.002+03:00

Conform unui studiu recent neefectuat de nimeni niciodata pe nici un fel de esantion, fie el reprezentativ ori ba, se arata ca renuntarea la ceea ce ne dorim la tinerete duce la afectiuni majore ale amintirilor de la batranete. Intr-un interviu, Octavian Paler spunea ca nu regreta nimic din ceea ce a facut, regreta doar ce nu a facut. Stiu, stiu ca am mai scris despre asta, dar ce sa-i fac? Unele lucruri ma macina si nu doar asa, o data in existenta...
Ideea de a nu lasa viata sa treaca pe langa tine e veche si se regaseste in vechile scrieri grecesti, ba chiar si in hieroglifele Egiptului antic.
E stupid sa-ti refuzi azi o bucurie, indiferent de motivele mult mai stupide pe care le invoci pentru a face asta. La fel de stupid ca munca fara odihna la tinerete pentru a avea "un trai linistit ceva mai incolo". De parca ar exista cineva pe lumea asta caruia Dumnezeu i-a garantat acel "mai incolo". Si de parca o bucurie la care renunti azi va mai avea aceeasi valoare peste 20 de ani.
In realitate singurul lucru de care putem sa fim siguri e secunda pe care o traim iar restul e doar himera (si cand ma exprim asa frumos nu ma refer la monstrul tricefal din mitologia greaca, cel care avea un cap de leu, unul de capra si unul de sarpe sau de balaur).
As vrea sa fiu intr-atat de destept incat sa renunt la renuntari si sa ma bucur de fiecare clipa in care mai fac umbra pamantului. Aaa.. , dar sa nu ma intelegeti gresit, asta nu inseamna deloc sa renunt la a ma lupta pentru visele mele intr-o incercare continua de a le transforma in realitate. Nu, n-as da o mie de zambete de azi pentru renuntarea la un vis.
Ha, ha... Atata filosofie doar fiindca mi-am permis sa pierd concertul Madonnei. Stiu si asta, se zice ca a fost naspa, ca sunetul era prost si ca strugurii erau acri :). As fi preferat sa pot face eu aprecieri! Dar vorba cuiva drag mie, cate lucruri am mai pierdut?
Hai, fiti simpatici cu mine si povestiti-mi cate ceva ce regretati ca nu ati facut, indiferent care au fost motivele care au dus la asta... Curaj!

P.S. Pentru o atmosfera relaxata in timpul scrierii, da un clic pe piesa de mai jos :)

Cat Power - The Greatest
Asculta mai multe audio Muzica

Aaaaaaaaaaaaa...

2009-08-26T11:38:00.006+03:00

Ala era un soi de urlet..
Conform unor calcule mai mult decat gresite, cumva mi-a dat mie ca nu as putea ajunge la concertul Madonnei din prafuitul Bucuresti. Cand e aia? Azi, my friend!
Total eronat, dupa cum precizam, si acum nu-mi ramane decat sa-mi trag cativa pumni in cap. Nu-i asa ca prostia se plateste? Ihi! Asa-i!
Nu stiu daca am mai pomenit, dar "fata" asta mi se pare extraordinara. In primul rand prin respectul fata de propria-i persoana, ca sa nu ma refer neaparat la cele peste 200 de milioane de albume vandute... Se vede cu ochiul liber ca nu se da inapoi de la niscaiva eforturi pentru a ramane in forma, iar modul in care isi pune in scena aparitiile... mmm... parfum. Sunt cateva concerte de-ale ei pe care le-am vazut (din pacate nu de la locul actiunii) care m-au facut sa-mi zic ca nu voi rata un show cu ea.. Pe care tocmai l-am ratat!
Dar cum niciodata nu e prea tarziu (cu o singura exceptie care confirma regula :)), am auzit pe la colturile pe care le frecventez, ca fatuca asta se va da in stamba pe 26 a lu' septembrie anul de gratie in care ne aflam, pe la Viena, la preaminunatul concert Tribute 2009 in memoria lui Michael Jackson. Asa ca, ce ziceti, am sa fiu si eu unul din baietii care vor urla cu pretentia de a canta la castelul Schönbrunn unde se va petrece minunatul eveniment?

P.S. Iaca niste mostre din ce am pierdut pe ziua de azi...

Vezi mai multe video din Muzica

In alta ordine de idei

2009-08-24T23:13:00.003+03:00

Marea ca marea si Vama Veche cu faima trantita de pamant.. Dar mai fratilor, Iasi e un oras de vazut. Lasati plimbarile prin te miri ce tari de la vreun capat de lume si faceti exercitiul de a mai vedea cate ceva din tara asta. Asa cum o fi ea. Da' e a noastra. Si unele orase, parol ca nu va mint, fac toti banii...
Sarind peste faptul ca in Iasi m-am nascut si trecand peste mandria locala, bag mana in foc ca daca nu ati facut cunostinta cu draguta capitala a Moldovei, n-o sa va para rau daca ii veti fi vizitatori. Nu vreau sa va povestesc eu cam cu ce se mananca orasul ala, dar as fi curios sa-mi povestiti voi ce parere v-a facut. Pentru mine e oaza de bucurie si parca o zi acolo ma scoate din rahaturile de probleme de fiecare zi cat nu reuseste o luna de concediu in orice alt loc. Hai fratilor, la cunoscut tara, ca rau nu v-o parea!

Revedere

2009-08-22T00:57:00.003+03:00

Strabunii mai isteti ca mine ziceau ca la pomul laudat sa nu te duci cu sacul.. Poate ca principiul asta ar trebui aplicat si in cazul revederilor, cel putin cu marea... La cat de dor mi-a fost de ea, se pare ca reciproca nu a fost valabila. N-a fost o intalnire intima, nici macar una discreta. Mai era o mare gasca prezenta acolo, o gasca din care eu nu am facut niciodata parte, iar ea, marea la care am visat atat era la fel de neangrijita ca si prietenii care-i stateau in preajma. Parea ca se dedase unui trai ciudat, un fel de cazut in mintea copiilor, poate dintr-o criza de personalitate sau, cine s-o mai inteleaga?.. Pana si pletele de spuma erau incalcite printre alge...
I-am simtit mireasma din departare, dar cand am vazut-o am fost dezamagit. Poate ca nu a fost asa cum mi-o aminteam niciodata, ci doar eu o conturasem in minte asa cum as fi vrut sa fie. Sau poate eram mai tineri amandoi.. Cine stie? Am sa incerc sa dau la o parte imaginea de anul asta si sa-mi pastrez in minte imaginea pe care o aveam pana daunazi a marii mele. Acum e a tuturor. Atunci, demult, a fost pentru cateva clipe doar a mea.

P.S. Green, te-am dezamagit?

Vama Veche

2009-08-19T20:27:00.005+03:00

Hmm... In prima zi cand am descins in mult cantata statiune mi-am zis sa nu scriu nimic ca nu cumva prima impresie sa fie gresita. In a doua zi nu am scris ca.. nu aveam ce. Azi scriu de plictiseala, nu ca s-ar fi schimbat ceva major in perceptiile mele. Recunosc din capul locului ca nu am mai stat nicicand in Vama, asa ca nu prea am cum sa fac comparatie cu ce a fost. Dar azi, dupa umila-mi parere, e un mare fas. Unul 100% romanesc. Si chestia asta rezida din tot ce misca sau sta pe loc. Jegul e la el acasa si cele mai curate chestii sunt cosurile de gunoi pe care nimeni nu intelege cum s-ar putea folosi. Esti zmeul plajei doar daca iti lasi cutiile de bere zvarlite in jurul locului unde ai zacut la soare, impreuna cu enspe mii de mucuri de tigara, coji de seminte si tot ce mai ai de zvarlit de prin bagaje.
Comertul practicat in zona corespunde si el stilului heirupist autohton si e pe principiul azi n-am nimic dar sa nu se termine sezonul fara vreo vila cu mertzan in curte... Au astia niste scoruri prin restaurante care te duc cu gandul ca ai picat in Monte Carlo. Doar ca ai picat in cap si de aia nu iti dai seama..
In zona vestimentara se poarta stilul smuls. Smuls din adancul valizei si asortat cu praful de pe drum..
Dar ce m-a palit pe mine cel mai rau intre ochi a fost stilul arhitectonic. Sa nu va lasati inselati de cuvantul stil, ca stilul e total lipsit de stil, ca sa ma exprim asa... Poate ca unii traiesc cu impresia ca amalgamul stupid din zona da un aer boem, dar realitatea trista e ca fiecare proprietar de niscaiva constructie din zona si-a pus in valoare propriile gusturi si jur ca nici unul nu are asa ceva. Ma uit consternat si nu stiu la care dintre casele din jur sa-i acord premiul de cea mai urata. Egalitateeeee... Au castigat toate!
Partea buna e ca prin zona sunt o basca de nostalgici a ceea ce se spune ca a fost candva Vama Veche si incearca si ei cum pot sa mai dea un soi de culoare la ceea ce am gasit aici. Si e ok si muzica. Si cei care danseaza. Mai putin aia care borasc pe proprii bocanci inca de la orele diminetii..
Iar lucrul care mi-a placut cel mai mult a fost, si aici ii acord locul intai, ca toti oamenii astia care petrec aici o fac imbratisati. Fac plaja imbratisati, merg pe strada imbratisati, stau la terase imbratisati.. Si asta e o chestie extraordinara! Hai ca imi place Vama Veche! Va pup pe basca si ma tirez la un party pe plaja.. Asa, ca batranii.. :)

But(t)on

2009-08-05T11:25:00.004+03:00

Natasha St. Pier - Je N'ai Que Mon Ame
Asculta mai multe audio Muzica

natasha st-pier Toi qui manques a ma vie
Asculta mai multe audio Muzica

Simtindu-ma eu baiat gigea pe ziua de azi, m-am gandit sa mai fac share cu ceva simtaminte de-ale mele ;) Asa ca faceti voi bine si dati drumul in surdina la oricare din piesele de mai sus, si daca va mai intereseaza ce scriu, cititi!

Nu au trecut multe ceasuri de cand am vazut un film simpatic. Da, da, sunteti extrem de ageri, e chiar The curious case of Benjamin Button. Si nu putin m-a enervat nea Eric Roth, baiatul de-a pictat scenariul, simtind cum mi-a furat din visele mele. Si nu unu, doua! Ca-n bancu' ala in care Ion ii zice lui Vasile: "-Ba Vasile, mi-am luat doua nutrii..." "-Nu trii?.." "-Nu ba, doua!"

Pai cum, mai prietene, sa povestesti tu cu atata dezinvoltura despre tovarasul Nasture asta, care a venit pe lume batran si apoi a intinerit de era cat pe ce sa intre-n... Bre, eu am visat la chestia asta de pe vremea cand nici sotron nu stiai sa sari! Si tu ma furi asa, pe fata? Pai cum au facut muschii tai de mi-au scanat gandurile? Da, da... Alea in care imi inchipuiam cum ar fi sa ne nastem batrani, full de experienta de viata, si apoi sa o luam inapoi, spre tinerete, dar cu mult mai multa minte decat ne da Dumnezeu la varsta la care credem ca totul poate fi roz, nu de alta, dar sa nu mai dam atat cu stangu-n-dreptu' si sa ne mai reuseasca o frumoasa eschiva cand viata vrea sa ne dea suturi in cur. Stiu, stiu ca ai mai schimbat cate ceva pe ici pe colo de frica sa nu pierzi un proces de furt intelectual... Si ba, revenind la puterile-ti telepatice, de ce palaria mea mi-ai furat-o si pe aia cu inceputul? Ti-am dat eu voie sa zbieri in gura mare ce eu visez de mult? Ce trebuiau sa stie toti cinefilii din lume ca mi-as dori sa mai am sansa unui inceput, intr-o casuta cat de mica, doar cu o saltea intr-un mijloc de camera pe care sa-mi impart fericirea cu omul iubit...
Sunt suparat pe tine, prietene, ca mi-ai trantit visele in derizoriu! Si nu stiu daca am sa te pot ierta. Facand totul public, simt ca mi-ai furat si sansa... Dar cateva din cuvintele pe care le-ai pus in gura Nasture-lui pe cand era ceva mai tanar, trebuie sa recunosc ca mi-au placut:
"For what it's worth, it's never too late to be whoever you want to be. There's no time limit. Start whenever you want. You can change or stay the same. There are no rules to this thing. We can make the best or the worst of it. And I hope you make the best of it. I hope you see things that startle you. I hope you feel things you never felt before. I hope you meet people with a different poin of view. I hope you live a life you're proud of. And if you find that you're not, I hope you have the strength to start all over again."

Bagati-ma-n seama!

2009-08-03T12:29:00.002+03:00

Partea proasta e ca vremea asta ma enerveaza asa de tare ca imi piere cheful de orice, si de scris, logic, ca altfel n-ar mai fi orice. Dar una peste alta mai sunt si orele in care plictiseala ma loveste si atunci...

La ore de seara cand temperatura devine ceva mai prietenoasa imi fac si eu curaj si mai ies din casa, la o oranjada imbunatatita ceva.. In caz ca nu v-am informat, imi face placere sa ma uit la oameni, sa-i vad cum "interactioneaza" cu frumoasa societate. Si e spectacol gratuit, parol.
Le citesc la unii disperarea din atitudine pe principii majore ale vietii cum ar fi faptul ca nu au putut sa-si parcheze masina de fite fix in botul terasei.. Si atunci apar probleme. Ca la capitolul pus toale pe ei de multe ori ar putea rivaliza cu un cuier dintr-un vestiar de teatru. Ca de, gustul nu e de vanzare; il ai ori ba. Si nu se mai uita admirativ tineretul bovin de pe terasa si, fuck, iata o seara distrusa pentru ei.
Donsoarele, au si ele niscaiva probleme. Iar cea mai mica dintre ele e ca se impiedica pe tocurile cu care nu prea au obisnuinta. Unele din ele, dupa ce ca sunt obosite de cat au stat in fata oglinzii pentru un rezultat indoielnic, continua sa-si chinuie fizicul rotindu-si capul in toate directiile mai ceva ca girofarul.. ca sa-i descopere pe genialii de care povesteam mai sus.
Si uite asa, incepe un fel de ritual al rutului in care ele nu mai stiu ce pozitii sa mai adopte ca sa fie cat mai "provocatoare", vezi Doamne, iar ei, dragii de ei, nu mai stiu cum sa impresioneze prin ce le-a mai ramas la indemana: un telefon smecher, niscaiva chei invartite pe deget, ceva muschiuleti lipsa incordati pe sub tricourile vizibil branduite.
Of, of... Rautacios sunt azi. Glumeam. Cu ce glumeam, iaca nu va mai spun..

Unele clipe

2009-07-23T15:39:00.004+03:00

Sunt zile care prin tot ce iti aduc in minutele care le formeaza iti raman intiparite in minte si in suflet si iti doresti cu fiecare particica din tine sa ramana la fel de vii acolo oricand vei hotara sa iti intorci privirea spre ele. Bucuria revederii, lumina din ochii pe care-i iubesti, imbratisarea din care n-ai vrea sa te mai desprinzi.. Si orasul, vazut de undeva de sus, in lumina ce incepe sa se scalde in intuneric.. Pare a fi cel mai frumos oras din lume. Si asta doar fiindca e langa tine.. Nu, nu orasul.. :)

Vezi mai multe video din Muzica

Ne vom revedea

2009-07-18T09:37:00.004+03:00

M-a lovit. Brusc, fara avertisment. Ieri nici prin minte nu-mi trecea. Azi nu-mi sta capul decat acolo. Ma gandesc continuu la ea. Parca ii simt si mirosul, mireasma i-o simt, iar imbratisarea ei e o senzatie atat de vie de parca as fi langa ea.
A trecut ceva timp de cand nu ne-am mai vazut. Cat sa fi trecut? Nici nu mai stiu.. Oricum e mult, prea mult.. Ce tin minte e ca ultima data era rece, aproape distanta, iar eu nu am avut curajul nici macar sa o mangai inainte sa plec. Nici la revedere nu i-am spus, sau poate i-am zis, in gand.. Si uite, acum mi-e dor de ea, genul ala de dor care te face sa simti fluturasi in stomac si plumb in creier pentru neputinta de a fi acum impreuna. Si ma doare ca suntem zvarliti fiecare la capatul lui de tara. Si ma doare ca nu stiu daca macar isi mai aduce aminte de mine.. Ar fi nedrept, fiindca eu, azi, nu-mi pot lua mintea de la ea, si toata energia parca mi s-a canalizat pe amintirea zilelor in care am fost aproape, imbratisandu-ne, lasand-o sa ma mangaie, mangaind-o si eu mai apoi..
Daca a uitat de mine am sa-i reamintesc ca exist. Nu azi, nici maine, peste o saptamana putin probabil.. Dar nu va trece vara asta fara ea. Intr-o zi am sa-mi fac bagajele si am sa fug sa mai fim putin impreuna. Am sa m-arunc in imbratisarea ei si sunt sigur ca si ea ma va mangaia cu un val. Iar eu voi fi fericit ca sunt din nou la mare! Marea mea!
De-abia astept sa stau din nou pe plaja, in fata ta, spunandu-ti "Bine te-am regasit!"

P.S. Piesa de mai jos nu are nici o legatura cu marea, dar are legatura cu sufletul meu :)

Vezi mai multe video din Muzica

Obosit

2009-07-07T11:51:00.002+03:00

M-am trezit brusc, buimac, obosit, ca dintr-un somn greu si neodihnitor. M-am uitat in jur si nu intelegeam unde sunt. Parca as fi avut un cosmar din care nu reuseam sa imi aduc ceva aminte. Dar starea de rau persista, ca un fel de frica de ceva, de ceva ce nu pot defini.
Gura imi era uscata - alt semn de anxietate... M-as intreba "de ce?", dar nu cred ca vreau sa stiu raspunsul. De fapt nu vreau sa-l constientizez.

Incerc sa-mi mut gandurile in alta zona, dar mintea nu vrea sa ma ajute. Zici ca e pusa sa ma chinuie. N-are chef sa se gandeasca nici macar la ceea ce trebuie sa fac astazi. Dar chiar trebuie sa fac ceva? Poate asta e ideea: de-a ma opri din a mai face ceva, din a-mi mai propune sa fac ceva. Poate e ok sa ma las dus de val, asa, pur si simplu..

Cabral, Cabral...

2009-07-04T19:00:00.005+03:00

Hmm.. Lumea plange si deplange prin blogosfera.. Tristete mare si mare mirare a lumii in care ne invartim efemer. Tristete ce se revarsa din ultimul post la lui Cabral si mirarea ca oamenii sunt neoameni..

Sincer, din "Iarta-ma, copila mea", mi-am dat seama ca baiatul asta e un las. Si nu ar fi nici o problema, ca doar sunt o gramada, dar nu-mi vine sa cred ca lasitatea lui e intr-atat de mare ca ii atinge propria pustioaica. Aaa... e mai simplu sa spui "iarta-ma" decat sa faci pe dracu-n patru pentru binele copilului tau? O fi!..
Dar daca din vechi stramosi toti au stiut ce naspa e sa fii facut cioara, faci un copil doar ca sa ai cui sa ceri iertare? Vrei sa tina el lumea pe umeri si sa-si mai si sustina tatal care depune armele?

Mai Cabral, da-o'n masa de treaba! Fii barbat! Daca nu pentru tine, macar pentru pustioaica ta! Te doare pe tine capul de toti tampitii din lumea asta!? Azi e minunata zi in care ai aflat ca gibonii pe langa ca plimba masini de fitze, isi intind tricourile Mucci pe bardihanele gretoase si aerisesc kilograme de aur sub forma de talangi la gat, mai si grohaie? Incercand cu greu sa formeze propozitii simple? Lipsite tot timpul de inteligenta?
Baga-i pe toti cretinii acolo unde merita sa intre si tine capul sus! Râme exista peste tot si puteai sa ai orice culoare la piele, ca tot te impiedicai de ele. De lasat fruntea-n pamant, poate oricine... Hai, nu te mai smiorcai, ca nu tu esti copil!

Free love

2009-07-02T12:02:00.003+03:00

Unora le place jazz-ul. Altora sa se faca, ca nu inteleg. Altii iubesc sa se ascunda in spatele cuvintelor... Mie, azi, imi place Depeche Mode.

Depeche Mode Freelove
Asculta mai multe audio Muzica

Zile

2009-06-30T09:47:00.003+03:00

Una dupa alta, zilele trec fara sansa de a mai reveni. Ora dupa ora isi pune amprenta pe ceea ce sunt. Gandurile parca au pornit un razboi si aproape le simt cum se trantesc unele pe altele prin capul meu. In jurul meu mor oameni, mai buni sau mai putin buni, asa cum au decis sa fie.. Fiecare dimineata in care ma trezesc mi-e cu una in minus din cate au ramas.. Gandesc intunecat in ciuda luminii stralucitoare de afara.. Poate nu-s in "forma", poate doar asa sunt eu, sau poate...

Un soi de tristete...

2009-06-27T09:16:00.003+03:00

Oare ce e adevarat din "Ce ti-e scris in frunte ti-e pus"? Nu e in puterea mea sa gasesc raspunsul.
Poate ca suntem doar facuti pentru a urma un drum si nu avem puterea de a ne abate de la el, sau dreptul... Poate nu stim sa ne abatem de la el. Poate ca suntem doar niste marionete pe scena teatrului de papusi al vietii...
Cred ca am fost printre ultimii oameni din univers care au aflat de moartea lui Michael. Da, el, adoratul si hulitul, negrul alb cu destin de montagne russe... Iar cand am aflat ca a murit nu gloria, nu problemele lui financiare sau juridice mi-au lovit mintea, ci doar faptul ca era tanar. Si strangerea de inima (ar putea suna ironic in conditiile mortii lui, dar nu e) a realizarii pentru o data in plus ca tot ce suntem azi maine se poate transforma usor in istorie. Si atunci ce ne ramane? Ce imi ramane? Sa fac alegeri? Si care ar fi alea? Care au fost pana acum?

Parintii nu ii alegem, culoarea cu care ne nastem nu o alegem, nici coordonata de pe glob pe care cunoastem intaia data lumina soarelui... Nici rudele, nici casa in care crestem, nici prietenii nu cred ca ii alegem daca e sa ma iau dupa cat de usor ii tradam uneori, nici...
Nici macar de cine ne indragostim nu e alegerea noastra. Singura putere a noastra cred ca sta in felul in care facem lucrurile... Felul in care iubim, felul in care privim o floare, un picur de ploaie, felul in care spunem lucrurile...

Sa-ti fie muzica acolo unde ai ajuns, Michael.

Vezi mai multe video din Muzica

Uitatele iubiri

2009-06-24T00:08:00.003+03:00

Cu riscul de-a ma repeta, va spun cat de mult am iubit cartile. Si nu cele de poker. Iar pana acum cateva zile mi-am refuzat mult timp mirarea de-a mai descoperi gandurile celor ce chiar stiu sa le exprime. Dar cum de-un timp incoace am hotarat sa nu mai las viata sa fuga pe langa mine si sa ma bucur de fiecare zi ce o mai am, am revenit la randuri. La cele scrise. Iar unele din aste randuri m-ajuta sa nu mai dau importanta gunoiului din jur. Si e destul, stiti si voi bine. Si din pacate e format din oameni, oameni mici la suflet, mici si-n gandire, cu invidii ce nu-i lasa sa-si descopere viata trista si roasa de lipsa puterii de a face ceva, ceva pentru ei nu ceva impotriva altora...

Si ziceti voi daca nu merita sa te cufunzi din cand in cand in ganduri ca cele a le lui Paler:

"Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta şi în stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim."

"Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren..."

Pe-alocuri parerile-mi difera, dar modul cum le-a scris... ma-nclin!

Gri

2009-06-23T11:58:00.004+03:00

Ziua asta e una din alea in care ma intreb ce sa produc... De dimineata m-am trezit cu un chef nebun pentru nimic, cu o plictiseala cosmica ce-mi spune din zori ca ma voi plictisi de moarte. M-ajuta si vremea. Mohorato-fara-aer, un soi de zapuseala gri inchis, care ma face incruntat fara motiv anume. Incerc exercitiul privitului in fata, in urma, dar lenea ramane. Nu e asta solutia. Dar care sa fie? Pana sa si citesc nu-mi vine. Poate un SPA? Poate imi da cineva vreo idee... Eu chiar nu am!

Trasee turistice

2009-06-21T11:23:00.002+03:00

Nu va deprimati, ca nu m-a lovit dragostea de geografie. E ceva turism urban asta despre care-mi vine sa scriu si ma mir ca nu exista ceva pliante pentru cei ce sunt doar in trecere printr-un oras. Sau pentru aia mai neiesiti in lume, ca mine.
Da, da, recunosc! Nu-s fix curiosul care bate fiecare lacas de cultura bahica, caci la astfel de locuri am chef sa ma refer, de cum pe un parter de bloc darapanat apare vreo lozinca gen "Cafeneaua la Grigore". Ei, exagerez, ca nu mai e in trend sa zici in tara ta nici nume proprii de-ale locului... totul e pe baza de pleis, strit, feshan...
In cazul meu norocul e sa dau peste unii mai culti ca mine in domeniu si sa-mi mai deschid si eu ochii... Si ieri am avut ocazia.
Am iesit cu o prietena care a ales sa schimbe provincia cu capitala depresivo-anticulturala, leagan al mitocaniei si oaza a lipsei de civilizatie numita Bucuresti, la o cafea. Locul? O terasa simpatica, fara pretentii de buric al targului, terasa pe care am frecventat-o in trecut asiduu. Ei, stiti cum e, asa, de dragul vremurilor trecute... Iar la un moment dat au mai aparut ceva prieteni de-ai prietenei de care ziceam si ne-am teleportat cu totii la un new entry al bodegilor de cartier, dar altfel cu pretentii...
Vai, vai... Amalgamul de idei in materie de decoratiuni interioare era chestia cea mai putin deranjanta. Erau in jur niste cioca-boca, mandri ca si-au scos femelele in lume odata cu treningul cel nou, de am putut sa jur ca odata cu meniul mi se va aduce si mersul trenurilor. Vorba aia, singura chestie pe care o sesizam lipsa era megafonul de la Lehliu Gara... In rest, puteam baga mana in foc ca am ajuns la ceva taverna de peron.

Poate-s eu figurant sau poate n-oi fi, dar mare importanta n-are. Dar daca m-ar baga cineva in seama, as propune chestia cu pliantul. Nu trebuie multe cuvinte. Doar cateva. Gen: local in care esti ca acasa daca tinuta ta are in componenta pantofi scalciati de piele, ciorapi flausati si, la alegere, pantaloni scurti sau de trening, sau blugi Vampum. Zana te vei simti daca paietele iti imbogatesc pana si parul...
Vedeti, asa, pe scurt, ca sa stie poporul cu cine voteaza.

Tusesc!

2009-06-18T00:58:00.007+03:00

Nu stiu daca am lamurit-o pe aia cu grija mea pentru sanatate, dar in cazul in care am omis, rezolv instant. Din plictiseala, lene, sau prostie, mi se cam rupe de ceva timp incoace daca functionez la parametri optimi ori ba. Si darnic cum sunt, vina o impart si cu minunea de sistem sanitar prin care m-am invartit pana m-a luat ameteala. Nu de la invartit. De la rezultate. Adica, de la lipsa lor.

Mie imi sunt simpatici baietii astia in halate albe de se numesc medici, as sta la o bere cu ei, poate-as manca si-un gratarel, o tabla, o treaba, o poveste despre tineretea agitata, dar ma apuca batzul cand e sa povestim de-ale sanatatii. Si fiindca vreau sa par a sti sa fiu concis, va pun la curent cu problema: bre, din ianuarie incoace tusesc de-mi sare palaria ce nu mi-am cumparat-o! Si nu-i haios, pe bune!
Ca-mi vine si mie sa ma mai exprim si prin viu grai nu doar prin taste si ma apuca tusea! Ca vreau sa beau si eu o oranjada imbunatatita si ma apuca tusea! Ca as mai vrea sa dorm si eu din cand in cand, dar ma apuca tusea!
Oricum, de lasat de cantat sub dus m-am lasat de 6 luni, si ia ghiciti de ce?! Ca ma apuca tuseeeeeeaaaa!!!
Ok, stiu ce va roade...: si-atunci m-apuca tusea!

O luna - doua, tot i-am vizitat. Cum pe cine? Pe doctori, frate! Hmmm... nu prea esti atent! Si unu-mi zice: - Ai pneumonie. - Ok, si ce sa fac? - Pai ia de-aici reteta, indoapa-te si va fi bine. Sanchi, canci, nema... Papat cuminte hapurile si rezultat similar cu al razelor de luna asupra galosilor de guma!
Ma duc la altul. Mai bag o raza-nspre plamani, mai casca altul ochii, si glasuieste: - Pai n-ai avut pneumonie niciodata! Ai alergie! In gandul meu: "Mda, la prosti."
Alte pastile, alta saptamana in care ma dopez, iar rezultatul... Hai ca v-ati prins din nou: tusesc!
Zic: "Stai tati, mai sunt si altii, ca vorba aia, e oras universitar si musteste targul de specialisti." Si dau peste inca un gomos: - Ai pneumonie!
Ce sa mai zic, ca mi s-au ros urechile? Mai baga si asta un tratament in mine, alte pilule, de, cum s-au descurcat si tinerii de la firmele de medicamente cu vreo atentie, o maslina, ceva... Iar eu tusesc!...
Ia mai mergeti voi in s...ufletul meu si mai lasati-ma in tusea mea! M-oi fi calificat pe postul de cobai si nu am prins de veste! Vi s-au gatat testerele si m-ati gasit pe mine...

Si am ajuns de unde am plecat. Cum adica de unde? Voi chiar nu ma bagati in seama... Hei, pay attention to me! Pentru aia ma trogloditi e un fel de cine nu beleste ochii, beleste... punga... Ziceam de unde-am plecat cu postul asta. Mai pe-ntelesul "tutulor" (fie-i tarana usoara inventatorului), de la grija lipsa ce m-a palit de un timp pentru functionarea in parametri.

Da' treaba nu e chiar asa de simpla cand mai exista oameni la care le pasa de tine.
- In jumatate de ora ne intalnim in fata la clinica de pneumologie! imi sporovaie in telefon un glas la care nu pot sa-i spun "Nu!"...
Da-n gandul meu: "Aoleu, nu inca o data..."
Gandu' ca gandul, dar cert e ca m-am conformat. In jumatate de ora nu doar am ajuns, dar eram si in cabinetul noului doritor de a ma tamadui. Simfonie, tati! Prozo-poezie! Eminescu la brat cu Creanga! Moldovean, fratilor. De-al meu, cum s-ar traduce. Fain, haios, cu poantele la el si mustata stufoasa sub nas...

- Ia zi...
- Pai, cam tusesc.. De pe la inceputul anului.. Si unii colegi de-ai dumnevoastra nu s-au hotarat daca am pneumonie, sau n-am, sau sunt alergic... Cert e ca am mancat o farmacie intreaga dar tot... tusesc!
- Ei, oameni suntem. Mai gresim!... Fumezi?
- Cam da.
- De 10-15 ani?
- Sa zicem vreo 20...
- Razi un pachet pe zi?
- Fara stradanii pot chiar si doua...
- Esti ragusit.
- Stiti, tusea...
- O rezolvam! Ne intelegem noi cumva!
Si-mi face semn sa il urmez. Mai bag o radiografie, mai suflu si-ntr-o teava (spirometrie pentru avansati) si revenim in cabinet:
- Bre, da-i musai sa fumezi atat?
- Nu e, dar... imi iese...
- 15! 10 - 15!
- Hmm?
- 10 - 15 tigari pe zi. Hai, ca nu-s de ala care-ti zice sa te lasi, dar atat poti face si tu...
- Pot?
- Poti, poti! Stii si tu! Dar, apa tu bei?
- Din compusi...
- Adica?
- 5-6 cafele... ceva whisky...
- Bine: 3... Adica, trei - trei!
- Hmm?
- Trei cafele si trei litri de apa. Merge, nu? Da'... tie cam ce-ti place sa mananci?
- Io stiu? Gratare cu mujdei si cartofi prajiti si... pate.
- Bre, cartofi mananca taranii. Tu esti boier. Tu manaci gratar cu salata. Multa! Si mujdei cat vrei tu. Gratar, de pui, de vita, mai subtire cu porc, ca-i gripa, stii si tu... Cat despre pate, lasa!... Lasa si painea! Da' lapte bei?
- Nu.
- Bine faci. Nici sa nu te apuci. Aaa... Si lasa sarea in pace, ca nu mai simti gustul mancarii. Iar cafeaua, neagra! Fara zahar! Ca sa-i stii aroma! Zi sincer, nu te chinui, nu? Dar fructe, cate vrei! Si masaj toracic...
- Poftim?
- Iti dau o crema pentru masaj.
Si se intoarce spre "glasul" ce nu demult sporovaia la telefon si-i zice:
- Il masezi, stii tu... Dar sa-i dai si-o bluza, ca mai intai i se va face frig... Dar dupa aia se-ncalzeste...
Face cu ochiul...

Imi venea sa rad dar imi era sa nu ma inteleaga gresit. Tipul era pitoresc cu adevarat. C-o strangere de mana si o reteta in brate ne-am luat ramas bun. Daca n-am sa mai tusesc, va spun eu peste 7 zile, dar intalnirea cu omul asta a facut toate paralele!

Noi... scenaristii vietii noastre

2009-06-17T00:18:00.007+03:00

Adevarul e, al meu, nu unul general valabil, ca House MD face toti banii. Asta e un fel de chestie citibila de la coada la cap, pe principiul "time is money"... iar atunci timpul petrecut vazand filmul... Hai ca ati prins ideea, ca sunteti destupati la minte!
Iar Greg asta, doctorasul priceput la toate din serial, e un deliciu.
Sa le dea Dumnezeu sanatate scenaristilor isteti si de lucru in gradina la aia mai prosti! Da' astia de l-au conturat asa fain pe House sigur o sa fie sanatosi tun! Ca asa au stiut ei sa mi-l gaseasca nici frumos da' nici urat (dar cu o basca de "come to mama"), nici tanar da' nici batran, nici sanatos da' nici pe moarte, nici...
Si i-au compus unele replici pentru fata lui sarcastica de i-as pupa pe frunte cand i-as intalni!

Acu' tre' sa recunosc ca introducerea a fost cam lunga pana sa ma hotarasc sa ajung la ce mi-a placut asa de tare in episodul pe care tocmai l-am servit.
Cica erau ei doi pustani, frati de-a dreptul, nici unul trecut de 16 ani, iar partea trista in toata combinatia era ca unul avea leucemie si era usor pe moarte. Normal, fratiorul era compatibil pentru niscaiva donare de maduva dar au cam intervenit complicatii si a ajuns si el prin apropierea doamnei cu coasa. Ideea de baza era ca primul l-ar fi putut salva pe cel din urma prin sacrificiul suprem...
Booon! Pana aici nimic spectaculos, dar sa-l asculti pe simpaticul doctor cum ii explica pustiului pe moarte cum si-ar putea salva fratele, e festival... Jur ca a fost un dulce... Suna ceva de genul:
"Medicamentele nu vor ajuta. Esti pe moarte. Nimic nu va schimba asta... 15 ani petrecuti pe planeta asta doar in suferinta... Sa mori inainte sa apuci sa conduci o masina, sa scoti sutienul unei fete, sa bei o bere... Sunt multe lucruri intr-adevar bune pe care nu le-ai facut. Dar viata ta nu trebuie sa fie fara sens. Poti sa-ti salvezi fratele!"

E tragic si e comic, e el, House, Greg House... Si-acum spuneti si voi: nu-s baieti isteti scenaristii aia care intr-o singura propozitie aproape ca au definit, complex - as spune, lucrurile importante din viata unui barbat?! Ho, stiu ca ar mai fi cateva, nu multe, dar totusi... Eu imi scot casca...
Mda, stiu, stiu,... si voi ati gandit propozitia aia doar ca nu ati exprimat-o. La ingineri e de inteles, ca-s baieti destepti dar se exprima greu, dar ceilalti? A... de lene...

Daca ar fi sa le pun in ordine, in mod cert condusul masinii a fost primul "lucru cu adevarat bun" care mi s-a intamplat, si asta fiindca taica-meu m-a lasat de pe la 6 - 7 ani sa conduc masina pe coclauri, la tara. Dar sa nu mai ziceti la nimeni; ramane intre noi. Pe locul doi ma jur ca nu stiu care a fost, berea sau sutienul, si nu fiindca nu as fi dat importanta, dar s-au petrecut cam in acelasi timp si nu am scrijelit in nici o scoarta datele exacte.

Condusul masinii a ramas placere pana in ziua de azi, berea am schimbat-o cu Jack dar mai sunt zile in care-mi racoreste suflarea, cat despre fete...
Daca in seara asta nu as fi stat privind minute-n sir, poate chiar ore, in doi ochi de care nu ma satur, mai mult ca sigur n-as fi scris nimic. Dar uite ca viata, chiar daca in picaturi, are si parti extraordinare si nu e totdeauna de rahat asa cum era cea a pustiului din film.

Apropos, celor care s-au bucurat ca nu mai scriu, va urez "la revedere"! Celorlalti va spun: Bine v-am regasit!

La ore de noapte

2009-06-10T01:03:00.005+03:00

Dorinta de a mai scrie imi moare. Incet, incet, gandurile isi doresc sa fie din nou doar ale mele. Ale altora, ca cele recitate de Pitis, le impart cu voi.

Liniste

2009-06-09T22:34:00.005+03:00

Era o piesa extraordinara pe care o ascultam in armata la venirea noptii. Ii spunea Liniste. Cantata la o trompeta, de cineva din garda. Era momentul in care se dadea stingerea. In seara asta vreau si eu liniste. Iar linistea mea de azi e data de muzica. Asa ca, e ora auditiei. Muzica, "decat" muzica...

Vezi mai multe video din Muzica

Vezi mai multe video din Muzica

Vezi mai multe video din Muzica

Frica de necunoscut

2009-06-09T07:48:00.002+03:00

Nu rar folosesc expresia "evolutie prin involutie" si nu ca joc de cuvinte,ci pur si simplu ca o expresie a dezamagirii. A unei dezamagiri pe care nu am chef sa o exprim concret. Si nu e din cauza ca as incerca sa ma ascund, dar, pur si simplu, uneori nu-mi doresc sa dezvolt subiectul. Niciodata cu oricine...

Din momentul in care aterizam pe lumea asta (probabil ca era mai simplu spus "ne nastem"), organic ne dorim sa stim mai mult. Treptat, nu dintr-o data. Si-ncepem cu un soi de studiu individual in care prima mirare o constituie mainile. Ale noastre, nu ale celor din jur. Ele pot sa mai astepte. Si studiem fiece deget, de pe-o parte pe alta, il indoim, il intoarcem, incercam sa-ntelegem mecanismul lui de functionare, felul in care ne va ajuta in viitor. Si trecem mai departe, caci multe sunt de stiut...
Mi-a venit sa rad de multe ori cand mi s-a explicat ca intr-o prima faza copii nu aud. Ma gandeam ca e o protectie la tampeniile celor din jur de care vom deveni saturati nu mult timp mai incolo.
Dar cand descoperim sunetul, creierasul nostru cu siguranta face un mare salt in fata. Chiar daca pe moment nu stim cat de mult ne va ajuta. Chiar daca nu stim ca uneori ne va ingrozi iar alte ori ne va aduce alinare. De multe ori ne va fi indiferent. Dar e acea chestie dulce amara care ne face legatura cu universul in care traim in momentele in care ne lipseste dorinta de a privi spre el. Iar ele, sunetele, impletite mai mestesugit sau nu ne vor lasa sa ne conectam la oameni si la cat vor ei sa ne dea din gandurile lor. Din muzica lor. Din mirarile, stiinta, curiozitatile sau lucrurile deja aflate de ei.
Partea buna e ca suntem cu totii constienti in necunostinta noastra de ceea ce merita aflat in viata, inca de-atunci, de cand reusim sa schimbam inganatul in primul cuvant rostit. Si nu e "bani", nici "cariera", nici "expunere", nici "succes". E "mama", probabil fiindca "dragoste" ar fi prea lung sau prea complicat a spune.

De mult rontaiam niste popcorn intins pe spate cu ochii lipiti de un ecran de televizor. Ma uitam la un film care a reusit sa mi se lipeasca de suflet si sa ramana acolo. "La vita e bella". Nu ma-ntrebati de ce, fiindca mi s-ar parea stupid. Ar insemna fie ca nu l-ati vazut, fie ca nu a rezonat nicicum cu voi, ceea ce ar duce ireparabil la un raspuns pe care nu l-ati pricepe.
Viata ca joc, jocul cu viata care te omoara... Puterea de-ati petrece zilele cu ochii sclipind ghidus atunci cand ei, ochii, vad lucruri ce pe multi ii doboara...
Asa cum stie viata sa faca. Te-nvata din ce in ce mai multe, te lasa sa interactionezi cu oameni, ti-arata ce au devenit ei, oamenii, la nu asa de multi ani de cand isi studiau o manuta. Uituci cu ce-ar fi trebuit sa retina, alergand dupa te miri ce medalii, increzatori ca le stiu pe toate, cu frica de a li se arata ca nu-i asa.
Dorinta de cunoastere, de a merege inainte se opreste brusc. Chiar daca multi gasesc si-o logica in asta. De-acolo-ncolo nu mai e nimic, in afara de evolutie prin involutie..

Fericirea pe post de curcubeu, de picuri de ploaie amestecati in culori... Fericirea pe post de zmeu dupa care merita sa alergi o viata... Un lucru simplu pe care probabil ca il intelegem mai bine atunci cand rostim primul cuvant si de care, mai apoi, frica de necunoscut ne-ndeparteaza...